UPDATE Premierul Victor Ponta nu va fi urmărit penal pentru plagiat

UPDATE Premierul Victor Ponta nu va fi urmărit penal pentru plagiat

Victor Ponta a fost acuzat că ar fi plagiat lucrarea „Răspunderea în dreptul internaţional umanitar” FOTO Mediafax

Magistraţii Curţii Supreme au respins luni, definitiv, contestaţia formulată de Adrian Papahagi, Mihail Neamţu şi Augustin Ofiţeru împotriva deciziei procurorului de neîncepere a urmăririi penale faţă de Victor Ponta. Prim-ministrul a fost acuzat că ar fi plagiat 113 pagini din cele 292 ale lucrării „Răspunderea în dreptul internaţional umanitar”.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE Instanţa Curţii Supreme a decis luni să respingă ca inadmisibilă cererea depusă de Papahagi, Neamţu şi Ofiţeru. Decizia este definitivă.

Mihail Neamţu a declarat în faţa magistraţilor că s-a simţit păgubit după ce a cumpărat cartea şi doreşte să fie confiscate toate cărţile de pe piaţă

„În calitate de consumator de produs intelectual fraudat, luând această carte dintr-o librărie eu am fost lovit în interesele mele private. Am cheltuit 30 de lei şi mă simt păgubit. Pentru recuperarea prejudiciului dorec să confiscăm toate aceste cărţi de pe piaţă", a precizat Neamţu.

La rândul său, Adrian Papahagi a spus că decizia procurorilor de neîncepere a urmăririi penale a fost nelegală.

„Soluţia procurorului a fost nelegală, a motivat că fapta nu există. Există o carte, o dovadă fizică. Considerăm că rezoluţia este nelegală şi sunt întrunite motivele de începere a urmăririi penale. Eu însumi am mai descoperit 65 de pagini plagiate de pe un avocat francez”, a spus Papahagi.

Mai mult, acesta a arătat că expertiza ORDA este viciată şi a cerut una independentă.

„Considerăm experitza ORDA ca viciată. Cerem o expertiză independentă pentru a nu exista dubii că este viciată. Cerem începerea urmăririi penale şi expertize care să nu fie viciate de imixtiune politică", a încheiat Adrian Papahagi.

La ieşirea din sala de judecată Mihail Neamţu a precizat că, în cazul în care judecătorii Curţii Supreme vor respinge contestaţia, acesta va da în judecată ORDA, instituţia care a făcut expertiza pe acest plagiat şi care se află în subordinea Guvernului.

De asemenea, Augustin Ofiţerul, unul dintre contestatari a arătat că are suspiciunea că şi autorii cărţii de pe care a plagiat premierul ar fi plagiat la rândul lor.

„Cei doi autori ale căror lucrări au foat plagiate de Ponta nu au făcut plângere în acest caz deoarece nici lucrările lor nu sunt originale. Există o bănuială că şi aceatea sunt plagiate", a spus Augustin Ofiţeru.

Magistraţii Instanţei Supreme au rămas în pronunţare şi sunt aşteptaţi să dea o decizie definitivă în cursul zilei de azi.

În iulie 2013, Adrian Papahagi, Mihail Neamţu şi Augustin Ofiţeru au contestat la Curtea Supremă decizia Parchetului General, aceasta fiind ultima cale de atac. 

Cei trei intelectuali au recurs la această metodă după ce procurorul ierarhic superior celui de caz a respins o contestaţie similară a denunţătorilor plagiatului.

Avocatul acestora a precizat că a contestat la procurorul superior celui de caz soluţia de neîncepere a urmăririi penale (NUP) primită de premier, pe motiv că procurorul de caz a administrat probe fără să înceapă urmărirea penală şi a preluat integral expertizele Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA).

Acesta este ultimul atac al denunţătorilor

Avocatul denunţătorilor Adrian Răzvan Papahagi, George Mihail Neamţu şi Augustin Minel Ofiţeru a solicitat astfel infirmarea soluţiei de NUP, redeschiderea dosarului de plagiat, începerea urmăririi penale pe numele premierului şi administrarea legală a probelor propuse.

Denunţul la Parchetul General în acest caz a fost făcut pe 22 august 2012.

Papahagi, Ofiţeru şi Neamţu au susţinut că, din cele 292 de pagini ale lucrării „Răspunderea în dreptul internaţional umanitar”, publicată de Editura Universul Juridic în 2010, lucrare care îi are ca autori pe Victor Ponta şi Daniela Coman, „un număr de 113 pagini nu constituie o operă de creaţie originală proprie, ci reprezintă o însuşire frauduloasă a produsului de craţie intelectuală a patru autori”.

Procurorul Mihaela Litvin, de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), a arătat în rezoluţia prin care a dispus neînceperea urmăririi penale, că nu se confirmă faptul că Victor Ponta a plagiat cele 113 pagini, după cum se arăta în denunţul făcut în august 2012 de Mihail Neamţu, Adrian Papahagi şi Minel Augustin Ofiţeru.

„În urma analizei comparative a operelor s-a constatat că lucrarea în litigiu are o structură proprie, care exprimă amprenta personală a autorului şi nu se aseamănă ca tot unitar cu vreuna din lucrările presupuse a fi plagiate”, se precizează în documentul citat.

Autorii pe care Ponta i-a plagiat nu se simt prejudiciaţi

Potrivit rezoluţiei procurorului, aceste aspecte, coroborate cu „împrejurarea că dreptul la paternitatea unei opere nu poate fi privit separat de dreptul la integritatea acesteia, conduc la concluzia că Victor Ponta, prin conceperea şi publicarea lucrării «Răspunderea în dreptul internaţional umanitar», nu şi-a însuşit calitatea de autor a operelor «Drept Internaţional Penal» autor Vasile Creţu, «Curtea Penală Internaţională, Istorie şi realitate» autor Dumitru Diaconu şi «Dreptul internaţional penal şi infracţiunile internaţionale» autor Grigore Geamănu”.

Pentru a lămuri aspectele din denuţ au fost audiaţi unii dintre autorii cărţilor din care Ponta ar fi plagiat. Ion Diaconu a declarat în faţa anchetatorilor că nu consideră că drepturile şi calitatea de autor au fost însuşite sau prejudiciate prin publicarea lucrării «Răspunderea în dreptul internaţional umanitar» şi că nu doreşte să facă plângere, pentru că nu a fost prejudiciat.

De asemenea, Vasile Creţu a arătat în timpul anchetei că nu este interesat de împrejurarea dacă şi în ce măsură cartea sa a servit drept inspiraţie altor autori care s-ar fi folosit de aceasta şi nu are pretenţii. Dumitru Diaconu a refuzat să dea declaraţii în cauză.
citeste totul despre: