Patru ONG-uri îi cer ministrului de Interne să dispună o anchetă privind „faptele” jandarmilor la Pungeşti

Patru ONG-uri îi cer ministrului de Interne să dispună o anchetă privind „faptele” jandarmilor la Pungeşti

Protestatarii de la Pungeşti au ocupat drumul judeţean în semn de protest

Patru ONG-uri îi cer ministrului Administraţiei şi Internelor (MAI), Radu Stroe, "să ordone declanşarea unei anchete cu privire la faptele comise de jandarmii care au acţionat în comuna vasluiană Pungeşti începând de luni noaptea", date fiind "suspiciunile" privind abuzuri ale acestora.

"În urma ultimelor evenimente petrecute la Pungeşti, organizaţiile semnatare solicită domnului Radu Stroe, ministrul afacerilor interne, să ordone declanşarea unei anchete cu privire la faptele comise de jandarmii care au acţionat în comuna vasluiană începând de luni noaptea. În opinia noastră, judecând după toate informaţiile disponibile - inclusiv punctul de vedere al conducerii Jandarmeriei –, există suspiciuni susţinute de evidenţe greu de infirmat că jandarmii au comis abuzuri, unele dintre ele încadrabile în categoria faptelor penale", se arată într-o scrisoare deschisă trimisă premierului Victor Ponta şi ministrului Radu Stroe de ActiveWatch, APADOR-CH, Miliţia Spirituală şi Funky Citizens.

Potrivit semnatarilor scrisorii, intervenţia jandarmilor - "aşa cum apare în mai multe înregistrări video şi relatări ale martorilor şi ale ziariştilor care au asistat la evenimente - s-a petrecut nu doar pe spaţiul public, ci şi pe o proprietate privată a unui cetăţean din localitate".

"Mai multe persoane care aveau corturi instalate pe terenul acestui cetăţean au fost ridicate de jandarmi deşi aveau acordul proprietarului să campeze acolo. Intervenţia nu a fost solicitată de proprietar, deci jandarmii nu aveau ce căuta acolo, fapta fiind încadrabilă în art. 220 din Codul Penal, articol care defineşte tulburarea de posesie. De asemenea, intervenţiile jandamilor provoacă serioase suspiciuni cu privire la caracterul abuziv al acestora. Potrivit martorilor de la evenimente, uzul de violenţă a fost nejustificat. Sunt probe consistente care susţin suspiciunea că jandarmii au folosit abuziv forţa împotriva unor oameni paşnici. Declaraţia domnului Mihai Olaru, Comandantul Jandarmeriei Române, conform căreia una dintre persoanele internate în spital în urma contactului cu jandarmii ar fi suferit de 'probleme de sănătate mai vechi' este infirmată de certificatul medical eliberat respectivei persoane pentru două coaste rupte recent", mai spun ONG-urile.

ONG-urile reclamă ”uabuz fără precedent în România ultimilor 20 de ani

De asemenea, arată semnatarii scrisorii, au fost semnalate fapte care, dacă sunt confirmate, au un caracter de abuz fără precedent în România ultimilor 20 de ani: interzicerea deplasării cetăţenilor în spaţiul public, prin blocarea circulaţiei între două sate învecinate ale aceleiaşi comune.

Aceleaşi ONG-uri îi cer premierului "să se abţină de la concluzii privind justeţea intervenţiei jandarmilor la Pungeşti".

"Premierul a declarat luni, 2 decembrie, că 'toate acţiunile jandarmilor au fost 100% conform legii' - înainte ca instituţii competente să se fi pronunţat. Cerem primului ministru şi să declanşeze un control la nivelul Instituţiei Prefectului Vaslui, pentru a stabili nivelul responsabilităţii acesteia faţă de comportamentul jandarmilor la Pungeşti. Cerem atât primului ministru, cât şi ministrului afacerilor interne, ca rezultatele anchetelor să fie făcute publice în regim de urgenţă pentru a nu lăsa să se dezvolte la nivelul populaţiei ideea eşecului statului de drept din România", se menţionează în încheierea scrisorii.

Protestatari duşi în dube la protestul de luni

Câteva zeci de localnici din Pungeşti au reclamat intervenţia în forţă a jandarmilor, luni, în jurul orei 04.30, oamenii spunând că mai mulţi protestatari au fost ridicaţi şi urcaţi în dube, în timp ce pe drumul judeţean din zonă Jandarmeria a montat garduri, drumul fiind blocat în totalitate.

În acest timp, compania Chevron a adus utilaje în perimetrul în care ar urma să fie instalată sonda pentru explorarea gazelor de şist.

O parte din protestatari au susţinut că au fost agresaţi de jandarmi şi că ar fi fost loviţi inclusiv cu bastoanele de către forţele de ordine.

La rândul lor, reprezentanţii Jandarmeriei spuneau că aproximativ 100 de persoane au blocat drumul judeţean, iar misiunea jandarmilor a fost "să asigure un climat de normalitate la Pungeşti".

100 de oameni au blocat drumul judeţean

Şeful Jandarmeriei Române, Mircea Olaru, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că cei 100 de protestatari de la Pungeşti au fost somaţi legal să deblocheze drumul de acces către proprietatea companiei care vrea să exploreze gaze de şist în zonă, oamenilor cerându-li-se să permită accesul utilajelor pe terenul companiei.

Olaru a mai spus că, în urma incidentelor de la Pungeşti, o persoană a fost amendată cu 500 de lei, iar pentru alte şase au fost întocmite dosare penale, pentru blocarea intenţionată a unui drum.

Jandarmii au mai intervenit şi în jurul orei 13.40, pentru a-i îndepărta pe protestatari de pe şosea ca să treacă un trailer cu un excavator spre zona deţinută de către Chevron.

Reprezentanţii Chevron au anunţat că luni dimineaţă, la ora 7.00, au fost începute lucrările de amenajare a drumului de acces spre terenul concesionat de companie în zona localităţii Siliştea-Pungeşti din judeţul Vaslui.

Premierul Victor Ponta a declarat, tot luni, că la Pungeşti "acţiunile jandarmilor au fost sută la sută conforme cu legea şi nu se va accepta ca 20, 30, 50 sau 70 de oameni să încalce legea, în timp ce toţi ceilalţi o respectă".


Jandarmeria: „Informaţiile privind intervenţia de la Pungeşti sunt secrete“

„Documentele operative întocmite pentru executarea misiunii de la Pungeşti sunt clasificate“, acesta este răspunsul Inspectoratului General de Jandarmi în urma unei solicitări formulate de Asociaţia Vira.

Isteria exploatării gazelor de şist cuprinde şi Galaţiul. Contre între politicieni şi autorităţi

Ecologiştii spun, citând site-ul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale că în Galaţi s-ar fi făcut deja prospecţiuni pentru exploatarea gazelor de şist, în vreme ce Agenţia pentru Protecţia Mediului spune că nimeni nu a solicitat acest lucru până acum.

FOTO Sătenii din Pungeşti se plâng că sunt legitimaţi de jandarmi când ies din case

Sătenii din Pungeşti au ajuns la disperare din cauza jandarmilor şi fac apel către autorităţi să detensioneze situaţia. Oamenii ameninţă că îşi vor da foc la case dacă nu vor avea libertate să circule fără a fi filmaţi şi legitimaţi non-stop.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările