Portretele-robot ale autorilor infracţiunii de abuz în serviciu, conturate de procurorul general Augustin Lazăr

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorul general Augustin Lazăr a prezentat, miercuri, portretele-robot ale autorilor infracţiunii de abuz în serviciu. Pe de-o parte există aleşii locali, care au o conduită abuzivă, pe de altă parte există şi autorii din „umbră”, care acţionează sofisticat şi evită să se expună în mod direct.

„Rezultă, atât din studiul DNA, cât şi din studiile colegilor din Parchetul General, că un prim portret-robot priveşte funcţionarul public, care este fie dintre cei aleşi - primari, viceprimari, preşedinte de consiliu judeţean, consilier local sau judeţean, fie dintre funcţionarii publici care au fost numiţi, direct sau prin concurs - director, director adjunct, şef de serviciu. Aceste persoane au o conduită caracterizată ca fiind abuzivă, pentru că depăşeşte cadrul legal al atribuţiilor lor de serviciu, exercitate prin încălcarea legii (...). Un astfel de funcţionar are o conduită abuzivă şi, pentru a-şi rezolva interesele proprii, pentru a obţine un folos propriu sau pentru alte persoane, exercită o astfel de conduită, evident cu încălcarea deontologiei minime pe care trebuie să o aibă un funcţionar public”, a declarat Augustin Lazăr, citat de Agerpres. 

Potrivit sursei citate, există şi autorii din umbră, care evită să se expună în mod direct. 

„Mai interesant este portretul robot mai sofisticat al celuilalt funcţionar public, care este autorul din spatele autorilor (...). Am socotit necesar să subliniez existenţa unui autor din spatele autorilor, unul mai sofisticat, care foloseşte un alt funcţionar public pe care îl pune în faţă, numit în termeni de argou 'om de paie', 'paravan', 'pion', 'cap de lemn' - 'testa di legno', cum spuneau colegii italieni. (...) Conduita aceasta abuzivă o remarcăm în câteva domenii: achiziţii de bunuri şi servicii supraevaluate, proiecte de infrastructură, lucrări de construcţii şi întreţinere de drumuri, finanţări de proiecte culturale. Sunt numai câteva domenii pe care le-am remarcat, dar există numeroase altele”, a completat procurorul general. 

Acesta a mai spus, în cadrul unei dezbateri DNA, că „păstrarea încrederii în justiţia din România trebuie să fie o prioritate pentru cei care lucrează în sistem”. 

„Ne desfăşurăm activitatea într-un mediu ambiental care este caracterizat printr-un ritm foarte alert al schimbărilor, prin complexitatea evenimentelor care se produc şi adeseori prin impredictibilitatea unor evenimente care apar. Noi trebuie să le cunoaştem, să le analizăm şi să le gestionăm conform ordinii de drept din România. Schimbul informaţiilor profesionale în acest context este ca oxigenul, pentru că ne ajută să înţelegem fiecare mai bine ce avem de făcut şi ne ajută să fim mai eficienţi, după ce facem o analiză strategică. În acest context este foarte important să reuşim să păstrăm încrederea într-o justiţie demnă în România, o justiţie a unei ţări europene, cu instituţii nediscreditate şi cu o egalitate veritabilă în faţa legilor”, a menţionat Lazăr. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite