Primii fulgi, primele drumuri blocate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Circulaţia pe DN67 Drobeta-Turnu Severin – Târgu-Jiu s-a desfăşurat, ieri, cu dificultate, din cauza ninsorilor abundente FOTO Adevărul
Circulaţia pe DN67 Drobeta-Turnu Severin – Târgu-Jiu s-a desfăşurat, ieri, cu dificultate, din cauza ninsorilor abundente FOTO Adevărul

Miercuri, în mai multe zone din ţară a nins abundent. Traficul s-a transformat într-un adevărat coşmar pe mai multe şosele din judeţele Gorj, Mehedinţi şi Caraş-Severin.

Cele mai mari probleme din cauza ninsorilor au fost semnalate, ieri, în judeţul Mehedinţi. Circulaţia pe Drumul Naţional 67 (Drobeta-Turnu Severin – Târgu-Jiu) s-a desfăşurat cu dificultate, în condiţiile în care a nins abundent. Utilajele au intervenit, dar nu au făcut faţă ninsorilor. Au fost semnalate mai multe blocaje în trafic, din cauza maşinilor neechipate cu anvelope de iarnă, care au derapat.

Pe Dealul Ciovârnăşani, două TIR-uri au blocat traficul pentru puţin timp, dar în cele din urmă, cu ajutorul altor şoferi, autovehiculele şi-au putut continua drumul. De asemenea, pe Dealul Colibaşi, mai multe maşini fără cauciucuri de iarnă au rămas blocate în pantă, iar în spatele lor s-a format o coloană de maşini pe o distanţă de aproape doi kilometri.

Potrivit meteorologilor, şi în zilele următoare sunt aşteptate ninsori în mai multe zone din ţară. La munte se anunţă ninsori, dar şi vânt puternic pe crestele înalte. În plus, se va depune strat de zăpadă. Temperaturile se vor situa sub 0 grade în zonele montane. Potrivit meteorologilor, în Moldova, Muntenia şi în Dobrogea, precipitaţiile vor fi încă sub formă de ploaie. De asemenea, în estul şi sud-estul ţării sunt anunţate intensificări ale vântului. Temperaturile vor fi cuprinse între minus 1 şi 9 grade, posibil valori mai ridicate în Dobrogea.

VREMEA A BĂGAT PREFECŢII ÎN ŞEDINŢĂ

Ministrul de Interne, Mircea Duşa, a ţinut, ieri, o videoconferinţă cu prefecţii, în care a atras atenţia că cei care nu se vor ocupa de administrarea corespunzătoare a arterelor rutiere vor fi sancţionaţi. Ministrul s-a arătat nemulţumit că există încă judeţe în care nu au fost încheiate contractele de deszăpezire. Duşa a solicitat ca lucrările să fie contractate cât mai repede, precizând că, în caz de urgenţă, legislaţia permite să se încheie contracte provizorii cu firmele de deszăpezire până când situaţia va reveni la normal.

CAUCIUCURILE LA CONTROL

Odată cu apariţia ninsorilor, pe şosele a fost mobilizată şi poliţia. Potrivit ministrului de Interne, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, Poliţia Rutieră a trimis în teren 1.800 de agenţi, care au verificat dotarea vehiculelor cu anvelope de iarnă. Mircea Duşa a cerut poliţiştilor să continue aceste verificări şi să nu permită accesul pe drumurile naţionale al utilajelor de mare tonaj care nu sunt echipate corespunzător.

Potrivit legislaţiei, dotarea maşinilor cu anvelope de iarnă este obligatorie în perioada noiembrie-martie, dar numai în zonele în care se circulă în condiţii de iarnă. Şoferii maşinilor fără cauciucuri de iarnă care blochează un drum riscă nu doar amenda, dar şi achitarea costurilor deblocării. ;

PROGNOZĂ POLARĂ

Spre sfârşitul de săptămână, circulaţia atmosferică va antrena deasupra ţării noastre tot aer rece polar. Daca în sudul ţării, temperaturile se vor situa în jurul valorii de 5 grade în timpul zilei, în nord, acestea vor rămâne sub limita îngheţului. În regiunile sud-estice se vor mai semnala ploi, în celelalte regiuni însă, vor predomina lapoviţa şi ninsoarea, mai însemnate cantitativ în acest week-end şi în primele două zile ale săptămânii următoare.

Risc de înzăpeziri pe jumătate din şoselele ţării

Pe baza unor analize multianuale, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a realizat o hartă a riscurilor de înzăpezire din care reiese că mai mult de jumătate din şosele prezintă pericol de blocaj.
La o primă privire pe această hartă, pe care „Adevărul“ o prezintă în premieră, se poate observa că în Moldova şi Dobrogea sunt cele mai multe drumuri cu risc de înzăpezire, în timp ce în Banat sunt cele mai puţine. De asemenea, două autostrăzi (A1 Bucureşti-Piteşti şi A2 Bucureşti-Constanţa) sunt riscante pe întreaga lungime, în timp ce A3 Bucureşti-Ploieşti nu va avea probleme.
Un alt drum important, DN1 (care întregistrează cel mai intens trafic din ţară), apare ca fiind în pericol de a se bloca în cazul unor ninsori abundente, pe aproape tot parcursul său – de la Bucureşti la Cluj-Napoca, mai puţin în zona Predeal- Braşov.

PONTA AR VREA OPRIREA CIRCULAŢIEI

„Eu vă dau autoritatea să închideţi acele drumuri, în special pentru camioane, pentru că maşinile mici mai le împing oamenii, le scoatem mai uşor, dar când este vorba de camioane, se blochează pentru zile în şir.
Oamenii o să fie nemulţumiţi dacă nu-i mai lăsaţi să iasă din oraş sau să plece, dar decât să iasă să îngheţe pe drum şi să umblăm după ei să-i scoatem din zăpadă, vă cer să luaţi aceste măsuri chiar uneori impopulare“, a declarat recent premierul Victor Ponta.

În replică, Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri (UNTRR) a cerut ca în niciun caz să nu se oprească circulaţia camioanelor. Transportatorii au explicat că o astfel de decizie „ar bloca întreaga economie“.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite