Poliţiştii vor să iasă în stradă

Poliţiştii ameninţă cu revolta, în cazul în care guvernanţii vor menţine reducerile salariale. De luni, în semn de protest, nu vor mai dirija circulaţia, nu vor mai da amenzi şi vor interveni doar în cazul apelurilor de urgenţă.

Reducerile salariale şi punerile la dispoziţie, făcute în urma reorganizărilor, i-au adus pe poliţişti în pargul disperării. În semn de protest, aceştia au hotărât ca, începând din data de 20 septembrie, anumite activităţi să fie reduse. Astfel, nu vor mai dirija circulaţia, nu vor da amenzi nu vor mai face audieri în dosarele penale şi nu vor mai interveni decât în cazul apelurilor de urgenţă anunţate prin 112.

„Vom munci cu 75% mai puţin”
Preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, (SNPPC), din cadrul Ministerului de Interne, Marian Gruia a declarat pentru „Adevărul” că „poliţiştilor le-a ajuns cuţitul la os şi vor munci cu 75% mai puţin”. Gruia a explicat că „şi poliţiştii sunt cetăţeni care plătesc impozite la stat, au credite la bănci iar Guvernul ar trebui să investească în structurile de ordine publică, nu să le ia drepturile. Noi înţelegem să fim solidari, dar nu mai putem. Nu este corect ca poliţistul să facă revizia la maşina de patrulare, să pună benzină şi să schimbe cauciucurile, ori să facă asigurare din banii lui”. 

În caz de revoltă, poliţia nu va interveni
Mai mult, poliţiştii ameninţă că vor ieşi în stradă să îşi ceară drepturile, dacă nu se va remedia situaţia, chiar cu riscul de a fi daţi afară. „Cei care au putere de decizie, ar trebui să se gândească şi la faptul că poliţiştii ar putea ieşi în stradă. Noi nu de dorim acest lucru. Mai mult, în cazul unei revolte a populaţiei, ca urmare a măsurilor luate de autorităţi, poliţia şi jandarmeria ar trebui să restabilească ordinea publică, dar şi jandarmii sunt în aceeaşi situaţie ca şi noi, Astfel, este posibil ca forţele de ordine să nu mai intervină. Deja am primit sesizări, de la colegii din ţară, că ar fi fost puşi să semneze fişe că nu au voie să participe la grevă. Unii au semnat, alţii au spus că îşi vor cere drepturile, în stradă, dacă va fi nevoie”, a mai spus Gruia.

Nu se dă „mână liberă” la infractori
Preşedintele SNPPC a ţinut să sublinieze că această formă de protest nu este împotriva cetăţenilor, în slujba cărora sunt poliţiştii ci este doar o atenţionare pentru guvernanţi. „Vom merge în teren, dar vom sta în puncte fixe. Acum infractorii să nu-şi imagineze că dacă poliţistul va vedea o faptă socială, acesta nu va interveni. Atâta timp cât Guvernul nu mai investeşte în noi, vom munci petru atât cât suntem plătiţi”, a mai spus Gruia.

Sesizare la Comisia Europeană
Preşedintele SNPPC spune că a cerut Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), să ia în calcul o revoltă a poliţiştilor, dacă sunt continuate aceste măsuri, dar „nu s-a luat nicio atitudine”. În consecinţă, poliţiştii au mers cu plângere până la Comisia Europeană. „Am transmis scrisoare oficială către Comisia Europeană (CE), în care ne spunem păsurile. Trebuie să se ţină cont că, de anul viitor, când vom adera la Schengen, România va fi cea mai mare graniţă a Europei şi nu ştiu dacă poliţiştii vor mai fi de acord să „păzească” această graniţă, pe 1.200 de lei. Măcar CE să ia o decizie, dacă Guvernul nu mai poate gestiona ordinea Publică, în România”, a mai spus Marian Gruia.

Puneri la dispoziţie
Deşi deficitul de personal din poliţie este mare, a fost luată decizia punerii la dispoziţie a mai multor cadre. Dacă timp de şase luni acestor poliţişti nu le vor fi găsite alte posturi atunci ei vor fi destituiţi. Preşedintele sindicatului poliţiştilor spune că „peste 100 de persoane au fost puse la dispoziţie, până acum, din direcţiile şi serviciile Inspectoratului General al Poliţei Române. Ei au fost sau urmeazăp să fie repartizaţi în structurile din cadrul Poliţiei Capitalei şi la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Ilfov.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările