Porneşte Rabla. Totul despre programul prin care îţi iei o maşină nouă cu ajutor de la stat

Porneşte Rabla. Totul despre programul prin care îţi iei o maşină nouă cu ajutor de la stat

Maşina care se predă în programul Rabla trebuie să aibă toate elementele esenţiale şi să aibă o vechime de cel puţin 8 ani

Programul Rabla va fi lansat astăzi de Administraţia Fondului pentru Mediu care a alocat pentru acest an 133 milioane de lei. Din această sumă, 113 milioane de lei vor ajunge la persoane fizice, diferenţa de 20 de milioane de lei urmând să fie folosită de firmele care vor să cumpere maşini noi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Concret, pentru o maşină predată la Remat în vederea cumpărării uneia noi, statul decontează 6.500 de lei. Un calcul sumar ne arată că Administraţia Fondului pentru Mediu va finanţa astfel parţial cumpărarea a peste 20.400 de maşini. Conform reglementărilor, pentru a obţine prima de casare în programul Rabla, persoanele fizice trebuie să stea în România, să n-aibă datorii la autorităţile locale şi să predea la casare un automobil vechi de cel puţin opt ani. 

Cei care vor să renunţe astfel la maşini trebuie să mai ştie că, deşi iniţial s-a anunţat că maşina predată la centrele de colectare trebuie să aibă Inspecţie Tehnică Periodică valabilă, ulterior, prin Odinul Ministerului Mediului,  s-a renunţat la această cerinţă. Singurele condiţii sunt ca maşina să aibă toate elementele esenţiale şi să aibă o vechime de cel puţin 8 ani.

O persoană fizică poate achiziţiona mai multe autovehicule noi în schimbul predării spre casare a unui număr echivalent de autovehicule uzate, beneficiind astfel, în mod corespunzător, de mai multe prime de casare, se mai arată în document. Pe post de rablă se vor accepta şi microbuzele cu cel mult 22 de locuri.

Rabla Plus pentru maşini electrice şi hibrid plug-in

În acest an, programul Rabla Plus va avea acelaşi ecobonus de 10.000 de euro la achiziţionarea unei maşini pur electrice. Predarea unei rable la Remat nu este obligatorie. Dacă totuşi aveţi o rablă de predat, la cumpărarea maşinii electrice statul vă va da suplimentar şi reducerea de 6.500 de lei (peste 1.400 de euro), reducerea totală ajungând astfel la aproximativ 11.400 de euro.  

Anul trecut, acest program a fost un succes, comparativ cu anul precedent 2016,  numărul maşinilor 100% electrice nou înmatriculate fiind de peste 1.000 de unităţi.

Se păstrează şi anul acesta ecobonusul de 4.500 de euro pentru maşinile hibrid plug-in

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările