Prima zi a unui jurnalist sub acoperire în Irak

La fabricile din bazele militare americane, muncitorii români trăiesc mai bine decât la ei acasă La baza militară americană Al Taqaddum există chiar şi o biserică

La fabricile din bazele militare americane, muncitorii români trăiesc mai bine decât la ei acasă

La baza militară americană Al Taqaddum există chiar şi o biserică multiconfesională, unde slujesc un preot catolic, dar şi un pastor protestant. Nu de puţine ori, Father Spencer, blândul capelan catolic de la Al Taqaddum, oficiază slujba din timpul săptămânii în faţa a numai trei oameni: de la stânga la dreapta, un muncitor român, un soldat american şi un poliţist ugandez.

Spencer are aproape 2 metri înălţime şi un mic birou unde trăieşte înghesuit între Biblii, cartoane cu Coca-Cola, laptopuri şi veste antiglonţ. Colegul său, pastorul protestant, are mai mulţi adepţi - de obicei, capela din lemn i se umple. Faptul ar putea părea paradoxal, ştiut fiind că cel mai răspândit cult religios în SUA este catolicismul. Tot în cadrul bazei funcţionează şi un oficiu de coletărie rapidă, unde concurenţa "de piaţă" este acerbă. De exemplu, la o firmă particulară se plăteşte 120 de dolari pentru trimiterea cu avionul a unui colet de 10 kg, pe când Armata SUA percepe doar 60 de dolari la aceeaşi greutate şi expediază pachetul cu nava. La Al Taqaddum există de toate, iar unde există de toate, este musai să ajungă şi români.

Filtre de percheziţie

La ora la care împreună cu cei 50 de români am coborât din vechiul bimotor Antonov, Aeroportul Bagdad era pustiu. Aici urma să fim despărţiţi în două grupuri, vreo 40 urmând să plecăm spre baza militară de la Al Taqaddum. Într-un colţ, un soldat de culoare şi un câine-lup privesc fără interes coloana nou-veniţilor. Este 13 octombrie 2006 şi o ceaţă lăptoasă ascunde privirilor hangarele uriaşe şi avioanele staţionate la sol. Nimic nu prevestea că, două luni mai târziu, acelaşi bimotor avea să se prăbuşească, pe aeroport, încărcat cu muncitori turci şi basarabeni. La intrarea în checkpoint, un afiş uriaş anunţă curioşilor limita în care cei care ies din Irak au dreptul să scoată bijuterii şi bani: 10.000 de dolari. Încolonaţi, intrăm în aeroport şi suntem ghidaţi către filtrele de percheziţie: sunt patru, dintre care cel puţin unu aparţine firmei americane de pază Blackwater. Americanii sunt binevoitori, glumesc cu noi, în schimb, ofiţerii irakieni ne privesc cu suspiciune.

Desculţi în Bagdad

Aeroportul este supraaglomerat şi peste tot sărăcia îşi rânjeşte colţii din pereţii uniţi prin arcade ample, încărcaţi cu arabescuri miniaturale orientale. Te întrebi unde sunt potcoavele maure în stil Mudejar. La unul dintre etaje suntem puşi să ne descălţăm. În pantofi pot fi camuflate bombe în miniatură. Ni se confiscă brichetele. Folosite alături de spray-uri pot deveni arme redutabile. Fumătorii oftează. De obicei, li se întâmplă să rămână fără ţigări. Motivul de nelinişte dispare la sosirea în tabăra militară a infanteriei marine Al Taqaddum. Aici înfloreşte comerţul cu ţigări americane "Miami", deci tutun este! Membrii echipajului de pe micul Antonov vorbesc ruseşte, dar rup câteva cuvinte şi pe româneşte. Glumesc cu românii despre "avantajele" consumului de votcă. Rusofonii au curaj că au acceptat această slujbă. Tirurile sporadice ale insurgenţilor fac din ruta Kuweit - Bagdad una dintre cele mai riscante din lume.

Cu sacul la apa lăudată

În baza militară Al Taqaddum din Irak, aflată la mai puţin de 80 kilometri de oraşul considerat epicentru al insurgenţei irakiene, Bagdad, lucrează în prezent aproximativ 38 de români, conduşi de un oarecare Corin Teodoroiu, care se recomandă drept inginer din Iaşi. De ape minerale. Unii dintre oamenii lui sunt tâmplari sau oameni de întreţinere, majoritatea însă lucrează pe linia de îmbuteliere a apei plate. Sunt strânşi din Oltenia, din Banat, din Bucureşti, iar cei mai mulţi, evident, provin din Moldova. În mai puţin de două săptămâni, aceşti oameni strânşi de o firmă din Vaslui au fost expediaţi în Irak, prin Kuweit, pe salarii al căror minim pleacă de la 1.000 de dolari. Un sac de bani! Stricţi şi riguroşi, cu calculele economice actualizate permanent, comandanţii americani şi partenerii lor din Forţa multinaţională cantonată în Irak au decis reducerea importurilor de apă din Kuweit şi din Emiratele Arabe. Se impunea, aşadar, ridicarea rapidă a unei uzine de îmbuteliere, care urma să fie alimentată dintr-un mic lac aflat în vecinătatea bazei. "La fabrica asta, cam 20% din şuruburi nu sunt pus e, iar 60% din cele montate nu au fost strânse", glumeşte Sandu Cobză, un constănţean care, începând din toamna anului 2006, a lucrat la edificarea contra cronometru a uzinei în numai trei luni.

Donaţii în vin, de la italieni

Pe de altă parte, mai există la contractorul internaţional Toifor, care se ocupă de întreţinerea toaletelor ecologice, umplerea rezervoarelor de apă potabilă şi golirea pubelelor de gunoi, cinci şoferi români care lucrează alături de maghiari şi turci. Românii de aici au fost recrutaţi printr-un "pui" de-al lui Toifor (firma Toi-Toi), care a avut, în 2006, un birou la Bucureşti. "Mai sunt români cu noi", povesteşte nea Vasile din Câmpina, "dar ăia sunt din Harghita şi Covasna, şi nu stau cu noi, ei stau cu ungurii din Ungaria. Exersează limba maternă, haha". Un alt român de la Toifor, Dumitru din Brăila, povesteşte: "Lucrez de mulţi ani pe-afară, ce viaţă am avut. Am fost cu un spital de campanie în Somalia, în 1994, în misiune internaţională, cu aproape 100 de asistente medicale, românce adevărate, majoritatea căsătorite, da' ce mai contează? Tiii, ce viaţă am avut! Mergeam pe plajă la Mogadiscio, luam un box de Marlboro la un dolar juma'te pachetul, faţă de trei dolari, dacă luam cu amănuntul. Am făcut bani, şi înainte de a reveni în ţară i-am băgat pe toţi în fildeş, înţelegeţi? Să vedeţi când s-au retras italienii, au lăsat românilor ca donaţie două vagoane pline cu vin alb la cutie. Am umblat fericiţi mult timp după aia…".

O viză greu de obţinut! Cea de intrare în Irak. Dacă americanii nu sunt de acord, nu o obţii în veci. George Traian Horia a obţinut-o!

Două noi fabrici de apă pentru armata SUA: la Guantanamo şi Mihail Kogălniceanu

În această perioadă, faptul că Administraţia Bush mai doreşte două fabrici pentru aprovizionarea cu apă potabilă a armatei SUA nu mai este un secret şi este discutat intens în mediile militare şi de afaceri din Irak.

Este vorba de investiţii la Guantanamo - Cuba (care ar putea fi începute chiar în acest an) şi Mihail Kogălniceanu - România (care depinde însă de programul tratatului semnat între Statele Unite şi România). Pe de altă parte, investiţia din Cuba ar putea fi întârziată de solicitările unor organizaţii internaţionale de închidere a bazei Guantanamo.

Oricum, este cert că scandalul arestării celor doi muncitori români ar putea să influenţeze negativ intenţia marilor contractori (cum ar fi, de exemplu, KBR sau Al Morrell Development etc) de a recruta români pentru noile spaţii de producţie.

Ceea ce este determinant în Irak este faptul că toate filmele contractoare se află la dispoziţia militarilor (indiferent că este bază a Infanteriei Marine sau a Armatei), iar regulamentele interne se pot modifica literalmente, de la o zi la alta.

Armata are un cuvânt greu de spus chiar în faţa administraţiei de la Washington, iar inaugurarea unei facilităţi este întotdeauna precedată de inspecţii stricte ale unor comisii militare.