Procesul dintre Kovesi şi jurnaliştii de la Antena 3, amânat pe 14 septembrie

Procesul dintre Kovesi şi jurnaliştii de la Antena 3, amânat pe 14 septembrie

Laura Codruţa Kovesi FOTO Eduard Enea

Curtea de Apel Piteşti a amânat, miercuri, pentru 14 septembrie, procesul intentat de procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, jurnaliştilor de la postul de televiziune Antena 3, relatează Agerpres.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sursa citată arată că amânarea a fost cerută de reprezentanta jurnalistului Răzvan Savaliuc, motivând că acesta a suferit o intervenţie chirurgicală şi nu se poate prezenta la proces. În consecinţă, judecătorii au admis solicitarea de amânare şi au acordat termen pe 14 septembrie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, pe 21 aprilie, strămutarea dosarului în care procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a dat în judecată mai mulţi jurnalişti şi postul de televiziune Antena 3,  de la Curtea de Apel Bucureşti, unde era înregistrat din 29 decembrie 2015 şi avusese primul termen pe 23 martie.

Cererea de strămutare a fost formulată de Mugur Ciuvică, Bianca Grigore, Răzvan Savaliuc, Mihai Gâdea, Radu Tudor şi SC Antena 3 SA, cei pe care Kovesi i-a dat în judecată, în nume personal, după afirmaţiile făcute pe postul de televiziune în legătură cu dosarul "Bercea - Mircea Băsescu".

Dosarul trimis la Curtea de Apel Piteşti a fost înregistrat în 3 mai, iar primul termen de judecată după strămutare a fost stabilit în 8 iunie. Completul de judecată care va analiza în continuare dosarul va păstra toate actele îndeplinite de instanţă înainte de strămutare.

Ce daune ar trebui să primească şefa DNA de la jurnalişti

Pre 16 octombrie 2015, Tribunalul Bucureşti a decis ca şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, să primească 250.000 de lei daune morale, în dosarul în care a dat în judecată Antena 3, cerând despăgubiri de un milion de lei, pentru acuzaţiile de muşamalizare a anchetei în dosarul lui Mircea Băsescu care i-au fost aduse pe post.

Tribunalul Bucureşti a admis în parte acţiunea Laurei Codruţa Kovesi şi a obligat în solidar Antena 3 şi pe Mihai Gâdea, Mugur Ciuvică, Bianca Nae, Radu Tudor şi Răzvan Savaliuc să-i plătească procurorului-şef al DNA 250.000 de lei.

Acţiunea fusese depusă de Codruţa Kovesi, în nume personal, în februarie 2015, la Tribunalul Bucureşti şi are ca obiect daune morale “pentru afirmaţii mincinoase care au creat un grav prejudiciu de imagine şi au adus o gravă atingere demnităţii umane".

Decizia Tribunalului Bucureşti a fost atacată cu apel, acesta judecându-se iniţial la Curtea de Apel Bucureşti.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: