Profesorul Dan Păcurariu a ajuns după 18 ani în boxa acuzaţilor pentru crimă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Criminaliştii bucureşteni au avut nevoie de 18 ani pentru a-l aduce în boxa acuzaţilor pe profesorul universitar Dan Păcurariu, acuzat că, în iunie 1998, şi-a ucis cu sânge rece iubita, motivat de gelozie. Ancheta a fost extrem de anevoiasă, presupusul criminal fiind protejat de părinţii săi, care i-au asigurat alibiul.

Nu mai puţin de 67 de martori au procurorii în dosarul în care, la sfârşitul săptămânii trecute, l-au trimis în judecată pe profesorul universitar Dan Păcurariu (55 de ani), de la Universitatea Hyperion acuzat că şi-ar fi ucis iubita cu sânge rece, în urmă cu 18 ani. 

Cu toţii susţin faptul că profesorul este secretos, introvertit, calm, foarte posesiv şi insistent, în anumite momente având accese de violenţă (ca urmare a geloziei).

„Relevante sunt şi constatările din expertiza psihiatrică, stabilindu-se că implicarea emoţională a inculpatului, atunci când exista o relaţie, nu este o implicare afectivă autentică ci una superficiala, lipsită de deschidere (...) În clipa în care se retrage în intimitatea propriei camere, dă frâu liber tuturor sentimentelor reprimate de-a lungul zilei. În acele momente, furia pune stăpânire pe acesta, iar persoanele vizate sunt denigrate, batjocorite într-o manieră ieşită din comun”, subliniază procurorii în documentele trimise instanţei.

Renumitul profesor universitar a fost reţinut, la începutul lunii martie, de procurorii Parchetului Capitalei sub acuzaţia că, în iunie 1998, a ucis-o din gelozie pe profesoara de limba chineză, Mihaela Fulga. După doar trei luni, suspectul ajunge în boxa acuzaţilor.

Dan Păcurariu a fost suspect în acest caz încă de la declanşarea primelor cercetări, dar relaţiile şi influenţa părinţilor săi i-au împiedicat pe anchetatori să-l pună sub acuzare. Acesta provine dintr-o ilustră familie de intelectuali. Tatăl său, Dimitrie Păcurariu (decedat în 2002) a fost istoric şi critic literar, profesor universitar la Universitatea Bucureşti şi la Universitatea Hyperion. Mama sa, Jeanna Păcurariu (decedată în  2014), a fost şefa redacţiei de matematică a Editurii Academiei Române.

Cu toate acestea, poliţiştii de la Omoruri şi procurorii l-au ţinut tot timpul sub supraveghere, iar acum au dovezi care îl încriminează pe dascăl şi din interceptările unor discuţii ambietale. De altfel, acestea au fost ultimele probe strânse împotriva lui Păcurariu. „Interceptările arată maniera în care suspectul, cu ajutorul mamei, îşi pregătea argumentele pentru a da explicaţii credibile la probele care-l incriminau. Sigur, trebuie să ţinem cont şi de prezumţia de nevinovăţie“, spune specialistul criminolog Dan Antonescu, fost şef al Serviciului Omoruri, din Poliţia Capitalei.

Pe de altă parte, arată specialistul, suspectul a fost demascat de bijuteriile pe care le-a luat din casa victimei, pe care tot el i le cumpărase. „Pot face o paralelă cu o altă crimă asemănătoare. O femeie a fost ucisă pe stradă, iar criminalul i-a luat victimei doar un inel şi telefonul mobil. S-a dovedit că autorul a fost iubitul femeii, care-i cumpărase acesteia acele bunuri. Nu-l interesa valoarea în sine, cât valoarea sentimentală“, a mai spus Dan Antonescu.

Obsesiile profesorului Păcurariu

Mihaela Fulga fusese studentă a Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii Hyperion, promoţia 1995, Dan Păcurariu fiindu-i profesor la disciplina „Istoria Artelor”. Relaţia dintre cei doi s-a transformat, cu timpul, într-un coşmar pentru tânără. Extrem de geloz, Păcurariu o urmărea peste tot, iar atunci când el nu putea îşi punea studenţii să o ţină sub observaţie.

Profesorul făcuse o adevărată obsesie pentru fosta sa studentă. Declaraţia unei martore este relevantă: „În vara anului 1997,  Dan a început să mă viziteze destul de des la magazin. De fiecare dată vorbea despre Mihaela şi îmi arăta o poză a acesteia pe care o săruta. Se întâmpla să stea şi câte o oră, iar discuţia despre Mihaela o începea el fără a fi întrebat de cineva”. Un alt martor, student al profesorului în acea perioadă, a afirmat că acesta ajunsese să vorbească despre victimă într-o manieră obsedantă: „Din câte îl cunoşteam pe Dan Păcurariu, ca profesor, acesta era un om echilibrat, retras şi foarte puţin comunicativ, apropiat numai de persoane de acelaşi nivel intelectual cu al său. Cu toate acestea începând din anul 1997 Dan se schimbase foarte mult, devenind irascibil. (…) În ultima vreme, orice discuţie purtam cu Dan se termina negreşit cu subiectul Mihaela şi relaţia lor, ajungând chiar agasant uneori”.

Mai mult, în perioada în care o teroriza pe Mihaela Fulga, Păcurariu îşi făcute o altă prietenă, care purta acelaşi nume de familie, Fulga.

Ce l-a dat de gol pe criminal

Acasă la profesor, anchetatorii au descoperit un adevărat altar închinat iubitei ucise. La mai bine de 14 ani de la crimă, Păcurariu încă mai păstra numeroase obiecte strâns legate de relaţia sa victima: copia unui buletin de identitate pe numele fostei iubite, un bilet olograf, semnat „Mihaela”, cu conţinutul: „Pentru Dan. Aşteaptă-mă. Vin repede”, două pliante de lapte „Fulga”, o carte cu titlul „Fulga, aventura spaţială“ etc.

În seara când victima a fost descoperită moartă în casă pe 29 iunie 1998, Păcurariu şi-a anunţat iubita oficială de la acea vreme că Mihaela Fulga fusese ucisă. Numai că acesta i-a spus cu câteva ore înainte ca victima să fie găsită de poliţişti.

Martora a precizat că „l-am sunat pe Dan în jurul orelor 17.00-18.00 şi acesta mi-a spus că Mihaela a fost omorâtă. Mi-a spus că a văzut-o şi că este şocat”. Ulterior, profesorul a negat această discuţie incriminatoare.

Alibi asigurat de părinţi

Părinţii lui Dan Păcurariu au fost cei care i-au asigurat alibiul fiului lor. Deşi o vecină declarase că, în seara crimei, îl văzuse pe profesor plecând de acasă în jurul orei 21.00 şi întocându-se a doua zi dimineaţa, la ora 5.30, Dimitrie Păcurariu, decan al Universităţii Hyperion, persoană influentă la vremea respectivă, a spus anchetatorilor că fiul său nu a plecat nicio clipă de acasă în acea seară.

Tot în scopul întăririi alibiului său, Dan Păcurariu s-a întors la locuinţa victimei, înainte ca aceasta să fie descoperită, lăsând pe uşă un bilet  semnat personal, datat „27.06, 15h45” cu textul: „Mihaela, te-am căutat la ambele telefoane, la cel fix nu răspunde nici măcar robotul, la mobil numai căsuţa poştală”.

„Spui că nu-ti aduci aminte”

La rândul său, mama presupusului criminal şi-a protejat fiul. În perioada mai-iunie 2012, procurorii au interceptat mai multe discuţii, în care Jeanna Păcurariu îşi instruia fiul cum şi ce să spună organelor de poliţie, încercând să găsească o explicaţie pentru fiecare probă care-l incrimina pe Dan Păcurariu. Femeia chiar i-a făcut un scenariu cu eventualele întrebări ce-i vor fi puse, iar Păcurairu îşi lua notiţe în acest sens.

„Este de remarcat şi faptul că în timpul discuţiilor cu mama sa, Dan Păcurariu povestestea anumite întâmplări din perioada faptei cu foarte multe amănunte. Asta în ciuda faptului că, în timpul interogatoriilor, profesorul susţinea că nu-şi mai aminteşte nimic. Se pare că mama sa era cea care l-a sfătuit să uite. Relevantă în acest sens este o convorbire interceptată în mai 2012,  în care aceasta îi spunea fiului: spui că nu-ti aduci aminte”, arată procurorii.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite