Presa internaţională scrie despre protestele din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Protestele de la Bucureşti au ajuns în atenţia agenţiilor internaţionale de presă, care notează că mii de oameni au cerut în stradă Guvernului să renunţe la proiectul de graţiere.

Agenţia de presă Reuters relatează că mii de români “s-au strâns în ger în Piaţa Universităţii, locul tuturor protestelor majore după ce România a răsturnat comunismul, în 1989”.

“Manifestanţi de toate vârstele au fluturat pancarte pe care scria ‘Suntem treji’ sau ‘Vrem dreptate, nu corupţie’ şi au scandat ‘Hoţii’”, adaugă agenţia, precizând că mulţimii i s-a alăturat şi preşedintele Klaus Iohannis. .

Reuters notează că manifestaţii au avut loc şi la Cluj, Timişoara, Iaşi, Sibiu şi în alte oraşe din ţară, dar şi în faţa ambasadelor din Londra, Paris şi Copenhaga.

“Deşi România a aderat la Uniunea Europeană în 2007, sistemul său judiciar continuă să facă obiectul unei monitorizări speciale de către Comisia Europeană, care a lăudat eforturile magistraţilor de a combate corupţia, dar a notat că politicienii români au o istorie în care au încercat să impună legi care pot slăbi puterile de anchetă”, comentează agenţia la finalul articolului.

La rândul său,  AFP aminteşte că Executivul de la Bruxelles, “care supraveghează îndeaproape reforma justiţiei în România, a avertizat în raportul său anual din 2015 în legătură cu orice proiect care ar avea ca efect "achitarea persoanelor condamnate pentru infracţiuni de corupţie’”.

DPA notează că preşedintele Klaus Iohannis s-a alăturat protestului de duminică de la Bucureşti şi că manifestaţii similare au avut loc şi în alte oraşe din România.

Agenţia germană explică faptul că Guvernul de coaliţie vrea să schimbe legea pentru ca abuzul în serviciu care produce prejudicii sub 200.000 de lei să nu mai fie pedepsit. Potrivit criticilor, măsura are ca scop să îl apere pe Liviu Dragnea, liderul PSD, pentru că acesta este acuzat de abuz în serviciu ce a provocat un prejudiciu de 100.000 de lei, precizează DPA.

Agenţia Associated Press a scris că “mii de oameni au mărşăluit în capitala României şi în alte oraşe duminică, pentru a protesta faţă de propunerea Guvernului de a graţia mii de deţinuţi, măsură despre care criticii spun că ar putea submina lupta anti-corupţie”.

Printre cei peste 10.000 de manifestanţi care s-au strâns în Piaţa Universităţii din Bucureşti s-au numărat persoane în vârstă şi oameni cu copii pe umeri sau în braţe, notează jurnaliştii. Ei au numit PSD “ciuma roşie”, mai scrie AP, care precizează că preşedintele Klaus Iohannis s-a alăturat manifestaţiei.

Portalul Politico.eu scrie că noul Guvern a fost învestit în funcţie în urmă cu mai puţin de o lună, după victoria detaşată a PSD din luna decembrie, în urma promisiunilor de a creşte salariile şi pensiile şi de a scădea taxele. Politicienii de opoziţie au subliniat că programul de guvernare promis de PSD înainte de alegeri nu a inclus o măsura de a comuta pedepsele, potrivit Politico. Portalul prezintă şi reacţia liderului PSD Liviu Dragnea, potrivit căruia participarea preşedintelui la manifestaţie este începutul unei lovituri de stat. “El a spus că susţine acţiunile anticorupţie care sunt împotriva ‘corupţiei reale’, fără a explica ce este aceasta”, mai scrie Politico, precizând că Guvernul nu a menţionat protestele într-un comunicat publicat duminică în legătură cu o reuniune a premierului Sorin Grindeanu, care s-a întors de la învestirea lui Donald Trump, şi doi membri de cabinet care l-au informat despre incendiu.

BBC News notează că unii manifestanţi au trecut de liniile poliţiei şi s-au îndreptat spre Guvern. Televiziunea britanică explică faptul că premierul Grindeanu susţine că măsura va reduce supraaglomerarea din închisori, în timp ce criticii săi îl acuză că încearcă să îşi elibereze aliaţii condamnaţi pentru corupţie şi cer ca propunerile să fie dezbătute în Parlament. Printre cei care urmează să fie eliberaţi, în cazul în care legea va intra în vigoare, se numără mai mulţi oficiali şi magistraţi.

Agenţia belgiană BELGA afirmă că “peste 15.000 de români, inclusiv preşedintele Klaus Iohannis, au ieşit în stradă duminică pentru a protesta faţă de un decret care le-ar permite oamenilor politici să scape de urmăririle penale”.

Belga îl citează pe Iohannis, potrivit căruia ”o gaşcă de oameni politici cu probleme penale vrea să schimbe legislaţia din România, vrea să slăbească statul de drept”.

Agenţia citează şi manifestanţi, potrivit cărora Guvernul trebuie împiedicat să salveze “oamenii politici urmăriţi sau deja condamnaţi”.

Protestul de la Bucureşti a ajuns şi în atenţia postului iranian de televiziune Press TV, care notează că peste 10.000 de oameni au ieşit în stradă în toată România pentru a protesta faţă de planul Guvernului de a graţia mii de deţinuţi.

Televiziunea de la Teheran relatează că criticii proiectului premierului Sorin Grindeanu spun că acesta este un complot pentru a-i ajuta pe aliaţii Guvernului condamnaţi pentru corupţie şi alte infracţiuni.

Press TV oferă ca exemple cazul liderului PSD Liviu Dragnea, care a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru fraudarea alegerilor, dar şi pe al lui Dan Voiculescu, „mogulul media condamnat la 10 ani de închisoare pentru spălare de bani”.

Şi agenţia Bloomberg notează că oficiali din sistemul de justiţie din ţară “au avertizat că (proiectele – n.r.) ar putea submina statul de drept şi perturba eforturile de luptă împotriva mitei”. Agenţia notează că preşedintele Klaus Iohannis, care a luat parte la protest, a cerut vineri cabinetului premierului Sorin Grindeanu să retragă propunerile şi că partidele de opoziţie USR şi PNL iau în considerare posibilitatea de a iniţia o moţiune împotriva Guvernului, deşi nu au majoritate parlamentară.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite