Ponta susţine că adoptarea noului cod rutier se va face după găsirea unei soluţii tehnice de implementare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta consideră că, atâta timp cât alcoolemia nu depăşeşte 0,2 miligrame de alcool în aerul expirat, şoferii nu ar trebui sancţionaţi FOTO Mediafax
Victor Ponta consideră că, atâta timp cât alcoolemia nu depăşeşte 0,2 miligrame de alcool în aerul expirat, şoferii nu ar trebui sancţionaţi FOTO Mediafax

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, în localitatea Baisa, judeţul Botoşani, unde au început lucrările de modernizare a DN 29, că se caută soluţii tehnice de implementare a noului cod rutier.

Întrebat când se va adopta noul Cod rutier, premierul a răspuns că acest lucru se va întâmpla „în funcţiei de soluţia tehnică de implementare care va fi găsită”.

Ministrul de Interne, Radu Stroe şi Lucian Diniţă, şeful Direcţiei Rutiere, s-au prezentat, vineri, la Palatul Victoria pentru a discuta cu premierul Victor Ponta despre prevederile noului Cod rutier, programat să fie aprobat săptămâna viitoare.

La discuţii a participat şi un reprezentant al Ministerului Finanţelor, chemat pentru detalii privind contul unic în care vor fi vărsate sumele colectate din amenzi, potrivit Mediafax.

Miercuri, Guvernul a amânat din nou adoptarea noului Cod rutier, pentru a clarifica detaliile tehnice de constituire a contului unic în care să fie vărsate toate sumele încasate din amenzile percepute pentru contravenţii şi infracţiuni.

Ministerul de Interne a transmis că proiectul Codului Rutier va fi reprogramat pentru prima şedinţa de Guvern de miercurea viitoare, atunci când noile modificări rutiere vor ajunge din nou pe masa guvernanţilor.

Ministrul Stroe a anunţat joi, că în cazul în care noile modificări rutiere nu vor da „roade“ pe şosele, Codul Rutier ar putea fi modificat din nou.

„Vom vedea care sunt rezultatele pe toate planurile, inclusiv la alcoolemie, dacă am fost prea drastici sau prea lejeri. În funcţie de constatări, vom veni, probabil, cu modificări. Nu banii sunt problema, aşa cum spun unii - e acelaşi lucru cu un milion de euro în plus sau fără - problema este să nu mai vedem că mor copii, zilele trecute o studentă, un copil de şcoală. Este adevărat că este greu să ajungi de la Bucureşti la Baia Mare, dar cât de greu le este celor care îşi îngroapă copiii din cauza conducerii cu viteză, a neatenţiei, a consumului de alcool? Trebuie să oprim acest lucru. Cât o să mai fiu ministru? O zi, o lună, un an, după aceea vin şi eu la litera acestui cod“, a afirmat Stroe.

El a menţionat că noua prevedere privind alcoolemia se aliniază practicilor existente în majoritatea statelor europene.

Cazanciuc consideră că e greu de spus ce înseamnă mult sau puţin alcool la volan

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, este de părere însă că prevederile din noul Cod Rutier despre limita alcoolemiei ar trebui să rămână aşa cum sunt în prezent, aceastea având rol preventiv.

„Cred că e o soluţie care îşi face în momentul de faţă rolul de prevenţie. Ministerul Justiţiei nu va putea împiedica iniţiatorul să stabilească o anumită limită. Cred că ar trebui să rămână aşa cum este în momentul de faţă. Standardele europene prevăd o limită mai mică.  E foarte greu de spus ce înseamnă mult sau puţin alcool la volan. Cred că în momentul de faţă dispoziţia, aşa cum e în lege, are şi rol preventiv”, a declarat Ministrul Justiţiei la Digi24.

Ponta dă libertate şoferilor la un pahar de vin sau de bere

Premierul Victor Ponta a anunţat că a convenit cu ministrul de Interne, Radu Stroe, o serie de modificări la Codul Rutier astfel încât şoferii vor putea să bea liniştiţi  un pahar de vin sau un pahar de bere fără să fie sancţionaţi.

„Până la 0,2 (n.r.- miligrame alcool în aerul expirat) nu e nici măcar contravenţie. 0,2 înseamnă un pahar de bere. Dar de la 0,5 în sus - să fie infracţiune, până la 0,2 vorbesc de omul obişnuit care se duce la o nuntă şi gustă un pahar de vin, nu e nici măcar contravenţie “, a explicat Ponta.

Statistica Poliţiei Române contrazice teoria premierului pe alcool

Vestea i-a făcut pe specialişti să reacţioneze imediat şi să scoată statisticile Poliţiei Rutiere, care arată că în 10 ani, numărul accidentelor rutiere produse pe fondul consumului de alcool au crescut de peste şapte ori.
„Ca urmare a consumului de alcool, din 2003 şi până în prezent s-a înregistrat o creştere constantă a numărului de accidente soldate cu morţi şi răniţi. Avem şi o scădere a accidentelor produse pe fondul vitezei excesive şi, din nou, o creştere la neadaptarea vitezei la condiţiile de drum. Luând-o pe fiecare în parte, este clar că la viteza excesivă influenţa radarelor ca şi măsură preventivă a funcţionat, este clar că avem un deficit  în privinţa pregătirii conducătorilor auto la viteza neadaptată. Dar este clar că la alcool nu avem voie să umblăm. Aici trebuie să rămână toleranţă zero“, a explicat consultantul în transporturi Augustin Hagiu. 

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite