Putea fi salvată Cristina Ţopescu?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jurnalista Cristina Ţopescu
Jurnalista Cristina Ţopescu

Dacă Cristina va fi incinerată miercuri, va urma o altă isterie în Bucureşti, pentru că Biserica Ortodoxă Română nu asigură niciun serviciu religios, condamnând incinerarea.

Cred că este cea mai pertinentă întrebare care merită un răspuns acum. Noi ce am învăţat din această tragedie? O jurnalistă cu notorietate deosebită, cu 5.000 de prieteni şi 17.000 de urmăritori online, cu zeci de prieteni reali din lumea mondenă, din televiziune şi chiar politică, fiica marelui Ţopescu, moare singură şi fiind găsită după câteva săptămâni. Ce poate fi mai trist? Să ştii că nimănui nu-i pasă de tine. Vorba lui Cioran, ”Singurătatea nu te învaţă că eşti singur, ci singurul. Când te simti singur, trăişti o dramă pur individuală; sentimentul părăsirii este posibil chiar în cadrul unei splendori naturale”.

Care sunt cauzele decesului? Nu avem încă răspunsuri sigure. Vom afla în curând. Medicul legist, profesorul Vladimir Beliş, înclina mai mult spre ipoteza unui infarct miocardic, însă ne îndemna să aşteptăm rezultatele cercetării histopatologice.

Am auzit şi de alte personalităţi care au murit în singurătate. Stela Popescu a murit singură, Andrei Gheorghe asemenea. Jean Constantin a murit singur în apartamentul său, în pat, găsit tot de vecini (care au spart uşa după câteva zile), deşi suferise un infarct şi fusese internat la Fundeni chiar cu câteva săptămâni înainte. Putea fi salvat dacă era supravegheat, dacă cineva era zilnic lângă el? La nivel internaţional, George Michael a fost găsit decedat în pat de Crăciun, Whitney Houston a fost găsită în baia unui hotel, Amy Winehouse a fost găsită de un bodyguard decedată.

Totuşi, cum tratăm singurătatea?

Americanii estimează că 2/10 cetăţeni se simt singuri. Avem studii internaţionale care compară efectul singurătăţii asupra sănătăţii mintale cu efectele fumatului sau obezităţii, iar unele afecţiuni precum cancerul sau bolile de inimă sunt exacerbate din cauza izolării sociale. Singurătatea este asociată cu depresia şi declinul cognitiv, stresul cronic implicat în singurătate acţionează ca un declanşator pentru eliberarea de hormoni implicaţi în afecţiuni somatice.

Suntem fără îndoială o naţie de individualişti, de oameni care spun deseori ”nu e treaba mea, nu mă bag”, de la cetăţeni pasivi care văd o femeie bătută pe stradă până la spatele întors unui om în suferinţă („la muncă, nu la întins mâna”). Suntem prieteni dacă celălalt ne răspunde unei nevoi personale, ne face un serviciu, o favoare sau ne ajută cu ceva („lasă că poate avem nevoie de el”).

Putem găsi o serie de justificări pentru pasivitate şi indiferenţă. Cea mai des întâlnită (şi deseori greşită) e că nu dorim să deranjăm când spunem „dacă vrea mă sună el”, „nu vreau să intru cu forţa în viaţa lui” sau „ultima dată eu i-am dat SMS”. Însă de multe ori nu este deloc adevărat. De multe ori, prietenul nostru se bucură dacă arătăm printr-un simplu gest că ne pasă. Deseori poate fi neputincios, trist şi fără speranţă. Şi avem o serie de mijloace la îndemână. Ce este şi mai trist e că nu ne vizităm familia, părinţii, fraţii sau bunicii. Mergem la casele de copii pe care nu-i cunoaştem, ducem doi biscuiţi de Crăciun, facem o poză şi o publicăm repede pe internet pentru apreciere şi recunoaştere, dar nu facem câţiva paşi pentru a ne vizita familia.

În studenţie, alături de colegii mei am vizitat casele sărăcăcioase ale unor vârstnici singuri. Păstrez şi acum imaginea unor femei şi bărbaţi care ne-au îmbrăţişat instant cu ochii în lacrimi şi de la ei am reţinut că „singurătatea este mai grea decât boala”.

Din păcate, trăim astăzi iluzia imaginii publice şi a prestigiului online. Atât. Irelevant. Primeşti mii de like-uri la o banalitate, la o glumă, la o bârfă, la o poză deocheată, dar nu aduni 100 de dolari pentru o cauză medicală. Însă adevărul este altul: cu cât comunicăm mai mult online, cu atât suntem mai singuri.

Paradoxal, printr-un simplu click astăzi, mai rapid decât oricând, putem transmite un mesaj, un gând, putem să auzim vocea unei persoane dragi sau să o vedem oriunde ar fi. Astăzi nu mai aşteptăm zile sau săptămâni pentru a trimite o scrisoare în alt oraş, în altă ţară sau în alt continent. Tehnologia modernă ne facilitează comunicarea cu oricine, de oriunde ar fi pe glob. Primim sute de mesaje de sărbători, de ziua de naştere, primim zeci de felicitări online şi like-uri, dar acestea sunt pur şi simplu convenţionale, superficiale, simple şi politicoase. Personal, răspund fiecărui mesaj în mod specific, ceea ce îmi consumă câteva zile şi în răspuns deseori adresez o întrebare, ceea ce conduce la alte schimburi de mesaje şi uneori la informaţii noi.

Nimeni nu ne învaţă prietenia, empatia, respectul mutual sau dragostea. În familie, fiecare părinte îşi elogiază propriul copil încă de la naştere, iar unicul scop este să obţină aprecieri pentru el şi indirect pentru ei, pentru părinţi („dacă avem copii frumoşi, ce părinţi buni suntem!”). Expunem în mod nedrept şi riscant fotografii cu sugari şi copii mici pe Facebook. Eşti invitat la botez doar dacă şi tu i-ai invitat, eşti invitat la ziua de naştere sau la petrecerea a copilului doar dacă obţinem un avantaj. Copiii trăiesc într-un individualism extrem începând de la grădiniţă, când fiecare are jucăria lui, hrana lui etc. Competiţia, orgoliul şi lupta pentru note este singura învăţată încă din primii ani de şcoală. Chiar şi târziu la Bacalaureat sau în sesiune ne uităm imediat cu invidie şi la notele celorlalţi colegi şi avem un sentiment de maximă bucurie dacă i-am depăşit şi dacă ei au luat o notă mai mică decât noi.

În final, individualişti şi nepăsători suntem ca vecini, colegi de job şi chiar în familie. Orgoliile depăşesc normele morale şi cele ale iubirii.

Mixich ne informa că singurătatea cronică este tratată la nivel de politică guvernamentală. În Anglia există un program împotriva singurătăţii (finanţat cu 20 milioane de lire) şi un secretar de stat special desemnat să se ocupe de problema aceasta, care lucrează în colaborare cu alte ministere.

Până să avem şi noi astfel de programe naţionale ale Guvernului, haideţi să ne arătăm umanitatea şi bunătatea!

Cristina Ţopescu rămâne în memoria noastră nu doar ca o jurnalistă de excepţie, rămâne ca cea care a luptat întotdeauna pentru cauze nobile, pentru libertate, suferind închisoare dorind să treacă frontiera, cea care a realizat un interviu document cu Regele Mihai şi Regina Ana.  

P.S. Dacă Cristina va fi incinerată miercuri o să urmeze o altă isterie în Bucureşti, pentru că, pe de o parte, BOR nu asigură niciun serviciu religios, condamnând incinerarea, şi pe de altă parte pentru că poporul curios nu s-ar mai plimba pe la catafalc sau la Belu să facă poze.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite