Proiect UDMR pentru eliminarea limitării vitezei autoturismelor sub 50 km/h în localitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul UDMR Marton Arpad a depus la Senat o propunere legislativă de modificare a Ordonanţei Guvernului 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care prevede eliminarea limitării vitezei autoturismelor sub 50 km/oră pe tot traseul unei localităţi şi restrângerea acestei limitări la o distanţă minimă necesară, care să nu depăşească 3 km.

Proiectul prevede că se interzice limitarea vitezei sub 50 km/h pentru autovehicule, pe toată distanţa localităţii, de la indicatorul care anunţă intrarea în localitate până la cel care semnalizează ieşirea din localitate.

În plus, potrivit propunerii legislative, în afara localităţilor, limitările de viteză trebuie restrânse pe o distanţă minimă necesară care să nu depăşească 3 km, cu excepţia lucrărilor în executare.

”Dacă limitarea este stabilită din cauza frecventelor accidentări pe timp de iarnă sau fenomene care fac drumul lunecos, trebuie să fie folosite panouri adiţionale care trimit la situaţiile în care restricţia este aplicabilă”, arată iniţiatorul.

Proiectul mai prevede că semnalizarea lucărilor care se execută pe drumurile publice trebuie îndepărtată imediat după încheierea acestora de către executantul lucrării.

Iniţiatorul mai propune ca, în lipsa unei semnalizări care să precizeze lungimea sectorului pe care se aplică limită de viteză inferioară vitezei maxime de 50 km/h, semnificaţia acestor indicatoare încetează în intersecţia cea mai apropiată.

În plus, contravenţiile aplicate din cauza limitărilor de viteză realizate cu încălcarea articolelor din propunerea legislativă pot fi contestate în contencios administrativ.

De asemenea, participanţii la trafic pot semnala autorităţilor competente, prin sesizare scrisă, problemele legate de prezenţa indicatoarelor de ”drum în lucru” şi a limitatoarelor de viteză aferente, precum şi a celor care indică îngustarea drumului, deşi lucrările au fost finalizate.

Iniţiatorul proiectului, deputatul Marton Arpad, precizează în expunerea de motive că, potrivit Ordonanţei Guvernului care stabileşte condiţiile circulaţiei pe drumurile publice, şi care este ”neclară”, după modificările aduse pentru armonizarea cadrului legislativ cu cel european şi ca urmare a realităţilor în schimbare, în anumite locuri există limitări de viteză exagerate, pe o lungime exagerată de drum, precum şi semnalizări interpretabile.

”Una dintre cele mai importante cauze ale producerii evenimentelor rutiere este formarea de coloane lungi de autoturisme care câteodată se întind pe câţiva kilometri, din care un «aventurier» iese, depăşind coloana. Formarea acestor coloane nu de puţine ori se datorează limitărilor de viteză excesive, atât în privinţa vitezei de deplasare, cât şi în privinţa lungimii tronsonului, câteodată de zeci de kilometri”, arată deputatul UDMR în proiect.

El menţionează că depăşirea acestor coloane este mult mai periculoasă decât depăşirea a câtorva autoturisme.

”Totodată, se constată că, odată terminate lucrări la anumite porţiuni de drum, cei care execută lucrările uită să îndepărteze semnalizările. Acestea din urmă cuprind, în mod evident, şi limitări de viteză dar şi semnalizarea îngustării drumului”, mai menţionează iniţiatorul.

Deputatul UDMR apreciază că, prin aceste modificări, se vor elimina ”eventualele abuzuri ale celor îndrituiţi să aplice legea, în ceea ce priveşte interpretarea limitărilor de viteză, respectiv a neglijenţei celor care efectuează lucrări pe drumurile publice”. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite