Procesul lui Gabriel Oprea în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigina poate începe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procesul în care fostul vicepremier şi ministru al Internelor Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru ucidere din culpă, în dosarul deschis după moartea poliţistului Bogdan Gigina, poate începe. Decizia vine a 4 ani de la moartea agentului de circulaţie.

Tribunalul Bucureşti a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriu, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, scrie publicaţia Ziare.com. Decizia instanţei nu este definitivă, putând fi contestată cu apel.

În acest dosar mai sunt judecaţi Petre Mazilu, patronul firmei care execută lucrări în zona accidentului, dar şi societatea General MPM Impex SRL, tot sub acuzaţia de ucidere din culpă.

Acuzaţiile DNA

Accidentul în care a murit Bogdan Gigina (28 de ani) a avut loc în 20 octombrie 2015. El făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului Oprea Gabriel, care precedă în trafic autoturismul în care se află Oprea. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa să.

Potrivit rechizitoriului, accidentul rutier care a determinat decesul poliţistului rutier Gigina Bogdan-Cosmin s-a produs că urmare a nerespectării, de către fostul ministru Gabriel Oprea, de către Petre Mazilu (administrator şi unic asociat al General MPM Impex SRL) şi General MPM Impex SRL, a dispoziţiilor legale şi a măsurilor de prevedere pentru exercitarea unor activităţi (însoţire a ministrului de către poliţişti rutieri în cazul celui dintâi, respectiv activitatea de realizare a unor lucrări în carosabil în cazul celor din urmă).

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite