UPDATE Premieră mondială: copilul cu o tumoare gigant pe faţă a fost operat cu succes

0
Publicat:
Ultima actualizare:
De când a fost internat Andrei Cristina Dima, mama băieţelului, nu s-a dezlipit de el FOTO: Mediafax
De când a fost internat Andrei Cristina Dima, mama băieţelului, nu s-a dezlipit de el FOTO: Mediafax

Copilul în vârstă de cinci ani, a cărui faţă a fost afectată de o tumoră gigant, a fost operat, marţi, cu succes la Clinica de Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială din Cluj-Napoca. Deşi iniţial medicii îşi alocaseră pentru această intervenţie, care a fost o premieră la nivel mondial, 10 ore, aceştia au reuşit s-o finalizeze în 2 ore.

"Intervenţia chirurgicală de extirpare a tumorii a decurs excepţional şi s-a desfăşurat într-un timp record, de peste două ore. Am reuşit să extirpăm tumora în întregime. Copilul va mai rămâne cam zece zile în spital, iar ulterior va trebui să intervenim cu o operaţie de reconstrucţie facială, de microchirurgie, pentru că a rămas fără mandibulă şi o parte din maxilar. Am reuşit să îi salvăm ochiul stâng, ceea ce este foarte bine", a spus Lung.

El a estimat că tumora extirpată cântăreşte între 700 şi 800 de grame.

Părinţii micuţului Andrei Dima au spus, la rândul lor, că mulţumesc echipei de medici clujeni, care a realizat "o minune". "Rugăciunile noastre nu au fost în zadar", a spus Cristina Dima, mama copilului imediat după operaţie. 

Premiera de la Cluj

"O astfel de operaţie nu s-a mai făcut pe mapamond. Sperăm să fie totul bine, iar după intervenţie băieţelul de cinci ani va mai avea nevoie de altă operaţie de reconstrucţie estetică a feţei, în condiţiile în care tumora a afectat structura osoasă", spunea şeful Clinicii de Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială din Cluj-Napoca,Teofil Lung, înainte de intervenţia chirurgicală. 

Acesta a adăugat că echipa care realizează operaţia este formată din cinci medici.

Gheorghe Dima, tatăl băieţelului de cinci ani, Andrei Dima, spunea, la rândul său, că se roagă pentru reuşita intervenţiei.

"Sperăm, şi eu şi soţia mea, Cristina, să reuşească operaţia şi ne rugăm pentru asta. Sper, de asemenea, ca Andrei să îşi amintească mai târziu de această problemă ca despre un coşmar", a spus Gheorghe Dima.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite