Profilul violatorului: analfabet social, frustrat şi viclean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Violatorii au câteva caracteristici comune, susţin psihologii şi psihiatrii. Dintre acestea, se remarcă lipsa de empatie, frustrarea şi ura faţă de femei.

În cadrul campaniei "Dreptate pentru fata violată în Vaslui", ziarul "Adevărul" a realizat cu ajutorul mai multor specialişti un profil al violatorilor în general şi al celor şapte tineri care au agresat-o pe eleva din Vaslui în particular. Astfel, experţii susţin că „frustrarea, analfabetismul social, lipsa de empatie şi masculinitatea exagerată sunt doar câteva dintre trăsăturile violatorilor”, a precizat Dan Antonescu, specialist criminolog.

Dar specialiştii mai susţin că de foarte multe ori, consumul de alcool sau de stupefiante amplifică pornirile violatorilor şi le dau curajul să meargă până la capăt cu fapta lor. Lipsa unei relaţii sentimentale şi refuzurile repetate din partea femeilor sunt alte elemente care îi pot determina pe unii bărbaţi să recurgă la agresiuni sexuale precum violul.

„Există violatori cu o inteligenţă superioară, sofisticaţi, educaţi, minuţioşi, activi social şi cu o anume profesie, la care nimeni nu s-ar fi putut gândi. Dar există desigur şi categoria celor cu inteligenţă scăzută, fără educaţie şi care folosesc forţa, viclenia, înşelăciunea, şantajul şi minciună. Sunt egoişti, duri şi fac apel la intimidare şi frică”, a explicat şi psihologul Mihai Copăceanu.

„În cazul violului în grup apar competiţia şi bravura”

În această a doua categorie pot fi încadraţi cei şapte tineri din Vaslui, care au violat o fată până la leşin. În cazul lor, fiind şi prieteni, s-a activat spiritul de turmă. „Nici unul nu putea fi mai prejos decât celălalt”, mai spune Dan Antonescu. „S-au chemat unii pe alţii, într-un fel s-au obligat unul pe celălalt să participe la această oroare. Prezenţa celorlalţi a dat imbolduri suplimentare. În cazul violului în grup apar competiţia şi bravura. Deşi sunt frecvente, violurile în grup nu sunt decât foarte rar raportate la poliţie”, a completat specialistul criminolog.

În violul în grup, realitatea este deformată, declaraţiile sunt contradictorii şi schimbătoare, iar acţiunile sunt minimalizate. „Autorii se învinovăţesc reciproc, tocmai pentru că fiecare doreşte să se salveze, să evite condamnarea sau să primească o condamnare mai uşoară”, mai spune psihologul Mihai Copăceanu.

„Ei se consideră vinovaţi de şapte ori mai puţin”

La rândul său, psihiatrul Mugur Ciumăgeanu arată că în cazul celor şapte tineri din Vaslui intervine difuzia de responsabilitate.

„Ei se consideră vinovaţi de şapte ori mai puţin. Atunci când participă la un asemenea act, au impresia că sunt unul dintre cei mulţi şi că responsabilitatea lor este mai mică. Din păcate, aceste violuri în grup sunt extrem de brutale pentru că violatorii renunţă la orice fel de umanitate. Într-un astfel de grup nu trebuie să împărtăşească toţi aceste trăsături <<maligne>>, e suficient să fie unul sau doi care să dea tonul. Mi se pare revoltător ce se întâmplă”, a declarat doctorul. Potrivit psihiatrului, anchetatorii au posibilitatea să afle cine a fost cel care a dat tonul.

„Cu siguranţă a existat un personaj alfa care s-a gândit la tot, dar asta nu-i absolvă de vină pe ceilalţi. Cei care au iniţiat acest viol sunt şi cei care au remuşcările cele mai puţine şi mărturiile bine puse la punct. Anchetatorii îi pot confrunta, pentru a afla şi care a fost dinamica grupului. E cu atât mai grav dacă au planificat acest viol”, a completat Mugur Ciumăgeanu.

„S-au simţit eroi ai sexului”

Pe lângă lipsa empatiei şi tendinţele antisociale se remarcă, în cazul violatorilor, ostilitatea şi aversiunea faţă de femei dar şi impulsivitatea.
„Violatorii acestei fete s-au simţit bărbaţi, virili, eroi ai sexului, victorioşi faţă de cineva slab, fragil, în minoritate. Dacă ne gândim la discernământ, el sigur era scăzut din cauza alcoolului, iar alcoolul l-au băut ca să prindă curaj. Violatorii trăiesc gloria ca războinicii, ei au o anumită satisfacţie pe care femeile – în majoritatea lor – nu o resimt, nu o apreciază”, a conchis şi Aurora Liceeanu, psiholog.

Date clare despre violul în grup nu prea există în România. Cu toate acestea, specialiştii afirmă că în România avem zone şi situaţii cu risc crescut, în special în mediul rural, în cartierele rău famate, fiind cunoscute şi violurile din centrele de plasament şi asupra persoanelor cu retard mental. Concret, 60 - 70% din victimele unui viol preferă să nu denunţe agresorul, de teama de a nu fi stigmatizate.

Cum s-au trezit autorităţile în ceasul al doisprezecelea

După ce societatea civilă a luat atitudine, condamnând vehement decizia judecătorilor de a-i lăsa în libertate pe cei şapte tineri de la Vaslui acuzaţi de viol, autorităţile statului dau semne că trezire din amorţeală. Mai multe instituţii, printre care Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) şi Parchetul General au anunţat că vor face verificări în cazul fetei violate. Cei şapte suspecţi sunt obligaţi să se prezinte zilnic la Poliţie, măsura fiind dispusă, marţi, de conducerea IPJ Vaslui, în urma mediatizării cazului.

Concret, Inspecţia Judiciară din CSM va analiza măsurile dispuse de judecători şi procurori în cauza aflată pe rolul Judecătoriei Vaslui. Asta după ce pe 23 iunie, preşedintele CSM a înaintat Inspecţiei Judiciare o sesizare formulată de Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei. “În prezent se efectuează verificări prealabile pentru a se stabili dacă există indicii ale săvârşirii vreunei abateri disciplinare de către judecătorii care s-au pronunţat cu privire la măsurile preventive luate faţă de cei şapte inculpaţi din dosar, cât şi de către procurorii care au participat în şedinţele de judecată”, a precizat CSM într-un comunicat.

Procurorii vasluieni, luaţi la bani mărunţi de Parchetul General

Verificări în acest caz face şi Parchetul General, care a trimis la Vaslui o echipă formată din doi procurori, pentru a stabili dacă Parchetul Judecătoriei Vaslui şi Parchetul Tribunalului Vaslui au acţionat legal în dosarul de viol.

“În urma completării anchetei cu rezultatele verificărilor efectuate la faţa locului, în decurs de câteva zile, concluziile şi eventualele măsuri luate vor fi făcute publice”, se precizează într-un  comunicat al Asociaţiei pentru Implementarea Democraţiei.

Premierul ia atitudine

La rândul lui, Victor Ponta şi-a arătat indignarea pentru modul în care autorităţile judecătoreşti au acţionat în cazul fetei violate de la Vaslui. Ponta i-a tras atenţia ieri ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc că în cazul în care CSM nu are vreo reacţie legată de cazul de la Vaslui, ar trebui să-şi dea demisia.

“De ani de zile spunem că Justiţia trebuie să pedepsească pe toţi în mod egal, dar mai ales pe cei ce comit crime, violuri, tâlhării. De ani de zile nu facem altceva decât să dăm la televizor bătălii politice cu Justiţia şi, în schimb, dacă nu se afla de către presă ce s-a întâmplat la Vaslui, nişte infractori periculoşi stăteau acasă bine-mersi şi noi ne bucurăm că vedem deputaţi sau senatori sau politicieni arestaţi preventiv. (...) Vreau să vă rog, domnule ministru al Justiţiei, să vă exercitaţi toată autoritatea funcţiei în cadrul CSM şi, dacă CSM-ul nu va lua nicio măsură, mai bine vă daţi dumneavoastră demisia”, a afirmat premierul.

Cristian Danileţ: Petiţiile online nu au valoare juridică

Cât priveşte petiţia de susţinere a tinerei violate în care societatea civilă cere arestarea celor şapte tineri, judecătorul CSM Cristian Danileţ şi-a exprimat nemulţumirea faţă de atitudinea opiniei publice arătând că justiţia nu trebuie să fie afectată de dezbaterea publică.

”Poate că cei care semnează această petiţie cred că ei au dreptul să ceară arestarea cuiva şi că există vreo autoritate competentă care va analiza cererea lor. Cu privire la acest aspect spun că este o inducere în eroare a populaţiei semnatare. (...) Aş vrea să fie clar pentru toată lumea: indiferent de subiectul abordat, petiţiile online nu au nicio valoare juridică. Ele sunt doar subiecte propuse spre dezbatere şi atât”, a scris Danileţ pe blogul personal.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite