Pe maiorul Daniel Jerdea l-am cunoscut prima dată în decembrie 2008, când am ajuns pentru a doua oară în Afganistan. Eram într-o misiune CIMIC (cooperare civil-militară), cu ajutoare pentru oamenii săraci şi loviţi de război, care locuiau în apropierea unităţilor militare în care se aflau români. Practic, încercam să ajutăm cum puteam oamenii cu care intrau militarii români în contact zilnic, cu alimente, haine de iarnă, jucării pentru copii.

Maiorul Jerdea era pentru mine un şoc: spre deosebire de colegii săi, mult mai reţinuţi în preajma jurnaliştilor şi foarte circumspecţi în ceea ce ne priveşte, găsea tot timpul răgazul şi prilejul să ne spună o glumă, să destindă atmosfera încărcată a unei zone de conflict, să dezamorseze eventualele tensiuni din aer cu un banc sau o vorbă bună. Ce să mai, era "de-al nostru"! M-am bucurat să povestim în baza din Kandahar, atât cât ne-a permis timpul. Şi ulterior să ne "împrietenim" şi pe Facebook.

Îmi amintesc şi uniforma de militar pe care am primit-o atunci, ca să filmez un stand up cu Rolf Vescan, colegul de imagine de la Kanal D. Fireşte, fără însemne militare, pentru că aşa se procedează (foto sus). Îmi amintesc cât de ţanţoş mergeam prin perimetrul românesc şi felul uimit în care uitau la mine soldaţii care mă ştiau civil. Îmi aminesc şi de militarul care ne-a arătat câteva momente de magie cu cărţi de joc, dar şi de cei care ne purtau de grijă în cel mai firesc mod şi ne făceau să ne simţim bine primiţi într-un loc atât de ostil.

Întors acasă, luat de valul treburilor care ne face uneori atât de ocupaţi încât până şi familiile ne mai reproşează absenţa, am păstrat legătura, dar mai răruţ că-i mai drăguţ, cum se zice la noi în glumă. 

Dar a venit şi anul 2012, cu o nouă plecare în zona de conflict. Cred că era a cincea oară când păşeam pe tărâm afgan, un loc unde deja mă simţmeam "ca acasă". Vedeam unele feţe familiare, cel puţin în rândul militarilor americani, care petrec mult mai mult timp de obicei în asemenea misiuni. Rotaţia militarilor români i-a adus însă pe KAF (Kandahar Airfield) tot pe colegii maiorului Jerdea. Şi în drumul spre Afganistan ne-am revăzut. De parcă ar fi fost ieri. La fel de glumeţi, chiar dacă soarele încă nu răsărise în acea zi şi încă nu băusem prima cafea. Sub privirile surprinse ale celor care nu ne cunoşteau "povestea" şi care ne vedeau îmbrăţişându-ne pe aeroport. Aşa, ca după multă vreme în care nu ne-am văzut.

Ieri, am primit un mesaj pe Facebook, pe care îl reproduc, recunosc, fără acordul celui care mi l-a trimis. Sper să mă ierte că am deconspirat corespondenţa:

"Te salut dragul meu Florin....Îmi amintesc acum 8 ani... prin decembrie 2008 şi apoi în 2012, ne revedeam în Afganistan... Azi "am predat armamentul din dotare" şi mă retrag din viaţa militară activă. Vreau doar să-ţi spun că mă bucur nespus de mult că te-am cunoscut... un om de presă adevărat. Iar în final îţi transmit un salut de militar... Am onoarea să vă salut domnule Florin Ghioca!"

Vă recunosc cinstit că recitesc mesajul cu bărbia tremurând şi cu un nod în gât. Încerc să încropesc o glumă şi vă spun că este cel mai frumos mesaj pe care l-am primit vreodată de la un bărbat. :)

Maiorul Daniel Jerdea la ceremonia de "predat armamentul din dotare"    FOTO: Facebook / arhiva personală

Însă vreau să mai spun că onoarea de a-l fi cunoscut pe maiorul Daniel Jerdea este a mea. Regret că nu am fost la ceremonia de "predat armamentul din dotare", însă îi transmit aici că dacă eram militar de carieră aş fi scris rândurile astea în poziţie de drepţi. Dar cum nu sunt, mă bucur de prietenia frumoasă a unui miltar deosebit, mă înclin şi îi transmit un gând bun, respectul meu şi bucuria şi onoarea de a-l fi cunoscut. Domnule Jerdea, "servesc patria"!

PS: Dragă MApN, dacă ţi-ai îmbunătăţit social media şi eşti mai simpatic pe Facebook, poţi să dai share. Omul ăsta chiar merită!