Citesc mai departe şi nu pot să-mi reprim stupefacţia: 

"Preotul nu putea veni neinvitat. Cei care doreau, puteau să meargă la biserică şi să ceară unui preot să se deplaseze pentru a ţine o mică slujbă. Preoţi au trecut în acea noapte pe acolo, dar nu se face rugăciune în context de haos şi de situaţie emoţionantă. Nu putem sfinţi ceva ce nu există. Nu se face slujbă într-un local", spune purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, la B1TV.

Păi zic să nici nu vă obosiţi prea tare, milostivenia voastră, că nu ştiu dacă limuzinele bor-iceşti încap pe străduţele înguste ale mahalalei unde era clubul Colectiv, la cinci minute de Patriarhie (două minute cu antemergător şi girofar, apropo)! Sau dacă preoţii nu vin decât invitaţi, vă lansez eu invitaţia de a trimite câţiva la faţa locului, acolo unde colegii mei şi subsemnatul ne cutremuram fotografiind lumânări şi flori depuse de mii de români pe caldarâmul rece pe care, cu doar trei zile în urmă zăceau trupurile unor creştini "satanişti". 

Serios, cum să vă scape un asemenea porumbel pe gură, părinte? Cum să evitaţi locul în care rugăciunile preoţeşti ar fi alinat un pic suferinţa celor vii, rămaşi în urmă? Dacă nu în context de haos să cauţi liniştea şi alinarea divină, atunci când? În post? La nunta religioasă? Asta am învăţat la şcoală din Biblie, că oamenii în suferinţă trebuiesc lăsaţi de izbelişte? Credeţi că cei care îşi plâng morţii au habar de ce faceţi la Liturghie? Ei vor o mângâiere, un cuvânt milostiv, o vorbă bună, o alinare. Şi mai vor şi dreptate.

"Nu putem sfinţi ceva ce nu există" - îmi răsună în urechi ca un refren al unui patefon stricat. Cu toţii, cei 12.000, ne-am dus într-un loc care nu există, să plângem nişte copii care nu mai există, să comemorăm un incendiu care nu a existat, într-o seară inexistentă, la lansarea unei trupe inexistente, într-un club inexistent?

 Să ştiţi că nimeni nu v-a chemat în localul ars, pentru că bănuiesc că nici nu aveţi voie acolo momentan. Dar puteaţi să ne fiţi alături chiar şi aşa, incognito, pe strada Tăbăcarilor, cum înţeleg că au venit totuşi câţiva preoţi în noaptea fatidică, "sub acoperire". Încă vă aşteptăm. Poate că nu noi, "sataniştii" care ascultăm rock, dar cu siguranţă familiile de creştini care îşi plâng morţii şi se roagă mai sincer ca oricine pentru cei suferinzi. Pe care apropo, puteţi să îi vizitaţi la spital, sunt sigur că presa nu o să vă rateze.

Au venit ambasadori, sportivi, actori, cânăreţi, principese şi politicieni, milostiveniile voastre cum de nu au trecut măcar să aprindă o lumânare?

Zilele astea ne-am rugat cu toţii pentru cei în suferinţă. Voi de ce nu aţi bătut măcar un clopot? Chiar şi aşa, gratis... 

Şi apropo, la parastas în cârciumă nu ţineţi slujbe de pomenire? Eu am asistat la câteva, ultima chiar prin Buşteni, anul trecut, când un restaurant era împărţit în două: jumătate pentru turişti, cealaltă pentru oamenii îmbrăcaţi în negru, care mormăiau veşnica pomenire, în miros de tămâie.

PS: Dacă nu vă rog prea mult, puteţi să o pomeniţi în rugăciuni şi pe oaia rătăcită numită Elena Dulgheru, care a derapat necreştineşte în înţelepciunea ei de critic de film "magna cum laude"? Nu de alta, dar din respect pentru ziua asta de doliu mă feresc să îi transmit primele mele gânduri, deloc creştine.

Doamne-ajută!