Provocare şi manipulare. Războiul morţilor din Valea Uzului – un test pentru statul român

În Valea Uzului, doar morţii mai trăiesc. Şi fantomele trecutului, înviate de UDMR. Aşa cum este reclamaţia lui Kelemen Hunor privind crucea de piatră din cimitirul satului, pentru că ar fi simbol legionar. Şi Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel“ s-a „crucit“ în faţa aberantei solicitări ca Ministerul Culturii să-şi retragă avizul pentru valoarea artistică a simbolului creştin.

Analiză realizată de Horia Blidaru*

Din 2017, nu mai există niciun locuitor în satul lipsit de drum asfaltat, canalizare, apă curentă şi electricitate. Dar depopularea nu preocupă pe nimeni. Aşa cum nu interesează nici faptul că scandalul privind cimitirul internaţional de la Valea Uzului, înfiinţat în 1926-1927, a pornit, de fapt, de la reconfigurarea impusă printr-un transfer de teren efectuat ilegal, în 2001, de directorii de cadastru din Harghita şi Bacău. Să fi pus atotputernica mafie forestieră din zonă ochii pe cele 6000 de hectare de pădure? Să fie exacerbarea extremistă a acestei false dispute şi un paravan al jafului, nu doar sămânţa de scandal de care UDMR avea nevoie pentru a trece pragul electoral la europarlamentare?

Institutul „Elie Wiesel“ a risipit acum şi ultima acuzaţie, cea referitoare la simbolistica monumentului funerar din cimitirul de la Valea Uzului, unde odihnesc 1306 militari de şapte naţionalităţi, căzuţi în cele două războaie mondiale: „Simbolul este răspȃndit ȋn ȋntreaga Europă, cu o frecvenţă sporită pe monumente funerare din Irlanda şi Scoţia. Ȋn Romȃnia, se ȋntȃlneşte cu precădere ȋn zona Maramureşului, atȃt pe monumente funerare, cȃt şi pe porţile de lemn maramureşene“.

Cea mai veche cruce celtică păstrată în lume, cu o vechime de peste 1000 de ani, este monument naţional în Irlanda

De asemenea, adăugăm noi, pe lângă insulele britanice, crucea celtică se regăseşte şi în Franţa – în Normandia şi Masivul Central. Cele mai vechi cruci păstrate de acest fel datează din secolele IX-X, precum cea de la Monasterboice, din Irlanda, considerată monument naţional. Faptul că fugitiv, în cursul istoriei, acest simbol a fost utilizat de grupări de extrema dreaptă ce înseamnă – că toate crucile celtice, din Irlanda la porţile maramureşene, trebuie trecute prin foc?

Ce ar trebui făcut atunci cu statuile lui Horthy şi pieţele ce-i poartă numele în Ungaria, servind cultul – unic în Europa! – al unui dictator fascist responsabil de moartea a 600.000 de evrei din Ungaria şi Transilvania ocupată?

Din păcate, acest cult fascist hrăneşte o politică revizionistă pentru care circul în jurul cimitirului de la Valea Uzului e doar un episod din spirala a ceea ce profesorul Dan Dungaciu acuză ca fiind co-suveranizarea Transilvaniei – strategie din care face parte, de altfel, şi preluarea în curs a presei de limbă maghiară din Ardeal sub controlul financiar şi ideologic al guvernului Orban.

„Astăzi, Ungaria nu vrea să rupă Transilvania de România, că ştie că nu poate. Dar va dori un statut special pentru această regiune. La fel ca Rusia, în Transnistria şi în Dombas. Consecinţa slăbiciunii statului român va duce la decuplarea Transilvaniei de Bucureşti şi la manifestarea ei autonomă, even­tual în siajul Budapestei nu ca supusă, dar sub o influenţă maghiară. În Transilvania este cultivată de ani de zile o stare de spirit favorabilă unui astfel de scenariu, pe fondul neputinţei clasei noastre po­litice. Putem asista, deci, la o federalizare de facto a României. Nu e nevoie ca Ungaria să ceară modificarea frontierelor, pe care nimeni nu o va aproba“, avertiza, de anul trecut, Dan Dungaciu, directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C. Brătianu“ al Academiei Române.

Este un avertisment sever în acest sens scandalul de la Valea Uzului – cândva, un important obiectiv de pe Linia Arpad, sistemul de fortificaţii ridicat de Ungaria horthystă în Carpaţii Orientali. Şi, înainte vreme, în octombrie 1916, locul rezistenţei victorioase a trupelor române comandate de generalul Ioan Istrate în faţa ofensivei austro-ungare din Munţii Ciucului. „15 octombrie - Splendidă ţinută a Armatei Prezan; succes pe Trotuş şi încă mai mare succes în valea Uzului“ – nota, la acea vreme, Alexandru Marghiloman.

A fost nevoie, din păcate, de un întreg circ de factură extremistă pentru a se pune problema preluării necropolei de război în administrarea Ministerului Apărării Naţionale. Dincolo de disputa teritorial-administrativă dintre primăriile comunei Sânmartin (jud. Harghita) şi oraşului Dărmăneşti (jud. Bacău) şi de caracterul ilegal al lucrărilor efectuate în cimitir fără avizele Oficiului Naţional al Cultului Eroilor, statul român are obligaţia de a asigura cultul eroilor, conform convenţiilor internaţionale, începând cu Tratatele din 1919 de la Versailles, articolele 225 şi 226 şi de la Saint-Germain-en-Laye, art. 171 şi 172, precum şi Tratatul de la Trianon din 1920, art. 155 şi 156, toate reglementând în termeni similari obligaţia guvernelor semnatare de „a respecta şi a întreţine mormintele soldaţilor“, indiferent de naţionalitatea lor.

Crucile eroilor români au fost acoperite cu saci negri de plastic

Dreptul internaţional contrazice revendicarea actuală a extremiştilor maghiari de stopare a aşa-zisei „naţionalizări“ a cimitirului. De altfel, demonstraţiile pe această temă, precum cea de la Miercurea Ciuc din 18 iunie, s-au dovedit a fi instrumentări grăbite ale cazului în vederea reiterării cererii de autonomie pentru Ţinutul Secuiesc, cele întâmplate în cimitir fiind considerate „o insultă pentru comunitatea secuilor“, care ar fi trataţi drept „cetăţeni de mâna a doua“. „Incidentele recente în jurul cimitirului austro-ungar au redat vigoare revendicărilor autonomiste ale ungurilor din România“, s-a grăbit să vestească propaganda maghiară. A cărei influenţă este vizibilă şi în modul în care Euronews a relatat despre tensiunile diplomatice dintre România şi Ungaria pe acest subiect.

Iată de ce Valea Uzului devine un caz-şcoală despre modul în care se creează un focar de tensiune şi este pusă la încercare capacitatea de anticipare, prevenire şi reacţie a statului român într-un punct nevralgic.

Iar provocarea e abia la început.

*Horia Blidaru lucrează în Bruxelles şi este membru al Consiliului de Experţi LARICS.