VIDEO Protest în Piaţa Victoriei faţă de Victor Ponta: „Jos, jos premierul mincinos”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proteste în Piaţa Victoriei împotriva lui Victor Ponta
Proteste în Piaţa Victoriei împotriva lui Victor Ponta

Peste două sute de persoane s-au adunat, vineri, în faţa Guvernului, şi cer demisia premierului Victor Ponta. Protestul vine după ce procurorii DNA au început urmărirea penală pe numele prim-ministrului pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor.

UPDATE Şi în Piaţa Unirii din Cluj s-au adunat circa 20 de persoane care protestează împotriva lui Victor Ponta.

Peste 200 de protestatari s-au adunat în Piaţa Victoriei în jurul orei 18.00.

Aceştia sunt echipaţi cu pancarte şi steaguri inscripţionate cu mesaje precum „Ponta, nu uita, România nu te vrea”, „Ceauşescu n-a murit, este Ponta travestit”,  „Stop masacrării României”,  „La mulţi ani, Victor Ponta, cu executare”, „Klaus, scapă-ne de impostor”, „Ponta, nu mai sta, demisia”, „Jos, jos premierul mincinos” şi „ Premierul Copy-paste”.

Ce acuzaţii îi mai aduc procurorii lui Victor Ponta

În ordonanţa procurorilor se arată că, „în cauză, există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o parte însemnată din sumele obţinute de către SCA „Şova şi Asociaţii” de la cele două complexe energetice (Turceni şi Rovinari) a fost destinată exclusiv interesului personal al lui Şova Dan-Coman şi a persoanelor din sfera sa relaţională”, se arată în documentul citat.

DNA mai precizează că, pe 6 mai 2015, „în contextul documentării, de către procurori, a aspectelor privind relaţiile contractuale ale societăţii de avocatură SCA Şova şi Asociaţii, s-a dispus predarea, de către autoritatea fiscală competentă, a tuturor înscrisurilor existente privind actele de inspecţie fiscală efectuate la Cabinetul de Avocat „Ponta Victor Viorel”.

Procurorii arată că, pe 30 august 2007, între SCA „Şova şi Asociaţii” reprezentată de Dan Şova şi Cabinetul Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel” a fost încheiată o convenţie de conlucrare profesională. În aceasta ar fi fost prevăzut că pentru lucrările profesionale efectuate în conlucrare, onorariile să fie încasate de societatea de avocaţi, iar avocatul Ponta să primească o sumă fixă de 2.000 de euro pentru care va emite o factură lunară. 

Ulterior, începând cu aprilie 2008, această sumă a fost majorată la 3.000 de euro pe lună onorariul lui Victor Ponta, lucru făcut printr-un act adiţional. „Convenţia de conlucrare s-a încheiat în luna decembrie 2008, moment în care Ponta Victor-Viorel a devenit ministru”, se mai arată în documentele DNA.

Însă până atunci, pentru presupusele activităţi efectuate în conlucrare, avocatul Ponta Victor-Viorel a emis în perioada octombrie 2007 - decembrie 2008 un număr de 17 facturi fiscale în valoare de 181.439,98 lei, arată anchetatorii. 

„Facturile fiscale au fost transmise spre decontare societăţii de avocaţi SCA „Şova şi Asociaţii” care a efectuat plata contravalorii lor după care le-a înregistrat în contabilitate. Sumele aferente celor 17 facturi reprezintă cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni reale, având în vedere că, în realitate, Ponta Victor-Viorel nu a efectuat nici un fel de activitate profesională în temeiul convenţiei de conlucrare”, mai arată procurorii.

Dosarul lui Ponta, la DNA din 2011

Dosarul în care este incriminat acum premierul Victor Ponta se află la DNA încă din 2011, când la şefia acestei instituţii se afla Daniel Morar. Nu se ştie de ce a fost nevoie să treacă patru ani pentru ca procurorii să-l inculpe pe actualul prim-ministru.

În iulie 2011, inspectorii ANAF au decis sesizarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie în legătură cu preşedintele PSD de la acea vreme, Victor Ponta, care ar fi primit sponsorizări ilegale pe de la termocentralele de la Rovinari şi Turceni. Inspectorii fiscali au sesizat procurorii anticorupţie şi în ceea ce-l priveşte pe senatorul Dan Şova.

La 22 iunie, preşedintele PSD, Victor Ponta, a primit o invitaţie de la ANAF, în care era solicitat să se prezinte pe 24 iunie la sediul ANAF, cu declaraţiile de venit pe 2007 şi 2008 şi cu registrul jurnal de încasări şi plăţi. Adresa aparţinea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, Activitatea de Inspecţie Fiscală, Serviciul de Inspecţie Fiscală Persoane Fizice.

Ponta era informat că, pe 6 iunie 2011, organele de inspecţie fiscală din cadrul ANAF Sector 1 s-au deplasat la domiciliul fiscal al acestuia din Bucureşti, în vederea efectuării unei inspecţii fiscale: “Inspecţia fiscală nu s-a putut efectua, drept care, în baza art. 50 din OG 92/2003, privind Codul de procedura fiscală, va invităm în data de 24.06.2011, ora 9.00, la sediul Activităţii de inspecţie fiscală al Administraţiei Finanţelor Publice Sector 1 din Bucureşti, ocazie cu care veţi prezenta următoarele documente: copie după CI/BI/paşaport, declaraţiile anuale de venit pentru anii 2007 şi 2008, registrul jurnal de încasări şi plăţi”.

Victor Ponta, urmărit penal. Controalele fiscale l-au făcut pe Ponta să comită falsul

Dan Şova ar fi fost singura persoană cu drept de dispoziţie în privinţa oricăror acţiuni de orice natură care implicau societatea de avocaţi.

Ulterior, pe fondul unor controale fiscale, desfăşurate în perioada mai-octombrie 2011, Ponta s-ar fi înţeles cu Şova ca acesta să întocmească în cadrul societăţii de avocaţi, rapoarte de activitate juridică, pretins a fi prestată de Ponta Victor-Viorel, corespunzătoare celor 16 luni cât a durat convenţia, mai arată procurorii. 

„Întrucât specializarea juridică lui Ponta Victor-Viorel este dreptul penal s-a stabilit ca activităţile să vizeze asistenţa juridică în dosare de natură penală în legătură cu clienţii societăţii de avocaţi. Astfel, în cursul lunii august 2011, s-au întocmit în fals, 16 înscrisuri corespunzătoare câte unei luni din intervalul septembrie 2007 - decembrie 2008”, spun anchetatorii. 

Cele 16 înscrisuri care ar fi fost falsificate de Victor Ponta ar fi fost tehnoredactate prin metoda „copy / paste” după modelul înscrisurilor privind activitatea juridică desfăşurată de mai mulţi avocaţi din cadrul SCA „Şova şi Asociaţii”, avocaţi care ar fi declarat că nu ar fi conlucrat niciodată cu Ponta. În realitate însă, arată DNA, Ponta nu ar fi efectuat nici una din activităţile respective, nici măcar în parte.

Procurori: Ponta a achiziţionat apartamente de lux cu banii de la Şova

Ponta ar fi folosit o parte din sumele obţinute de la SCA „Şova şi Asociaţii” pentru a cumpăra două apartamente de lux într-un complex rezidenţial situat în Bucureşti.

„În perioada 11.11.2008 - iunie 2009, Ponta Victor-Viorel a mai beneficiat de foloase din partea societăţii de avocaţi, constând în transmiterea dreptului de utilizare cu titlu gratuit a autoturismului marca Mitsubishi Lancer Evo 10. În tot acest timp, societatea de avocaţi a plătit avansul (37.027,41 lei), ratele de leasing (aprox. 6.000 lei/lună) şi alte obligaţii către firma de leasing, în total, 79.641,11 lei. În luna iunie 2009, Ponta Victor-Viorel a preluat leasingul autoturismului fără să mai achite vreo sumă de bani societăţii de avocaţi”, conform DNA. 

Procurorii precizează că maşina ar fi fost cumpărată de societatea de avocaţi SCA „Şova şi Asociaţii”, „la solicitarea expresă a lui Ponta Victor-Viorel”. 

Dosarul „Turceni/Rovinari”

Dosarul „Turceni/Rovinari” a pornit în urmă cu un an de la mai multe sesizări ale ANAF depuse în 2011. Atunci, ANAF a constatat că atât la Complexul Energetic Rovinari, cât şi la cel din Turceni, au fost încheiate contracte care au prejudiciat statul. Două sesizări au ajuns, astfel, la DNA.

Cercetări vechi de un an

Declaraţiile veneau în contextul în care în raportul Inspecţiei Judiciare a CSM apăruse informaţia că este cercetat în două cauze penale, aflate în curs de soluţionare la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). În total, Parchetul General a analizat 19 plângeri vizându-l pe premier, dintre care cinci mai sunt în lucru. 

În ianuarie anul trecut, numele lui Victor Ponta apărea în două dosare ale procurorilor anticorupţie aflate în faza actelor premergătoare, care aveau drept obiect activitatea unor persoane cu funcţii de conducere de la complexurile Rovinari şi Turceni, DNA precizând atunci că nu existau cauze în care premierul să fie urmărit penal.

Acuzaţiile care apăreau în raportul Inspecţiei Judiciare priveau perioada 2007-2011, când Victor Ponta ar fi obţinut ilegal contracte cu complexurile Energetice Turceni şi Rovinari, pentru casa sa de avocatură, potrivit documentului obţinut de ”Adevărul” la acea vreme.

La structurile DNA există în total trei plângeri depuse care vizează activitatea lui Victor Ponta de dinainte ca acesta să ajungă premierul României, se mai arăta în documentele citate. 

Ponta:  Demisionez dacă DNA va cere urmărirea mea penală

La sfârşitul anului trecut, premierul Victor Ponta declara că va demisiona dacă Direcţia Naţională Anticorupţie va cere urmărirea sa penală în dosarul privind votul din diaspora la alegerile prezidenţiale. 

„Nu vreau să se spună că România are un premier urmărit penal. (...) Dacă DNA-ul va cere începerea urmăririi penale faţă de mine, de Corlăţean, cu siguranţă că voi demisiona”, spunea Victor Ponta, într-o emisiune televizată.

Pe aceeaşi temă:

UPDATE Victor Ponta, urmărit penal pentru spălare de bani şi complicitate la evaziune fiscală. Preşedintele i-a solicitat demisia

Ponta, urmărit penal. Ce spunea în urmă cu două luni: Voi demisiona dacă DNA cere urmărirea mea penală

„La revedere, Victor Ponta! La revedere, România, aşa cum te-am suportat 25 de ani!”

Reacţiile politicienilor după ce Victor Ponta a fost „călcat“ de procurorii DNA

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite