Primul soţ al Mihaelei Rădulescu, condamnat la un an şi şase luni de închisoare

Primul soţ al Mihaelei Rădulescu, condamnat la un an şi şase
luni de închisoare

Mihaela Rădulescu a divorţat de Bogdan Rădulescu, dar i-a păstrat numele FOTO Adevărul

Bogdan Rădulescu, primul soţ al Mihaelei Rădulescu, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la un an şi şase luni de închisoare cu executare, pentru că a vândut în magazinele sale bijuterii imitate după mărci celebre.

Ştiri pe aceeaşi temă

Totodată, instanţa Tribunalului Bucureşti îl obligă pe Bogdan Rădulescu să plătească părţilor civile - mai multe brand-uri de lux - echivalentul în lei a peste 8.500 de euro.

Astfel, Companiei Hermes International va trebui să-i plătească suma de 500 de euro, Companiei Bvulgari SPA, 4.000 de euro, Companiei Louis Vuitton Malletier - tot 4.000 de euro, iar Companiei Christian Dior Couture - 100 de euro.

”Dispune confiscarea următoarelor bunuri (...): 202 inele metalice cu inscripţia „Bvulgari”, şapte lănţişoare şi trei pandantive cu sigla Bvulgari, opt brăţări cu sigla Hermes, 176 inele metalice Louis Vuitton, 19 lănţişoare Tiffany&Co, 22 coliere Tiffany&Co, 21 de inele metalice Tiffany&Co, 119 brăţări Tiffany&Co, şapte ceasuri cu inscripţia Louis Vuitton şi un ceas Dior”, se menţionează în sentinţa magistraţilor. De asemenea, judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au dispus şi confiscarea de la Bogdan Rădulescu a sumei de 2.056 de lei.

Rădulescu, obligat să plătească şi cheltuielile de judecată

”Obligă pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente B&B Marketing Online SRL să plătească suma de 7.000 lei cheltuieli judiciare către stat. (...) Obligă pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente B&B Marketing Online SRL să plătească părţilor civile Compania Hermes International, Compania Bvulgari SPA, Compania Louis Vuitton Malletier şi Compania Christian Dior Couture următoarele sume cu titlu de cheltuieli judiciare: - părţii civile Compania Hermes International suma de 866,40 lei; - părţii civile Compania Bvulgari SPA suma de 1975,81 lei; - părţii civile Compania Louis Vuitton Malletier suma de 2000,84 lei; - părţii civile Compania Christian Dior Couture suma de 433,20 lei”, se mai arată în decizia instanţei.

Hotărârea nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti. Bogdan Rădulescu a fost trimis în judecată în acest dosar în iunie 2013, pentru infracţiuni de evaziune fiscală. Tribunalul Bucureşti a hotărât să nu-l condamne pentru aceste infracţiuni, ci pentru cea de ”punere, fără drept, în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările