PSD şi ştiinţa contramanifestaţiei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Totuşi, care ar fi motivele ce l-au determinat pe preşedintele PSD să comande organizarea intempestivă a mitingului de sâmbătă, 9 iunie?

Ce i-a venit domnului Liviu Nicolae Dragnea ca, de abia întors din Elveţia, loc unde, alături de aleasa inimii sale, amândoi îmbrăcaţi în halate albe, a admirat ceasuri, amintindu-ne, tuturor celor care mai suntem bănuiţi de coşmarul dictaturii comuniste, de cuplul Elena şi Nicolae Ceauşescu aflat în vizită de lucru la fabrica ce producea diamante artificiale, să dispună o astfel de costisitoare adunare populară nejustificată de nici o logică politică?

De ce, după ce ne-a anunţat că PSD va organiza un miting de un milion de oameni pentru susţinerea familiei tradiţionale, după ce ne-a promis organizarea unei manifestări la fel de mare al cărei rost ar fi fost acela de a arăta sprijinul popular pentru guvernul condus de d-na Viorica Vasilica Dăncilă, guvern căruia preşedintele Klaus Iohannis i-a solicitat în repetate rânduri demisia, dl. Dragnea s-a răsucit a treia oară şi scoate poporul pesedist în stradă, pretextând că ar trebui  să fie  apărate justiţia şi democraţia în România?  Totul sub lozinca Vrem prosperitate, nu securitate!  Ce îl împiedică pe dl. Dragnea şi PSD-ul care controlează astăzi politic România să le asigure românilor îndestularea? Nu cumva propria lor incapacitate, aceeaşi care l-a determinat la un moment pe Traian Băsescu să pună în cui lozinca Să trăiţi bine?

Nu cred că i-ar fi clare, nici măcar d-lui Dragnea, răspunsuri logice şi cinstite la întrebările din rândurile anterioare. Deşi, dacă ar fi să îi dăm crezare umbrei domniei-sale, d-na Dăncilă, preşedintele PSD este încarnarea omniscienţei şi are răspuns la orice întrebare. Cine altcineva decât Comisia Iordache, majoritatea parlamentară PSD-ALDE care operează modificări interesate şi cu dedicaţie la legile justiţiei, CCR care îşi bate joc cum vrea de legea fundamentală ar pune în pericol democraţia în România? Preşedintele Iohannis? Pai nu îi tot reduce CCR din atribuţii? Procurorul şef al DNA, d-na Laura Codruţa Kὄvesi? Păi nu tocmai a hotărât CCR că şefa DNA trebuie demisă? Serviciile secrete? Nu sunt ele oare acestea sub controlul Parlamentului? La rându-i controlat de majoritatea PSD-ALDE. Sau nu îşi face datoria ca lumea dl. Claudiu Manda, mult prea preocupat de satisfacerea  dorinţele şi capriciilor d-nei Lia Olguţa Vasilescu?

Cred că, de fapt, dl. Dragnea nu vrea decât să arate că poate când vrea el să îşi încoarde muşchii, că deţine controlul absolut asupra activelor PSD din teritoriu, că primejdia reprezentată de o migraţie consistentă a pesediştilor către partidul d-lui Ponta a fost îndepărtată şi că, la o adică, dacă va fi nevoie, PSD ar fi capabil să organizeze la ordin manifestări populare mult mai puternice decât mişcările de tip # rezist.

Nu cred că dl. Liviu Nicolae Dragnea a ales tocmai întâmplător ca dată a mitingului ziua de 9 iunie. La numai 24 de ore după ce se aştepta ca ÎCCJ să îşi facă cunoscută decizia în dosarul angajărilor fictive de la Consiliul judeţean Teleorman, dosar în care figurează ca inculpat şi preşedintele PSD. Dl. Dragnea era aproape sigur de achitare. Se ştia demult că, prin cine ştie ce manevră ocultă, completul de judecată ii este favorabil. Pare-se că din el ar fi urmat să parte aceiaşi judecători care l-au achitat şi pe preşedintele Senatului, dl. Călin Popescu-Tăriceanu. Ne-am mai fi putut oare aştepta la vreo surpriză? Puţin probabil. Am avut parte  de o amânare. 

Nu trebuie deloc să fii Mafalda ca să prevezi că o achitare a d-lui Dragnea ar fi provocat proteste. Din păcate, aşa după cum s-a putut lesne observa, protestatarii  rezist sunt din ce în ce mai puţin numeroşi. Incomparabil mai puţini decât cei din iarna anului 2017. Pâlcurilor anemice care ar putea ieşi în stradă ici-colea vineri seara, dl. Liviu Dragnea plănuia să le opună o mega-contramanifestaţie. Un fel de nouă mineriadă. Un domeniu în care PSD deţine o experienţă mai mult decât considerabilă.

Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite