Preşedintele Klaus Iohannis a fost externat de la Spitalul Militar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis FOTO Adevărul
Klaus Iohannis FOTO Adevărul

Preşedintele Klaus Iohannis a fost externat, miercuri, de la Spitalul Militar Central, unde a suferit o intervenţie chirurgicală la umărul drept.

Preşedintele îşi va relua miercuri activitatea, după cum a arătat Administraţia Prezidenţială. Concret, preşedintele a suferit o intervenţie, care s-a desfăşurat artroscopic, operaţia decurgând în condiţii bune. Concret, şeful statului a fost operat pentru trei diagnostice puse de medici, respectiv impingement (conflict) subacromial drept, burşită subacromială dreaptă, respectiv leziune de tendon supraspinos.

Intervenţia, făcută de acelaşi doctor care l-a operat pe Victor Ponta

Potrivit unor surse medicale, preşedintele Klaus Iohannis a fost operat de şeful secţiei Ortopedie de la Spitalul Militar Central, doctorul Ionuţ Codorean. Acelaşi medic l-a operat anul trecut la genunchi şi pe fostul premier Victor Ponta.

„Intervenţia chirurgicală a decurs în condiţii optime, cu respectarea tuturor procedurilor. Starea de sănătate a Preşedintelui României este foarte bună, fiind apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei“, arată Administraţia Prezidenţială.

La scurt timp după anunţul Preşedinţiei, şeful statului a postat şi un mesaj pe Facebook: „Astăzi am fost supus unei intervenţii chirurgicale la umărul drept. Operaţia a fost una reuşită, mă simt bine şi mâine îmi voi relua activitatea la Palatul Cotroceni. Apreciez munca echipei de medici şi mulţumesc întregului colectiv de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”.

Precedentul Băsescu

În 2006, preşedintele de atunci, Traian Băsescu, a fost operat de hernie de disc la Spitalul Universitar din Viena, unul dintre cele mai mari unitati medicale din Europa. „A fost 18.000 de euro costul operaţiei, din care vreo 12.000 au revenit medicului, operaţie de o oră şi jumătate, probabil destul de grea, dar cât timp o să ţinem medicii cu 2.000 de lei salariu şi ei ştiu valoarea muncii lor, vor încerca să obţină mai mult. Soluţia corectă, care îl făcea bun să lucreze şi în spitalul de stat şi în spitalul privat şi la cabinetul lui privat, era contractul”, a spus Traian Băsescu, în urmă cu doi ani, într-un interviu pentru EVZ.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite