Procurorii retrimit Poliţiei Rutiere dosarul lui Ilie Năstase. Ofiţerii trebuie să audieze martori şi să mai anexeze câteva documente necesare probatoriului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii au trimis la Brigada Rutieră a Capitalei dosarul penal întocmit pe numele fostului tenismen Ilie Năstase, pentru completarea probatoriului. Astfel, poliţiştii Brigăzii Rutiere urmează să audieze martorii prezenţi în dimineaţa zilei de 25 mai, când Năstase a fost dus încătuşat la sediul INML pentru recoltarea de probe biologice, după ce a refuzat testul cu aparatul alcooltest în urma unei verificări a Poliţiei Rutiere.

De asemenea, urmează să fie anexate şi alte documente utile pentru completarea probatoriului în acest caz.

Pe 25 mai, în jurul orei 4,45, pe Şoseaua Nordului, zona Ambasada Chinei, poliţiştii Brigăzii Rutiere au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 72 de ani, arată Agerpres. Întrucât acesta se afla într-o vizibilă stare de ebrietate, i s-a solicitat să fie testat cu aparatul alcooltest, moment în care a devenit recalcitrant, a adresat injurii poliţiştilor, motiv pentru care a fost încătuşat şi condus la sediul INML pentru recoltare de mostre biologice, preciza la acea dată Brigada Rutieră.

Ilie Năstase a refuzat să îi fie recoltate mostre biologice şi a fost condus la sediul Brigăzii Rutiere, unde i-a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi pentru refuz de recoltare de mostre biologice.

A ameninţat cu daunele

La vremea respectivă fostul sportiv a spus că va cere daune de „2-3 milioane de euro“ şi susţine că a poliţiştii l-au dat cu capul de asfalt.

„Miliţienii, că nu pot să le zic poliţiştii. Poliţiştii nu sunt agresivi. Am făcut doi metri din Parcul Herăstrău şi m-au oprit:

«Aţi băut?» 

«Da, trei beri» .

«Haideţi, domnul Năstase, aţi stat trei ore acolo, aţi băut mai mult».

M-a enervat că nu m-a crezut că am băut trei beri. M-au pus să suflu. Am spus că nu, vreau să merg la miliţie şi să suflu. N-au mai aşteptat să mă duc normal, civilizat. M-a tras unul din maşină, m-a dat cu faţa de asfalt, s-a urcat unul cu picioarele pe mine şi mi-a pus cătuşele. Nu era mai frumos să mă ducă fără cătuşe? Într-un fel m-au bătut înainte. După ce mi-a făcut testul alcool, a ieşit 0,05, a venit un alt miliţian şi a spus că trebuie să îi luăm sânge ăstuia, că a băut. Mi-au luat şi test pentru droguri. Oamenii ăştia sunt duşi. 005. Aşa scrie şi în procesul verbal. E 1.000 de lei amendă şi nu e infracţiune.

Erau doi. Mi s-a făcut rană de la cătuşe. Mi s-a spus că aşa se face când nu accepţi şi eşti agresiv. Poate am fost agresiv verbal, dar fizic nu puteam să fiu. Ei stau la pândă. Nu doar pentru mine, pentru toată lumea. Ce poţi să faci seara acolo? Să mănânci şi să bei. Când îi spui că ai băut trei beri şi îţi spune că ai băut mai mult, cum reacţionezi? Mi-au spus că eram un pericol public. Dacă m-ai oprit la trei metri, care era pericolul?

Ei au filmat, dar doar când eram în maşină cu ei au filmat ce îi avantaja. Când am ajuns la poliţie erau 2.000 de miliţieni. Unii râdeau, alţii erau fericiţi că au prins un peşte mai mare. Mă duc să îmi iau certificat medico-legal. O să mă duc la CEDO. Nu mă duc la doamna Dan, că nu o interesează. Le cer daune 2-3 milioane de euro, să dau copiilor sărmani din România. Ei trebuiau să reacţioneze altfel”, a mai spus Năstase.

Psiholog: Escaladează regulile generale

Specialiştii consultaţi de "Adevărul" au declarat imediat după incident că Ilie Năstase s-ar putea afla într-un delir de grandoare suferind de un sindrom al celebrităţii. Cel puţin aşa caracteriza psihologul Ionel Simionca, vicepreşedintele Asociaţiei de Psihologie şi Siguranţă Rutieră „PsihoTrafiQ” atitudinea a fostului sportiv în relaţia de poliţiştii de la Rutieră. „Consideră că, dacă este cunoscută, poate face propriile reguli, atipice”, arată specialistul.

„Practic escaladează regulile generale. Nu numai Ilie Năstase a făcut acest lucru. Mai multe persoane cu un anumit grad de celebritate au căzut în capcana asta”, mai spune psihologul Ionel Simionca.

Specialistul consideră ar fi bine ca aceste cazuri în care sunt implicate celebrităţi să fie finalizate. “Este o formă de justiţie morală. Apoi, cazurile sunt obligatoriu de finalizat pentru că devin repere în societate. În plus poate înţelege toată lumea că justiţia se aplică pentru toată lumea, inclusiv celebrităţilor”, a conchis psihologul Ionel Simionca.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite