Paradoxul face ca în ciuda marilor fapte de corupţie în care au fost implicaţi membrii marcanţi ai PSD în ultimii ani, de veridicitatea cărora nimeni nu se mai îndoia, Partidul Social Democrat să fi fost votat într-un procent răsunător de aproape jumătate dintre cetăţenii care au mers la vot în alegerile din decembrie 2016. Sondajele de opinie de pe parcursul anului 2016, care dădeau PSD câştigătorul categoric al alegerilor parlamentare, păreau exagerate în ochii celor mai mulţi dintre comentatorii publici ai temelor politice din spaţiul românesc.

În decembrie 2016, incredibilul s-a produs: cei mai mulţi dintre cetăţenii care au mers la vot au ales „corupţii”. Stupoare, indignare, repulsie în spaţiul public dominat de tema anticorupţiei. Spaţiul public şi cel online dominat de un discurs anti-PSD s-a aflat în contrast cu alegerea electorală „proastă” făcută de majoritatea cetăţenilor care a mers la vot. „Partidul penalilor”, cel mai corupt, cel mai de nevotat, dacă e să ne luăm după discursul public, a ieşit învingător şi încă cu un procent care aproape nu lăsa spaţiu de discuţie că nu va intra la guvernare. Au încercat unii, să ne amintim, într-o primă fază, să studieze posibilitatea formării unui guvern fără PSD. Dar oricât de vocali erau aceştia, rezultatele oficiale nu puteau fi schimbate: voturile strânse de PNL şi USR împreună nu dădeau suficient pentru o formulă de guvernare.

În acest context, în care discursul public îi era extrem de ostil şi dominat de tema anticorupţiei, Partidul Social Democrat şi-a dat foc la valiză.

Partidul Social Democrat şi-a început guvernarea cu adversari redutabili, care nu veneau atât de mult din rândul opoziţiei parlamentare, cât mai ales dintre formatorii de opinie, foarte activi în mediul online (platforme de ştiri şi Facebook), capabili să influenţeze temele de pe agenda publică. Un alt adversar la care PSD poate nu se aştepta a fost, imediat după alegeri, preşedintele Klaus Iohannis, care a tărăgănat numirea primului ministru, refuzând prima propunere a PSD, pe Sevil Shhaideh, fără nici o explicaţie.

În acest context, în care discursul public îi era extrem de ostil şi dominat de tema anticorupţiei, Partidul Social Democrat şi-a dat foc la valiză: printre primele lucruri pe care le-a făcut imediat ce a ajuns la guvernare a fost să pună în dezbatere proiectul de lege privind graţierea şi amnistia, să ia în derâdere ideea de dezbatere publică şi, la modul cel mai sfidător, să adopte după căderea nopţii o Ordonanţă de Urgenţă ce reduce pedepsele pentru abuzul în serviciu şi anulează răspunderea penală pentru prejudiciile sub 200.000 de lei comise de funcţionari.

Imediat ce s-a instalat la guvernare, PSD a reuşit să aducă discursul anticorupţiei, tema favorită a adversarilor, pe noi culmi ale gloriei, mai ales că printre beneficiarii direcţi ai ordonanţei date, dar şi ai proiectelor de graţiere şi amnistie sunt membrii marcanţi ai PSD. Cel mai important beneficiar: liderul partidului Liviu Dragnea, de unde şi suspiciunile clare că este vorba despre acte normative cu dedicaţie.

În loc să facă tot posibilul să iasă din paradigma discursului anticorupţie şi să mute agenda publică spre teme de stânga, cum ar fi anti-sărăcia, mai potrivită pentru un partid social-democrat şi mai aproape de profilul electoratului de la care a primit voturile (majoritatea cetăţenilor se confruntă cu sărăcie, cu probleme de acces la sănătate, educaţie şi servicii publice), PSD nu numai că n-a ştiut să ţină piept adversarilor publici, dar le-a dat muniţie cât să-l doboare la pământ la scurt timp de la venirea la putere.

Rămâne şi un mare semn de întrebare în ce măsură PSD este capabil să-şi asume un discurs de stânga, să înţeleagă şi să propună soluţii pentru reducerea inegalităţilor dintre cetăţeni şi pentru creşterea nivelului de trai.

După protestele masive din ultima săptămână împotriva ordonanţelor, dezbaterea publică este în momentul de faţă monopolizată total de tema corupţiei. Discuţiile despre salarii, pensii, contribuţii, spitale, locuinţe sociale, şcoli, grădiniţe şi creşe au rămas secundare, neinteresante. A rămas în uitare strategia naţională anti-sărăcie iniţiată de Guvernul Cioloş care avusese măcar meritul de a fi încercat, chiar dacă mai mult de faţadă printr-un PR bun, să trateze problemele grave legate de sărăcie şi acces la servicii publice ale unor categorii de cetăţeni.

Dar pentru PSD, evitarea intrării pe terenul luptei anticorupţie ar fi însemnat sacrificarea liderului său şi a altor membri de marcă ai partidului, anchetaţi şi unii chiar condamnaţi pentru acte de corupţie. Un preţ prea mare, pe care n-a putut să-l plătească acum, dar care s-ar putea să fie unul şi mai mare în viitorul apropiat. Nu în ultimul rând, rămâne şi un mare semn de întrebare în ce măsură PSD este capabil să-şi asume un discurs de stânga, să înţeleagă şi să propună soluţii pentru reducerea inegalităţilor dintre cetăţeni şi pentru creşterea nivelului de trai, altfel decât cu măsuri populiste de suprafaţă care nu rezolvă structural problemele sociale ale majorităţii cetăţenilor.