VIDEO Sentinţa în dosarul DGASPC, anunţată pe 29 mai. Preşedintele PSD, deranjat de apelativul „inculpat”

VIDEO Sentinţa în dosarul DGASPC, anunţată pe 29 mai. Preşedintele PSD, deranjat de apelativul „inculpat”

Liviu Dragnea fumează în aşteptare la ICCJ FOTO Laurenţiu Sîrbu

Curtea Supremă a judecat marţi ultimul termen în procesul în care liderul PSD, Liviu Dragnea, este acuzat pentru instigare la abuz în serviciu în legătură cu angajarea a două membre de partid la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman. Instanţa a amânat sentinţa pentru data de 29 mai.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE Liviu Dragnea la ieşirea din sala de judecată: "Am avut trei acuzaţii care au fost demontate la şedinţa trecută. Chiar de cele  care le-au afirmat în faţa procurorilor. S-au făcut presiuni la adresa doamnei Milos. DNA ar vrea pentru mine detenţie pe viaţă. Vor să continue cu această serie de abuzuri. Oricum, când avocatul ţinea pledoaria s-a aprins telefonul şi pe ecran scria <<Se înregistrează>>", a mai spus Liviu Dragnea oarecum îngrijorat.
 
UPDATE Inculpaţii sunt întrebaţi dacă în cazul unei condamnări sunt de acord sa presteze muncă în favoarea comunităţii. Liviu Dragnea:"Domunle preşedinte, menţin declaraţiile, susţin cu toată tăria nevinovaţia, afirm că nu am comis niciuna dintre fapte, vreau să vă spun că sunt pus pe gânduri de declaraţiile doamnei Milos . În legatură cu întrebarea dumneavoastră, sper să nu se ajungă acolo şi vă spun că fac muncă in favoarea comunităţii de peste 20 de ani".
 
UPDATE Judecătorii Curţii Supreme au anunţat că se vor pronunţa în dosarul lui Liviu Dragnea pe 29 mai. 
 
UPDATE Avocatul lui Liviu Dragnea, Marian Nazat, cere achitarea clientului său pentru cele două infracţiuni de care este acuzat.
 
Avocat Liviu Dragnea: „Solicit achitarea domnului Dragnea pentru infractiunea de instigare la abuz. Vă rog sa aveţi în vedere că pretinsa persoana pe care ar fi instigat-o  Dragnea a precizat ca nu a fost determinată de acesta să se angajeze şi să-şi exercite atribuţiile la sediul PSD. Acuzarea s-a folosit de o probă directă, declaraţiile domnei Alesu. Dumneavoastră va trebui sa apreciaţi veridicitatea acestui mijloc de probă, să comparaţi cu restul declarţiilor şi cu restul mijloacelor de probă şi dacă ele pot susţine o soluţie, indiferent care va fi aceasta. 
 
Declaratiile unui inculpat trebuie sa aibă un caracter unitar. Însă citind aceste declaratii dnei Alesu ele se contrazic, inculpata schimbându-şi declaratiile pe durata cercetarii penale. Aspectele sustinute în faza urmaririi penale nu au fost confirmate cu alte mijloace de proba. A susţinut ca a avut o singura întâlnire singura cu Dragnea şi 2 pe holul institutiei, discuţii la care nu a participat nimeni. Aceste declaratii nu pot fundamenta niciun fel de soluţie, ele nu se pot colabora cu alte probe. Consider ca răspunsul la acuzatia de instigare se afla în sedinta confruntarii dintre cei doi, dna Alesu a declarat ca nu a fost determinata de dl Dragnea sa le mentina in functie pe cele doua angajate, sigur a sustinut că i-a fost teamă dar ulterior a precizat că nimic din comportamentul dl Dragnea nu i-a dat motive pentru această stare subiectiva.
 
Din punctul meu de vedere dna Alesu a precizat ca nu a existat o astfel de determinare din partea Dragnea pentru mentinea celor doua angajate în cadrul directiei. Sigur, parchetul s-a folosit de simple indicii, declaratii, care în timpul procesului nu s-au transformat în dovezi certe care sa sustina o condamnare.
 
Indiciile la aducerea în judecata nu au fost transformate în certitudini dincolo de orice îndoială care sa justifice o condamnare dincolo de orice indoiala”.
 
Preşedintele PSD Liviu Dragnea, deranjat de apelativul „inculpat”
 
UPDATE La o pauză de ţigară, şeful PSD a fost întrebat de jurnaliştii prezenţi la proces dacă „orice om îi e teamă de pedeapsă", ironizand astfel declaraţia de luni a premierului Vorica Dăncilă care a spus că „orice om îi e teamă de o plângere penală". Răspunsul lui Dragnea a fost promt: „Poate oricărui om îi e teamă de o pedeapsă".
 
UPDATE 12.30 Procurorii cer încetarea procesului în cazul fostei soţii a liderului PSD, Bombonica Prodana - având în vedere că a achitat prejudiciul.
 
UPDATE 12.09 Procurorul cere pentru Liviu Dragnea pedepse medii (7 ani si 6 luni de inchisoare)  şi cere să i se anuleze suspendarea pedepsei din dosarul „Referendumul”.
 
„În cazul Floarei Alesu, Sefu Olguta, Liviu Dragnea solicităm pedepse către mediul prevăzut de lege: 7 ani si 5 luni pentru abuz în serviciu şi 2 ani si 6 luni pentru fals intelectual” 
 
„Activitatea infractională a inculpaţilor a fost în măsura să afecteze si să compromită ideea de institutie publică si functionar public", a arătat DNA.
 
UPDATE 11.10 Procurorul DNA rosteşte pledoaria finală în acest moment, susţinând că rechizitoriul argumentează  acuzaţiile ce se aduc împotriva inculpaţilor. „Infracţiunea de instigare la abuz în serviciu, reţinută faţă de inculpatul Liviu Dragnea, a reţinut că acesta în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman a determinat-o pe inculpata Stoica să se angajeze la DGASPC Teleorman dar în fapt să-şi desfăşoare activitatea la sediul organizaţiei PSD Teleorman. Şi-a folosit influenţa ca cele două să fie menţinute în funcţie. A determinat-o pe Alesu Floarea să le menţină în funcţii”, a spus procurorul DNA. 
 
Acuzarea susţine că, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, Dragnea coordona activitatea DGSCPA unde cele două au fost angajate fictiv. În apărarea să, inculpatul Liviu Dragnea a susţinut că nu a vorbit că inculpata Stoica să fie angajată la direcţie, că această instituţie publică nu se află în subordinea sa şi că Alesu Floarea nu i-a prezentat niciodată situaţia celor două angajate. 
 
„Susţinem că apărările sunt nefondate”, şi-a început procurorul de caz o lungă enumerare a tuturor declaraţiilor de la dosar ce susţin acuzaţia cum că Liviu Dragnea ştia foarte bine situaţia celor două angajate.
 
Din declaraţia inculpatei Stoica Anisa reiese că Liviu Dragnea este cel care a venit cu ideea angajării celor două la direcţie. „Dragnea a fost cel a venit cu această idee, şi singurul capabil să şi-o asume”, a spus aceasta. Declaraţia ei se corelează cu declarat alesu floarea, care a menţionat că Dragnea i-a cerut să le menţină în funcţie. „Dragnea mi-a cerut să le menţîn în funcţie pe cele două”. 
 
Liviu Dragnea stă în rândul secund, în spatele avocatului său. Dacă iniţial părea mai degrabă preocupat cu cititul e-mailurilor, ulterior a devenit atent şi chiar iritat de pledoaria procurorului DNA, fiind deranjat că acesta s-a referit la el cu apelativul „inculpatul Liviu Dragnea”.
 
În timp ce pledoaria procurorului de caz continuă, preşedintele PSD îşi dedică atenţia unui site de articole de pescuit. 
 
UPDATE 10.00 Înainte de începerea pledoariilor finale, inculpata Ionela Miloş a dat un supliment de declaraţie. „Am fost audiată în cursul urmăririi penale în calitate de martor şi apoi în calitate de suspect”, a spus Miloş, menţionând că atunci când a fost audiată în calitate de martor nu a avut un avocat al său.
 
„Într-adevăr nu contest că eu am semnat contractele de muncă ale celor două persoane. Când am fost audiată în calitate de suspect a două oară, iar procurorul avea în mâna o hârtie şi mi-a spus că el îmi poate da NUP dar nu vrea deoarece nu ştie cu cine ţin şi să mă descurc cu justiţia, în sensul că o să mă trimită în judecată, o să rămân de drumuri o să mor de foame. Şi aşa a fost. Şi mi-a spus că <ştiţi unde vrem să ajngem>. Dar eu nu aveam ce să spun despre domnul Dragnea deoarece cu acesta m-am întâlnit în două situaţii şi numai sub aspect profesional. Consider că am fost trimisă în judecată injust, nu am nicio vină. Confirm şi eu că cele două persoane nu au avut niciodată calitatea de funcţionari publici în sensul legii speciale şi la nivelul instituţiei noastre existau două comisii disciplinare”, a spus femeia.
 
În replică, procurorul DNA a arătat în faţa instanţei de judecată că Miloş a fost asistată de un apărător. „Declaraţia este înregistrată, nu a făcut nicio plângere, eraţi asistată”, a susţinut procurorul. Ulterior, magistraţii au constatat că este încheiată cercetarea judecătorească şi se poate trece la dezbateri. 
 
UPDATE 09.35 Deşi nu mai sunt cereri, instanţa din oficiu a pus în discuţie un supliment de declaraţie din partea inculpatei Alesu Floarea. „Sunt de acord cu poziţia apărătorului meu, în sensul că nu solicit să verific conţinutul celor două cutii cu integistrari trimise de DNA”, a arătat Alesu Floarea. 
 
„Când am ocupat funcţia de director cele două persoane, Botorogeanu şi Stoica erau deja angajate, în sensul că erau deja încheiate contractele de muncă ale acestora. Arăt că pe întreagă perioada în care cele două persoane au avut contract de muncă au avut exclusiv calitatea de personal contractual iar nu de funcţionar public în sensul legii 188. Precizez că la nivelul autorităţii instituţiei noastre existau două comisii de disciplină separate pentru persoane contractuale şi pentru funcţionarii publici”, se arată în declaraţie.
 
UPDATE 09.15 „Din răspunsul DNA, nu am identificat mijloace care să ducă la excludere. Floarea Alesu nu are solicitări. CD-urile transmise conţin date personale, dar ele au elemente care nu au legătură cu dosarul şi nu am alte solicitări. Nici ceilalţi nu au vreo cerere de observaţie”, a spus apărătorul Floarei Alesu.
 
Termenul de marţi vine după ce instanţa a admis cererea avocaţilor apărării de a verifica aplicarea în acest dosar a protocolului dintre DNA şi SRI. Sprijinul SRI în dosar a constat în "furnizarea de informaţii cu privire la săvârşirea unor infracţiuni. Aceste informaţii nu au fost folosite ca probe şi nu au stat la baza actului de sesizare a instanţei de judecată, nefiind aplicabile prevederile deciziei nr. 21/18.01.2018 a Curţii Constituţionale a României" şi "suport tehnic cu punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică", precizează DNA în răspunsul transmis instanţei supreme.
 
Procurorii au înaintat instanţei toate datele sigilate obţinute în urma supravegherii tehnice, inclusiv cele care nu privesc fapta, respectiv 32 de DVD-uri. De asemenea, au fost puse la dispoziţia instanţei alte 15 DVD-uri şi două Hard Disk-uri, conţinând date din percheziţiile informatice şi domiciliare.
 
Avocatii nu au inaintat alte cereri sau solicitari după raspunsul venit din partea DNA. Procesul va continua cu pledoariile finale. Instanţa este în pauză în acest moment iar unul dintre avocaţi nu este prezent. 
 
UPDATE 09.00 Liviu Dragnea a ajuns în jurul orei 09.00 la sediul Curţii Supreme. Preşedintele PSD nu a dorit să facă niciun fel de declaraţii în faţa jurnaliştilor. 
 
La ultimul termen judecătorii Curţii Supreme au decis să amâne ascultarea pledoariilor finale în acest dosar, după ce au aprobat cererile venite din partea avocaţilor apărării pentru înaintarea unei adrese către DNA prin care să ceară lămuriri privind implicarea SRI în acest dosar. Direcţia Naţională Anticorupţie DNA va trebui să informeze instanţa dacă a existat o cooperare între Direcţie şi SRI, să indice începutul acestei colaborări, să specifice în ce anume, concret, a constat această cooperare, dacă există alte documente în custodia instituţiilor în acest sens şi, dacă e cazul, acestea să fie înaintate judecătorilor.
 
Instanţa le-a cerut avocaţilor să vină la termenul de astăzi pregătiţi cu concluziile pentru un ultim termen, în cazul în care răspunsul DNA nu va duce la noi cereri din partea avocaţilor celor inculpaţi.
 
Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de DNA pe 15 iulie 2016, fiind acuzat de săvârşirea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual.
 
În acelaşi dosar a fost trimisă în judecată şi fosta soţie a lui Dragnea, Bombonica Prodana, la data comiterii faptei coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei şi şef Serviciu secretariat din cadrul DGASPC Teleorman, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. De asemenea, au fost trimişi în judecată mai mulţi angajaţi de la DGASPC Teleorman.
 
Conform DNA, Dragnea a intervenit pentru menţinerea în funcţie şi plata drepturilor salariale pentru două angajate de la DGASPC Teleorman, deşi ştia că acestea lucrau de fapt în cadrul organizaţiei PSD Teleorman. Este vorba de Adriana Botorogeanu, încadrată din anul 2005 la DGASPC Teleorman în funcţia de inspector de specialitate în cadrul Serviciului administrativ, şi Anisa Niculina Stoica, încadrată, din anul 2006, în funcţia de referent.
 
Potrivit procurorilor, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul organizaţiei judeţene PSD Teleorman. 
 
La unul din termenele acestui dosar, fostul vicepreşedinte al CJ Teleorman, Eugen Vlad Ovidiu, a declarat în faţa judecătorilor Curţii Supreme, că le-a cunoscut pe cele două în 1996. „Pe cele două le-am întâlnit la sediul PSD Teleorman în anul 1996. Am avut senzaţia că ele erau angajate ale partidului”, a susţinut Ovidiu. Acesta a subliniat că activitatea Direcţiei era în coordonarea secretarului CJ Teleorman şi a preşedintelui consiliului de atunci, Liviu Dragnea.
 
Ioana Peşte, angajată a Departamentul Resurse Umane din DGASPC Teleorman încă din anul 1996, a declarat la rândul ei că cele două angajate erau considerate "vedete" în cadrul instituţiei. „Ştiam din 2005 că cele două erau angajate la DGASPC, însă am aflat, din auzite, că ele lucrau de fapt la sediul unui partid politic. Salariile le luau de la DGASPC. Ştiau mulţi că ele nu veneau la serviciu. Cred că ştia şi conducerea instituţiei. La un moment dat, colegele de la Serviciul Contabilitate m-au întrebat: 'Dar vedetele astea de ce nu vin la serviciu'”, a declarat Ioana Peşte.
 
La termenul din 21 martie au fost audiaţi mai mulţi martori, dar şi liderul PSD, Liviu Dragnea  care a negat orice acuzatie, sustinand ca e "tinta DNA" si ca dosarul e construit "pe feeling si bârfe, nu pe probe". Acesta s-a apărat susţinând, pe de o parte că nu avea autoritatea legală de a le numi pe cele două în cadrul DGSCAP Teleorman, şi că, pe de altă parte, nici nu le cunoştea pe acestea până la data procesului. „Precizez că spre deosebire de actuală perioada când inclusiv mass media cunoaşte despre numitele Botorogeanu şi Stoica, la dată respectivă nu erau persoane de notorietate nici măcar la nivelul oraşului Alexandria. În legătură cu afirmăţiile din rechizitoriu, se pleacă de la premisa falsă că direcţia era în subordinea mea că preşedinte al Consiliului Judeţean, deoarece HG 1434/2004 aprobă regulamentul-cadru de funcţionare a direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului. Acest act normativ este baza legală în care au funcţionat direcţiile generale. Plecând de la această premisa falsă, se emite o altă premisa falsă că eu că şi preşedinte aveam atribuţii de control şi coordonare faţă de direcţia generală. Susţinerea acuzării că direcţia se află în subordinea CJ şi, respectiv, că eu în calitate de preşedinte al CJ Teleorman aveam atribuţii de control şi coordonare faţă de DGASPC este nereală deoarece, aşa cum este prevăzut în articolul menţionat anterior, se afirmă: colegiul director analizează şi controlează DGASPC. Tot aici se mai legiferează şi alte atribuţii din care reiese că această structura avea rolul de coordonare ai control a direcţiei generale. Preşedintele era secretarul general al judeţului“, a declarat Dragnea în faţa judecătorilor.
 
„În legătură cu acuzaţia că aş fi determinat-o pe directoarea Alesu să opereze în fals documente interne, precizez că nu am determinat-o pe inculpată să întocmească documente false pe numele celor două angajate, întrucât, pe de o parte, nu ştiam că cele două persoane nu se duceau la serviciu, iar pe altă parte, nu am cerut niciodată unui şef de serviciu să facă ceva ilegal sau împotriva voinţei lui. Mi se pare absurd să mi se impută, în condiţiile în care unităţile CJ Teleorman aveau circa 2.000 de angajaţi, să fi cunoscut că două persoane, Botorogeanu şi Stoica, nu vin la servici. Din cele 2.000 de persoane angajate în unităţile subordonate, mulţi erau din cadrul PSD, cât şi de la alte partide politice. Ar fi trebuit să mă interesez despre fiecare dintre aceşti membri PSD dacă merg la serviciu?“, şi-a continuat acesta apărarea.
 
Judecătorii de la Curea Supremă au considerat că declaraţiile date de Liviu Dragnea pe parcursul a trei ore de audieri se contrazic cu cele ale fostei şefe a Protecţiei Copilului Teleorman, Floarea Alesu, aşa că au cerut o confruntare între cei doi. fosta şefă DGASPC Teleorman, Floarea Alesu, a spus că Liviu Dragnea „nu a intervenit să le angajez la unitate, ele erau deja angajate... când am aflat că sunt angajate, mi-a zis să le mai ţin o perioadă până rezolvă el.  Începand cu 2009-2010, am mai avut şi alte discuţii cu Liviu Dragnea tot în legătură cu situaţia celor două şi ultima dată mi-a zis să-i pun pe restul la muncă că şi aşa stau degeaba”..
 
Fosta soţie a lui Liviu Dragnea, Bombonica Prodana, a cerut, prin intermediul unei cereri depuse de avocatul său, să fie achitată după ce a achitat integral prejudiciul de peste 108.000 lei.
citeste totul despre: