Poliţistul „agresor de medici“ se dă lovit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi dispune de un fizic în contradicţie cu eticheta de bătăuş, Marius Stănescu este „iute la mânie şi tare-n gură“. Poliţistul comunitar, acuzat că l-a bătut pe medicul Cristian Peteu, de la Spitalul Universitar din Bucureşti, susţine că el a fost, de fapt, cel agresat. 

Marius Stănescu, în vârstă de 29 de ani, este un tip scund şi subţirel, puţin peste 1,60 m înălţime şi 58 de kilograme în greutate. În fapt, acesta este principalul său argument în disputa „cine a agresat pe cine”.

„Uitaţi-vă la mine şi uitaţi-vă şi la medicul Cristian Peteu cât e de mare şi solid. Cum puteam eu să-l bat pe el?”. Apoi, susţine că are o înregistrare audio făcută cu telefonul mobil, în care se aude cum medicul îl înjură şi îl ameninţă că „o să-ţi fac dosar penal”. Şi mai e Biblia, pe care se jură că tot ce povesteşte este adevărat.

Varianta poliţistului

„Am ajuns cu soţia mea Roxana la domnul doctor Cristian Peteu pe la 12 fără ceva.  Până pe la ora 13.00 am aşteptat în linişte, deşi vedeam persoane care abia veniseră şi care intrau înaintea soţiei mele”, spune poliţistul comunitar.

„Atunci m-am enervat şi am chemat asistenta pe care am întrebat-o dacă se plăteşte vreo taxă de urgenţă, ca la cazier sau paşaport, să intri în faţă.

Pe un ton ridicat, recunosc, i-am cerut să-l cheme pe medicul Cristian Peteu, pe care l-am întrebat acelaşi lucru. S-a simţit foarte ofensat şi mi-a strigat: «Poţi să-ţi iei nevasta şi să pleci, că eu n-o mai tratez”, povesteşte Marius Stănescu.

Aici, poliţistul se întrerupe pentru o completare: „Soţia mea a pierdut două sarcini până acum, în lunile trei şi patru. De la ultima pierdere de sarcină, Cristian Peteu era medicul Roxanei şi urma tratamentul prescris de dânsul.

Ne dorim foarte mult un copil şi voiam să continuăm tratamentul”. Stănescu adaugă: „Abia apoi am înţeles că lăuzele au prioritate, în acel moment nu ştiam”.

Revine, apoi, la povestea lui: „Am cerut să fac o plângere împotriva medicului Peteu şi am fost trimis în biroul asistentei şefe. Peste puţin timp, a venit şi doctorul care a început să ţipe: «Ce faceţi aici, ce vrea ăsta? Cine eşti tu, bă, că-ţi fac dosar penal»”.

Stănescu susţine că a fost împins într-un dulap de către medicul Cristian Peteu şi bumbăcit bine cu pumnii în cap. „După ce m-a lovit, i-am spus: «N-aţi făcut bine că aţi dat într-un poliţist». Atunci doctorul a început să strige: «Săriţi, că mă bate»”. Despre rănile medicului Peteu n-are explicaţii coerente.

 „Cu ochiul vânăt mai înţeleg, cine ştie cum am dat din mâini când mă apăram. Dar de mâna în ghips.... habar n-aveam, am văzut şi eu în «Adevărul»”.

„Rebel şi tare-n gură”

Marius Stănescu este, din iulie 2007, angajat la Poliţia Comunitară din comuna Bradu, la câţiva kilometri de Piteşti, oraşul în care locuieşte. Până atunci a fost taximetrist, muncitor în construcţii, dealer auto. A absolvit Facultatea Construcţii de Maşini (TCM), din Bucureşti, fiind licenţiat în inginerie.

În comuna Bradu, unde lucrează, nu a format impresii prea măgulitoare. Colegii lui îl văd în stare să sară la scandal şi susţin că nu este prima dată când acesta a fost implicat în conflicte care s-au încheiat cu vânătăi.

Nici primarul din Bradu, Florin Frătică, nu are multe vorbe bune despre Stănescu: „Este o fire mai rebelă şi a avut mai multe discuţii în contradictoriu cu şefii lui. Dar nimic atât de grav ca acum”.

Cam acelaşi lucru susţin şi oamenii de rând din comună, care-l descriu drept „tupeist, cam plin de el că-i poliţist şi tare-n gură”.

Singurul care îl apără este şeful Poliţiei Comunitare din Bradu, Constantin Janţă: „Până acum nu mi-a creat nicio problemă. Ba chiar a fost de multe ori evidenţiat”. 

Fracturi la mână şi la nas

image

Poliţistul Marius Stănescu spune că nu ştie cum au fost provocate rănile doctorului Cristian Peteu. În replică, medicul a declarat, ironic, pentru „Adevărul”: „Eu sunt un masochist, mă dau cu capul de pereţi şi dau cu mâinile în masă... Puteţi verifica, am fractură la metacartianul doi şi dublă fractură la piramida nazală”.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite