Puşcărie 30 de ani pentru că şi-au ucis copiii

Sabin şi Mariana Diaconu, din comuna Sprâncenata, au primit 30 de ani de puşcărie pentru că şi-au ucis copiii nou-născuţi şi i-au aruncat pe câmp. Cei doi soţi le-au spus anchetatorilor că au făcut acest lucru din cauză că nu aveau cu ce să-i întreţină.

Ştiri pe aceeaşi temă

Martoră la scenele de coşmar a fost fiica cea mare a femeii. Procurorii au stabilit că mama a fost cu ideea să omoare bebeluşii, după care să scape de cadavre.

Sabin şi Mariana Diaconu şi-au ameninţat copila cea mare că, dacă va povesti ceva, va avea de suferit. De frică, fata nu a spus nimănui ce s-a întâmplat în octombrie 2006 şi ianuarie 2008.

Magistraţii de la Tribunalul Olt i-au condamnat pe cei doi soţi la 17 ani de închisoare, însă magistraţii Curţii de Apel Craiova au fost nemulţumiţi şi au făcut recurs, iar în urmă cu câteva zile au dat sentinţa, 30 de ani de închisoare, cea mai mare pedeapsă dată în ultimii ani în ţara noastră pentru astfel de fapte.

Mama ucigaşă, din nou însărcinată

„Sabin Diaconu a fost reţinut, însă mama este în stare de libertate. În momentul în care s-a dat sentinţa era din nou însărcinată. A fost primul caz de o aşa cruzime din ultimii ani", a spus Eugen Iacobescu, procurorul, care s-a ocupat de caz.

Primul bebeluş, ucis de Sabin şi Mariana Diaconu în 2006, a fost ţinut în ger şi bătut, apoi îngropat într-un canal. Cel de-al doilea, născut în 2008, a fost lăsat pe câmp, în frig, pentru a fi devorat de animale. Cadavrele au fost descoperite de un cioban.

Vecinii celor doi spun că decizia magistraţilor a fost una foarte blândă în comparaţie cu faptele comise. „Au luat viaţa a două suflete nevinovate. Meritau pedeapsa cu moartea. Cum să omori aşa un copil, îţi pare rău de un animal, dar de un om! Ea a avut tot timpul probleme de comportament.", a spus Maria Dumitru.

Oamenii sunt şi acum şocaţi de faptele celor doi soţi. „Cum au putut ei să facă asta? Acum câteva zile am văzut-o pe ea prin curte. Cred că s-a căsătorit cu altul. O ţin acolo închisă în curte, nu are voie să vorbească cu nimeni. Să o aresteze şi pe ea, doar amândoi sunt vinovaţi", a spus Floriana Radu.  

Soţii Diaconu mai au cinci copiii, care acum sunt în grija buncilor din comuna olteană Sprâncenata.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările