Primăvara vine la sfârşitul lunii

Primăvara vine la sfârşitul lunii

De ieri s-a întors iarna în toată ţara

Vremea rea se menţine şi weekendul acesta, iar meteorologii anunţă că primăvara va veni abia după 20 martie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Atenţionarea de cod galben de ninsori este valabilă şi astăzi, până la ora 20.00. Sunt vizate mai multe judeţe din Moldova, estul Transilvaniei şi zona deluroasă a Olteniei şi Munteniei, precum şi zona de munte, unde se va depune strat nou de zăpadă.

Mai citeşte şi:

N-am cheltuit banii UE contra puhoaielor

Vremea se va răci în continuare, iar precipitaţii vor cădea în mai toate regiunile. Meteorologul Dumitru Baltă spune că asemenea fenomene sunt normale la începutul unui anotimp de trecere, cum este primăvara. „Chiar dacă ninsorile şi temperaturile scăzute ne creează neplăceri, această zăpadă este foarte bună pentru vegetaţie. Pomii mai rămân în hibernare şi nu mai sunt în pericolul de a îngheţa din cauza dimineţilor reci, cu brumă, specifice primăverii", explică meteorologul.

Ninge şi azi

Astăzi, vremea va deveni rece pentru această dată. Local, va mai ninge în nordul, centrul şi estul ţării. Pe litoral şi în Delta Dunării, precipitaţiile vor mai fi şi sub formă de lapoviţă şi de ninsoare. În zona Moldovei şi la munte, vântul va sufla tare şi va viscoli zăpada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 şi 6 grade, iar cele minime, între -10 şi zero grade. În Capitală va mai ninge puţin în cursul zilei de azi.

Mâine, vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a ţării, geroasă dimineaţa şi noaptea în centru. Va mai ninge slab în zonele de munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -4 şi 6 grade, iar cele minime, între -14 şi -4 grade, mai coborâte în depresiuni.

În acelaşi timp, hidrologii au reactualizat avertizarea de cod portocaliu de inundaţii pe Dunăre. Acesta era valabil până astăzi, dar a fost prelungit cu încă o săptămână. Judeţele afectate vor fi Dolj, Olt şi Teleorman. Codul galben de inundaţii pe Dunăre se menţine la Gruia şi pe sectorul Giurgiu-Tulcea pentru judeţele Mehedinţi, Gorj, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi şi Tulcea.

Luni şi marţi urmează o pauză în ceea ce priveşte căderea de precipitaţii. Potrivit lui Ion Sandu, directorul Administraţiei de Meteorologie, de miercuri urmează al doilea episod de iarnă, iar primăvara se va instala abia la sfârşitul lunii martie.

Circulaţie în condiţii de iarnă

În aceste condiţii, şoferii trebuie să fie prudenţi în trafic, mai ales dacă circulă pe drumurile naţionale. În multe zone, pe fondul precipitaţiilor şi al temperaturilor foarte scăzute, se va produce polei. Pe de altă parte, pietonii sunt sfătuiţi să traverseze doar prin locurile marcate sau semnalizate şi numai după ce sunt siguri că şoferii le acordă prioritate.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: