Preşedintele Iohannis l-a trecut în rezervă pe generalul Predoiu, şeful operativ al SIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri decretul privind trecerea în rezervă a  generalului cu patru stele Silviu Predoiu din Serviciul de Informaţii Externe.

Trecerea în rezervă la cel care a condus SIE în ultimii doi ani vine la doar o lună după ce Gabriel Vlase a preluat funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe.

Silviu Predoiu (n. 5 august 1958, Bucureşti) a îndeplinit de patru ori funcţia de director interimar al Serviciului de Informaţii Externe, în perioadele 20 iulie - 4 octombrie 2006, 19 martie – 5 decembrie 2007, 23 septembrie 2014 - 30 iunie 2015 şi 26 septembrie 2016 - 5 iulie 2018.

Silviu Predoiu are 59 ani şi este prim-adjunct al directorului SIE din noiembrie 2005. A absolvit Facultatea de Geologie-Geografie a Universităţii Bucureşti, cursuri postuniversitare în specializările ”Jurnalism” - în cadrul SNSPA şi ”Gestiunea proiectelor” în cadrul ASE, precum şi programe de pregătire specifică organizate de serviciile partenere nord-atlantice.

A parcurs toate etapele unei cariere operative şi a desfăşurat activitate operativă pe mai multe linii de muncă – contraspionaj extern, combaterea criminalităţii organizate, antiterorism, protecţie internă. Începând cu anul 2000 a îndeplinit succesiv funcţiile de şef direcţie, şef direcţie generală şi adjunct al directorului SIE.

A fost avansat în gradul de general de brigadă în 2004 şi înaintat în gradele de general-maior în 2006, general-locotenent în 2008 şi general în 2011. Pentru rezultatele foarte bune obţinute în carieră, Predoiu a fost decorat cu Ordinul Naţional ”Steaua României” şi Ordinul Naţional ”Pentru Merit”.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite