Primarul Piteştiului Tudor Pendiuc şi fiica sa, trimişi în judecată pentru corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tudor Pendiuc a fost trimis în judecată FOTO Mediafax
Tudor Pendiuc a fost trimis în judecată FOTO Mediafax

Primarul suspendat al municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, în stare de arest preventiv, fiind acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. Dosarul se va judeca la Tribunalul Bucureşti.

În acelaşi dosar, procurorii i-au mai trimis în judecată pe fiica lui Tudor Pendiuc, Emanuela Pendiuc, acuzată de complicitate la luare de mită şi spălare de bani şi oamenii de afaceri Valentin Vişoiu, Constantin Scarlat şi Gheorghe Văsîi.

De asemenea, au mai fost deferiţi instanţei şi mai mulţi funcţionari din administraţia locală: Ion Constantin, consilier al primarului Pendiuc şi membru al Comisiei de evaluare a ofertelor din Primăria Piteşti, Aurelian Robert Roman, Vasile Manuel Rotaru şi Elena Berinde, directori generali respectiv director economic în cadrul SC Publitrans 2000 SA, Emilian Nechita, director executiv al Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Piteşti şi preşedinte al Comisiei de evaluare, Corina Lucia Ivan, Serviciu Unitate Monitorizare Servicii Publice.

Parteneriat public-privat penal

SC Publitrans 2000 SA este societatea care are asigură transportul public local în Piteşti, având ca acţionar unic Consiliul Local Piteşti.

Potrivit unui comunicat al DNA, în “strategia de dezvoltare durabilă a serviciului de transport public local de călători în municipiul Piteşti”, care răspundea unui interes public, era prevăzut ca Publitrans să înlocuiască parcul auto cu 80 de autobuze noi, achiziţionate de Consiliul Local prin alocare de fonduri.

Anchetatorii susţin că, prevalându-se de această nevoie socială, primarul Tudor Pendiuc a făcut demersuri astfel încât, cu încălcarea prevederilor legale, să fie încheiat, executat şi prelungit un contract de asociere în participaţiune între Publitrans şi societăţile private CNCD/Girexim Universal SA, în folosul ultimelor două societăţi.

Sub pretextul inexistenţei fondurilor publice necesare achiziţionării celor 80 de autobuze, primarul Pendiuc Tudor a determinat încheierea contractului de asociere în participaţiune, în condiţiile în care, cele două firme private erau obligate să deţină autobuzele în proprietate.

Începând cu luna noiembrie 2008 şi până în luna octombrie 2014, deşi cunoşteau împrejurarea că CNCD SA/SC Girexim Universal SA nu deţin în proprietate cele 80 de autobuze, Manuel Rotaru şi Elena Berinde, exercitându-şi în mod defectuos atribuţiile de serviciu, au solicitat Primăriei Piteşti încasarea subvenţiei şi au semnat 70 procese-verbale de verificare a documentaţiei la decontul de subvenţie pentru activitatea de transport public de persoane.

Primarul Pendiuc, răsplătit cu un apartament pentru fiica sa

Din subvenţia încasată de la Primăria Piteşti, firmele private au achitat autobuzele care le-au revenit în proprietate, ulterior.

De asemenea, Tudor Pendiuc este acuzat că a primit, la data de 18 februarie 2008, pentru fiica sa, Emanuela Pendiuc, de la Valentin Vişoiu, un apartament în municipiul Bucureşti, în Ansamblul Rezidenţial Quadra Place, în valoare de 130.900 euro, în schimbul favorizării asocierii CNCD/Girexim Universal în procedura de atribuire a contractului de asociere în participaţiune, respectiv acordarea efectivă, executarea şi ulterior prelungirea acestuia.

Pentru a disimula primirea acestui apartament, la data de 26 noiembrie 2007, Emanuela Pendiuc a încheiat un antecontract, iar la data de 18.02.2008, a încheiat contractul de vânzare cu SC Conarg Real Estate SRL şi ulterior a acceptat eliberarea a două chitanţe, în sumă de 110.000 lei şi 365.112 lei, de către Conarg Real Estate SRL, fără a remite sumele de bani societăţii anterior amintite.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite