Proiectul de achiziţionare a încă cinci avioane F16, accelerat. Documentul a fost introdus pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern. Cât vor costa noile avioane

Proiectul de achiziţionare a încă cinci avioane F16, accelerat. Documentul a fost introdus pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern. Cât vor costa noile avioane

Cele cinci avioane se vor alătura escadrila “WARHAWKS” de la Borcea

Proiectul privind achiziţionarea de avioane F16 a fost introdus pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de joi, la solicitarea ministrului Apărării, Nicolae Ciucă, el argumentând că termenele din contract au fost deja amânate de două ori. El a cerut de asemenea ca proiectul de lege să fie apoi trimis la Parlament pentru a fi aprobat de urgenţă. După ce vor fi achiziţionate, noile avioane de luptă vor ajunge la escadrila “WARHAWKS” de la Borcea.

UPDATE Proiectul privind cumpărarea a cinci noi avioane F16 a fost aprobat joi seară
Ministrul Apărării, Nicoale Ciucă, a cerut introducerea pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de joi a proiectului privind achiziţionarea avioanelor F16, precum şi trimiterea în Parlament a proiectului de lege pentru a fi aprobat în procedură de urgenţă.
 
Ciucă a precizat că proiectul are avizul Consiliului Legislativ.
 
"Solicităm aceasta deoarece am comunicat cu partea portugheză de la care se achiziţionează avioanele şi deja a fost o amânare de două ori a termenelor de contract. În contract sunt parte Statele Unite ale Americii şi pentru că prin Statele Unite se desfăşoară proiectul...", a spus el.
 
Proiectul a fost introdus pe ordinea de zi.
 
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat miercuri că CSAT a avizat cumpărarea a cinci avioane F-16. Iohannis a explicat că Guvernul a venit cu un proiect de lege care a fost avizat favorabil şi că legea va fi discutată în Parlament. 
 
Un sfert de miliard de euro plus TVA
 
Autorităţile de la Bucureşti estimează la peste un sfert de miliard de euro plus TVA fondurile publice necesare achiziţionării a încă 5 avioane F-16 de la Portugalia, plus suport logistic, instruire, asistenţă tehnică, modernizare şi capabilitate de mentenanţă complexă pentru întreaga flotilă F-16 a României de la Statele Unite, potrivit unui document guvernamental.
 
Reamintim că România nu a mai găsit alte state NATO disponibile să vândă din dotarea proprie astfel de aparate de zbor, deşi a adresat tuturor statelor membre solicitarea. Având în vedere că şi-a propus achiziţia a încă 36 de avioane de luptă şi în lipsă de alte soluţii, Ministerul Apărării a adresat o cerere oficială Guvernului SUA pentru vânzarea unor aeronave F-16 de care americanii se pot dispensa. Pentagonul a propus, însă, Bucureştiului doar un "pachet de bunuri şi servicii complementar" achiziţiei preconizate a celor 5 avioane F-16 de la Portugalia, nu şi vânzarea de avioane suplimentare din dotarea proprie.
 
 
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: