Fără îndoială, Biserica Ortodoxă are capacitatea de a pune acest lucru pe agenda publică, dar şi mijloacele tehnice de a o înscrie pe agenda legislativă.

Nu este nici măcar un moment neanunţat. După ce Grecia a făcut gestul fără precedent de a aproba parteneriatele civile între persoane de acelaşi sex, Agenţia de presă a Patriarhiei a dat semnalul pentru strângerea rândurilor, republicând un discurs mai vechi al Preafericitului Daniel: „Familia creştină se confruntă cu o criză economică şi morală…“, spune Patriarhul. Oficial, însă, Patriarhia neagă orice implicare: „Este o iniţiativă privată a Mitropoliilor“.

Iniţiativa nu e nici măcar surprinzătoare. Te aştepţi ca Biserica să facă aşa ceva. Este în fişa postului. Nici măcar nu-i poţi critica pentru asta. E datoria lor. Dar vorbim noi doar despre o iniţiativă de apărare a credinţei?

Iniţiativa BOR miră însă ca programare. În România, chestiunea căsătoriilor gay nici nu exista pe agendă. Nu era pe agenda publică, nici politică. Nu există o forţă politică, socială, civică sau de altă natură care măcar să fi pornit dezbaterea. Mai mult, niciun partid românesc nu ar fi pornit o astfel de iniţiativă, câtă vreme Biserica are o relaţie stabilă şi influentă cu politicul. În plus, doar 11% dintre români ar fi de acord cu căsătoriile între persoanele de acelaşi sex.

Politicul român încă ţine la moravurile publice, majoritar creştine. La noi, cred unii că politicienii se tem de Biserică. Eu cred că ar trebui să se teamă de popor. Biserica doar reprezintă poporul. Şi invers, poporul poate fi Biserica“, spunea preotul Eugen Tănăsescu.

În fapt, în România, Biserica ar fi controlat orice astfel de încercare de impunere a parteneriatelor civile. Ba, mai mult, interzicerea căsătoriilor gay este şi trecută ca amendament în Comisia de Revizuire a Constituţiei încă din vara lui 2013. Articolul există, a generat scandal, dar a rămas acolo.

Aşadar, despre ce vorbim într-o astfel de situaţie? Cel mai probabil despre o consolidare a poziţiei interne. Probabil o reaşezare a unor grupuri înaintea Sinodului de la jumătatea lunii. Dar şi de un gest de putere faţă de toţi credincioşii care văd o instituţie slăbită şi lovită tot mai mult în ultimii ani, mai ales în mediul virtual.

Corupţia, luxul, inadecvarea fabuloasă în faţa traumei de proporţii de la Colectiv au lăsat răni adânci în Biserică. Puţini dintre români şi-au putut închipui că tocmai cei meniţi să aducă alinare, când le-a fost cel mai greu, au dat bir cu fugiţii şi s-au purtat ruşinos.

Iar, pentru că n-au găsit altă cale, au pornit un război care în fapt este deja câştigat în acest moment. Războiul facil, la îndemână pentru care România nu e pregătită.

Dar, Preafericiţi Părinţi, vă atrag atenţia că un astfel de gest cere continuări, cere noi teme, cere noi războaie pentru care publicul vostru să vă aplaude. Ce o să propuneţi mai departe, interzicerea avortului? Aveţi puterea de a lansa o astfel de dezbatere, dar nu cred că aveţi şi putinţa.

România are cea mai mare rată a avortului din Europa. Unele statistici arată că la 1.000 de naşteri sunt 480 de avorturi. Dacă ar fi să vă apăraţi valorile şi statutul, atunci primul lucru pe are ar trebui să-l apăraţi ar fi viaţa. Ce câmp de bătălie mai mare decât viaţa aţi putea găsi în România? Aţi avea enorm de multe argumente, dar nu cred că aţi avea la fel de mulţi susţinători.

Ca şi mine, cred că ştiţi răspunsul. Şi ştiţi exact de ce aţi ales homosexualitatea şi nu avortul. Cred că ştiţi că dacă aţi avea îndrăzneala să faceţi aşa ceva, mare parte dintre cei care vă aplaudă că vă luptaţi cu homosexualii, o să vă sară în cap. Nu-i aşa că şi voi aveţi sentimentul mulţi dintre cei care merg la avort se închină pe drum la biserică? Despre asta e vorba, Preafericiţi Părinţi, despre ipocrizie. Despre ipocrizia dumneavoastră, dar şi a unei părţi din armata pe care o mânaţi în luptă. E mai uşor a lupta cu păcatele altora, decât ale tale. 

Altfel, dreptul femeii de a decide asupra momentului când va avea copii este una dintre libertăţile fundamentale câştigate în România ultimilor 25 de ani. Şi unul care trebuie să rămână neschimbat, mai ales după traumele din anii „decreţeilor.” Dar dumneavoastră nu luptaţi public nici măcar pentru minima educaţie care ar putea opri avorturile. Şi, da, asta ar intra mai repede în fişa postului decât alte bătălii constituţionale

Poate la Sinodul de la jumătatea lunii o să aveţi şi acest gând în cap. Şi apoi, să vă întoarceţi la suflet, la învăţătură, la o mână întinsă celor aflaţi în necaz. Şi, poate, Preafericiţi părinţi, o să vă luptaţi mai puţin împotriva celor care, ca toţi oamenii, îşi pun sufletul în braţele altei persoane, fie ea bărbat sau femeie.