Preşedintele Iohannis a promulgat legea privind instituirea unui registru naţional cu persoanele care au comis infracţiuni sexuale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis FOTO presidency
Klaus Iohannis FOTO presidency

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, Legea care permite identificarea rapidă, prin intermediul Registrului naţional automatizat, a persoanelor care au comis infracţiuni sexuale.

Şeful statului a semnat decretul pentru promulgarea legii privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, potrivit Agerpres.

Legea, iniţiată de deputata independentă Oana Bîzgan, prevede instituirea Registrului naţional automatizat cu privire la autorii contravenţiilor şi infracţiunilor sexuale, de hărţuire sau asupra minorilor, în scopul prevenirii şi combaterii acestor fapte.

De asemenea, actul normativ stipulează păstrarea unei evidenţe a persoanelor fizice sancţionate, condamnate ori împotriva cărora s-au luat măsuri cu caracter penal ori administrativ, conform Codului penal, şi a celor faţă de care au fost dispuse măsuri procesual penale.

Potrivit actului normativ, nu se înscriu în acest registru persoanele fizice care la data comiterii faptelor erau minore, cu excepţia cazurilor în care instanţa de judecată a dispus aceasta în mod expres în cadrul unui proces penal.

Ce va conţine registrul

Concret, în acest registru, care ar urma să fie gestionat de Ministerul Afacerilor Interne (MAI), vor fi înscrise datele personale ale autorilor faptelor, dar şi o serie de date judiciare, precum cuantumul pedepsei sau al sancţiunii aplicate, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal, restul de pedeapsă rămas de executat etc.

Registrul va contabiliza toate faptele penale de natură sexuală, indiferent de gravitatea lor: de la gesturi obscene şi acte de hărţuire sexuală, până la fapte de viol, pedofilie, pornografie infantilă sau incest. Tot aici vor fi consemnate  şi faptele de trafic de persoane, trafic de minori, exploatarea cerşetoriei şi prostituţie infantilă.

La datele din acest registru nu vor avea acces decât poliţiştii, iar baza de date va fi separată de cazierul judiciar.

Scop preventiv, nu punitiv

Iniţiatorii legii îşi justifică demersul prin valul de violenţe sexuale şi necesitatea de măsuri suplimentare pentru a preveni recidiva.

„Pe fundalul violenţei sexuale împotriva femeilor şi copiilor, considerăm necesare luarea unor măsuri suplimentare pentru a preveni recidiva în cazul inculpaţilor care au comis infracţiuni sau contravenţii de natură sexuală. Dezideratul acesta este justificat parţial de pericolul social, dar şi de necesitatea existenţei unui instrument preventiv pentru a ne asigura că unele infracţiuni de natură sexuală nu se repetă şi pentru a face identificarea persoanelor ce se fac vinovate de aceste acte mai uşoară“, se arată în expunerea de motive.

Iniţiatorii legii asigură că scopul întocmirii acestei baze de date nu este unul punitic, ci preventiv.

„Scopul nu este unul punitiv, ci preventiv şi de ordine publică. Registrul ar ajuta şi la coordonarea cu registre similare la nivel european, pentru a preveni fapte comise de cătăţeni europeni aflaţi în evidenţa altor state, dar şi pentru a preveni fapte comise de cetăţeni români alte state membre“, potrivit documentului.

Parlamentarii precizează şi de unde s-au inspirat atunci când au pus proiectul pe hârtie: „Registrul cu privire la autorii contravenţiilor şi infracţiunilor sexuale reprezintă o soluţie similară cu cea oferită de mai multe state europene, precum Austria, Malta, Regatul Unit, Franţa, precum şi a mai multor land-uri germane. Soluţia propusă e similară cu cea pe modelul francez, anume un registru securizat, fără acces public, pentru uzul autorităţilor, în vederea prevenirii unor fapte cu caracter sexual sau conex, ce pot afecta integritatea psihică a persoanelor sau dezvoltarea în cazul minorilor”.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite