Primele blindatele Piranha 5 ajung la Armata Română în acest an. O parte vor fi fabricate la Bucureşti. Ce performanţe au şi ce aliaţi NATO le mai au în dotare

Primele blindatele Piranha 5 ajung la Armata Română în acest an. O parte vor fi fabricate la Bucureşti. Ce performanţe au şi ce aliaţi NATO le mai au în dotare

Blindat Piranha  de generaţie mai veche (model3c) aflat deja în dotarea militarilor români FOTO  MApN

Primele 36 de transportoare blindate Piranha 5 produse în colaborare cu americanii de la General Dynamics European Land Systems - Mowag GmbH vor intra în dotarea Armatei Române până la finalul anului, 31 fiind aduse de pe linia de asamblare din Elveţia, iar cinci fiind asamblate la Uzina Mecanică Bucureşti. Toate celelalte transportoare, până la 227 prevăzute a fi achiziţionate, vor fi produse la Uzina Mecanică Bucureşti.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit MApN, transportorul blindat pentru trupe 8x8 constituie un mijloc de transport al grupei de infanterie, precum şi al structurilor de sprijin, absolut necesar pentru îndeplinirea misiunilor specifice de către Forţele Terestre Române.
 
Performanţele
 
Acest vehicul asigură o mobilitate sporită şi o protecţie corespunzătoare personalului îmbarcat pe timpul executării misiunilor specifice, în orice zonă de relief, indiferent de timp, anotimp sau condiţii meteorologice. ”Tehnica de luptă pe roţi aflată în prezent în dotarea Armatei României este de generaţie veche, fiind depăşită atât din punct de vedere tehnologic, cât şi din cel al caracteristicilor tehnico-tactice, cum ar fi viteza de deplasare, mobilitatea în medii diferite, protecţia personalului, posibilităţile de observare, orientare, comunicaţii etc”, precizează MApN.
 
Piranha 5 este un blindat de 30 de tone, care poate transporta 3 membri ai echipajului şi 8 soldaţi. Are un motor cu o putere de aproape 600 de cai, o autonomie de peste 500 de km şi o viteză de 100 de km/h.

Cine le mai are în dotare
 
Spania şi Danemarca au ales şi ele platforma construită de General Dynamics. În 2017, danezii au comandat peste 300 de Piranha 5. Au plătit pentru un blindat peste 2 milioane de dolari. La rîndul lor, spaniolii au comandat un prim loc de 348 de blindate parte a unui preces de înlocuire a 1.200 de vehicule.
 
Ca armament, Piranha 5 are o plajă largă de opţiuni de la mitralieră de 12,7 milimetri,  la lansatore de grenade sau rachete antitanc.
 
Se retehnologizează UMB
 
Programul de înzestrare cu blindate se face în urma unui memorandum semnat cu General Dynamics pentru producerea de transportoare blindate 8X8 Piranha la Uzina Mecanică Bucureşti. ”Memorandumul de înţelegere şi Acordul de cooperare semnate între compania subordonată ministerului Economiei, Romarm - filiala UMB şi General Dynamics European Land Systems stipulează cooperarea pentru producerea şi livrarea de transportoare auto blindate Piranha 5, în diverse configuraţii, conform cu necesităţile de dotare ale armatei României”, a arăta Ministerul Economiei. Înţelegerea între părţile semnatare se va derula în două faze. În prima fază, UMB va subcontracta de la GDELS asamblarea şi fabricarea locală de componente pentru Piranha 5.
 
”Sub această formă de cooperare va fi livrată prima comandă de vehicule blindate, dintr-un total estimat la 227 de transportoare. Uzina Mecanică Bucureşti va propune iar General Dynamics va selecta până la 25 angajaţi pentru formare la unităţile sale, conform cerinţelor companiei americane”, se mai arată în comunicat.

Conform datelor deţinute de Ministerul Finanţelor, în 2016, Uzina Mecanică Bucureşti a avut o cifră de afaceri netă de 5,1 milioane de lei şi pierderi de… 4,9 milioane de lei adică peste un million de euro. Nu numai anul trecut a fost unul greu pentru UMB. În 2015, compania a avut o cifră de afaceri netă de 7,9 milioane lei, cu pierderi  de  aproape 7,4 milioane lei lei. Cât despre personal, UMB figurează cu numai 268 angajaţi, în 2016.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: