Proiect de lege. Cum ar putea ieşi româncele la pensie mai devreme chiar şi cu 10 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vârsta de pensionare a femeilor ar putea fi redusă în funcţie de numărul de copii născuţi, conform unui proiect de lege înregistrat recent la Senat de PSD. Scopul principal al măsurii este creşterea natalităţii. Concret, iniţiativa prevede că vârsta-standard de pensionare se va reduce cu câte doi ani pentru fiecare copil născut şi crescut cel puţin până la vârsta de zece ani.

Asta înseamnă că, de exemplu, o mamă cu cinci copii va putea să iasă la pensie cu zece ani mai devreme decât o femeie fără copii. Acest lucru va fi posibil doar în cazul persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, adică cele care au o vechime legală în muncă de 35 de ani. În acest moment, vârsta de pensionare a femeilor este de 60 de ani şi 10 luni, dar au primit dreptul să muncească până la 65 de ani, potrivit unei decizii luate recent de CCR.

„Declinul demografic este îngrijorător“

Scopul măsurii este reducerea declinului demografic, după cum se prevede în expunerea de motive a proiectului. „Declinul demografic este îngrijorător. Suntem la un minim istoric. Pentru prima dată numărul născuţilor e mai mic de 200.000 anual, iar în fiecare oră populaţia României înregistrează un spor negativ de cinci cetăţeni“, se arată în document.

Pe de altă parte, experţii afirmă că nu este decât o măsură populistă, soluţia reală pentru creşterea natalităţii fiind construirea de creşe şi grădiniţe. 

„Noi trebuie să investim în educaţia timpurie. Cea mai importantă măsură cu privire la creşterea natalităţii este construirea celor 2.000 de creşe şi grădiniţe. Dacă nu vom investi în dezvoltarea acestor unităţi de educaţie timpurie nu vom putea vorbi de România Modernă. Or, propunerea legislativă nu are de fapt acest scop. Este doar încă o iniţiativă sub însemnul parşvităţii partidelor populiste. Practic, ce propune PSD acum? Nişte măsuri care ar urma să se aplice peste 30 de ani. Însă noi nu putem să avem certitudinea că se vor aplica. Sistemul actual de pensii s-ar putea să nu mai arate la fel până în 2030 dacă ne gândim la toate scandalurile cu Pilonul II, dar şi la deficitul dintre forţa muncă şi pensionari, care va creşte în următorii 10 ani cu aproximativ 4% din PIB faţă de cât este acum“, afirmă economistul Gabriel Biriş.

Femeile au nevoie de ajutor când sunt copiii mici

La rândul său, preşedintele Asociaţiei „Mame pentru Mame“, Ana Măiţă, crede că mamele au nevoie de sprijin din partea statului atunci când sunt tinere. 

„Este o măsură facilă. Femeile au nevoie de ajutor în momentul în care copiii sunt de vârste mici, asta însemnând creşe şi grădiniţe pentru a nu fi nevoite să se rupă de locul de muncă. Aici este marea durere pentru tinerele mame. De pildă, în Piatra Neamţ, la peste 1.300 de copii născuţi anual sunt doar 300 de locuri în creşe. Plus că, din păcate, instituţia pensiei nu este una a bunăstării pentru majoritatea românilor vârstnici. Pensiile sunt mici, iar cheltuielile sunt mari pentru că în România nu există o cultură a prevenţiei. Drept urmare, românii când ajung la vârsta pensiei cheltuie foarte mulţi bani pe medicamente spre deosebire de pensionarii din alte ţări din Vest care sunt mult mai sănătoşi şi merg în croaziere“, subliniază Măiţă.

Reamintim că România înregistra în 2016 cel mai mare decalaj dintre pensia medie a femeilor şi a bărbaţilor din UE. Concret, în ţara este raportată o diferenţă de cuantum de 55% în defavoarea femeilor, cu mult peste media europeană care este de 38%, potrivit ultimelor date Eurostat. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite