Preşedintele CSM va avea o nouă întâlnire cu oficiali ai Ambasadei SUA

Preşedintele CSM va avea o nouă întâlnire cu oficiali ai Ambasadei SUA

Adrian Bordea, preşedintele CSM, s-a mai întâlnit cu oficialii Ambasadei SUA FOTO Mediafax

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Adrian Bordea, ar urma să se întâlnească din nou, marţi sau miercuri,  cu oficiali ai Ambasadei Statelor Unite (SUA), au declarat surse din cadrul CSM. De asemenea, Bordea urmează să se întâlnească şi cu ambasadorul Marii Britanii şi cu cel al Republicii Franceze în România.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sursele citate nu au precizat dacă la întâlnire va participa şi însărcinatul cu afaceri al SUA, Duane Butcher. De această dată, întâlnirea ar urma să aibă loc la sediul CSM.
 
Mai mult, potrivit agendei publicate pe site-ul CSM, Bordea are programate întâlniri, săptămâna viitoare, cu ambasadorul Marii Britanii şi cu cel al Republicii Franceze în România.
 
Ambele întrevederi vor avea loc la sediul CSM. Astfel, pe  20 ianuarie, de la ora 17.00, preşedintele CSM, Adrian Bordea, va discuta cu ambasadorul Republicii Franceze, Philippe Gustin, iar pe 21 ianuarie, de la ora 12.00, este programată întâlnirea cu Martin Harris, ambasador al Marii Britanii.
 
Pe 9 ianuarie, însărcinatul cu afaceri al SUA, Duane Butcher, s-a întâlnit cu ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, şi cu liderii CSM, a precizat, la solicitarea MEDIAFAX, misiunea diplomatică la Bucureşti.

Ambasada SUA nu a oferit detalii referitoare la scopul întâlnirii.
 
Întrevederea a avut loc la câteva zile după ce Consiliul Superior al Magistraturii şi-a ales o nouă conducere.
 
Preşedintele CSM, judecătorul Adrian Bordea, a declarat, pe 10 ianuarie, că membrii consiliului nu vor fi „pionii vreunei ambasade” şi că întâlnirea de pe 9 ianuarie cu reprezentanţii Ambasadei SUA a fost una neprevăzută, el răspunzând invitaţiei „din curtoazie”.
 
„Să nu credeţi cumva că noi vom fi pionii vreunei ambasade. Noi avem foarte bine trasate regulile noastre, încercăm pe cât putem ca aici să le rezolvăm, nici să ne mai plângem într-o parte sau în alta pentru că oricum prea mult ajutor nu primim. (...) A fost o întâlnire neprevăzută, o întâlnire pe care noi am cerut-o la sediul CSM-ului, dar pe care Ambasada Statelor Unite a dorit să o facă pe un teren neutru. A fost o altă locaţie decât consiliul sau ambasada”, a spus Bordea.
 
Pe 6 ianuarie, judecătorul Adrian Bordea a fost ales preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, iar procurorul Gheorghe Muscalu, vicepreşedinte.
 
Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:
 
 
Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Adrian Bordea, a spus, vineri, că mesajul pe care CSM vrea să îl transmită actorilor politici este „să nu considere justiţia ca un obiect al luptei politice, într-un an în care sunt evenimente de această natură”.
 
 
Ministrul Justiţiei Robert Cazanciu şi noua conducere a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) - magistraţii Adrian Bordea şi Gheorghe Muscalu - s-au întâlnit joi cu însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Duane Butcher, pentru a pregăti vizita subsecretarului de stat american, Victoria Nuland.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: