Poliţiştii cer demisia ministrului Muncii, Olguţa Vasilescu, din cauza legii unitare de salarizare: Este un abuz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România (FSNPPC) solicită demisia ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, întrucât majoarea de la 1 iulie a salariilor militarilor cu 20 la sută, iar a poliţiştilot cu doar 5 la sută este un abuz şi o discriminare.

Sindicaliştii susţin că proiectul legislativ  privind creşterea salariilor de la 1 iulie cu 20 la sută pentru miliari şi doar cu 5 la sută pentru poliţişti creează nemulţumire, derută şi tensiune în rândul funcţionarilor publici cu statut special - poliţiştii, dar şi al celorlalţi membri de sindicat.

Asta, în contextul în care, la sfârşitul lunii martie, când a avut loc mitingul poliţiştilor, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, le-a spus că va fi luată în calcul majorarea salarială de 20 la sută pentru întreg personalul MAI.

„A nu se înţelege că suntem împotriva unei măsuri pozitive substanţiale pentru militari, ci din contră, considerăm că aceştia sunt îndreptăţiţi la o astfel de majorare, care li se cuvine şi este aşteptată, dar nu înţelegem discriminarea care ar urma să se producă în sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi considerăm că, în egală măsură, trebuie să fie apreciate munca şi riscurile meseriei”, susţin reprezentanţii FSNPPC.

Totodată, poliţiştii susţin că proiectul legii unitare de salarizare este un abuz asupra poliţiştilor.

"Dată fiind situaţia creată, precum şi faptul că solicitările sindicatelor reprezentative în domeniul ordinii publice au fost sfidate de către ministerul de resort prin aceea că proiectul legii unitare de salarizare ar urma să legifereze un alt abuz împotriva poliţiştilor şi personalului contractual, FSNPPC solicită demisia doamnei Lia Olguţa Vasilescu din funcţia pe care o ocupă în Guvern”, arată reprezentanţii federaţiei sindicale.

Cum arată creşterile salariale de la 1 iulie

Soldele personalului militar cresc cu 20%.

Salariile poliţiştilor cresc cu 5% faţă de martie.

Salariile de bază ale personalului din administraţia locală, de la 1 ianuarie 2018.

În 1 ianuarie 2018 sunt următoarele creşteri: medici şi asistente, care intră cu toată creşterea, ce ar trebui să ajungă în 2022 intră în plată acum, însă nu vor mai creşte deloc până în 2022.

Salariile de bază din învăţământ cresc cu 50% faţă de nivelul din decembrie 2017.

Dacă la data intrării în vigoare a legii, salariile de încadrare sunt mai mari decât cele din anexa pentru anul 2022 sau devin ulterior, se acordă cele prevăzute pentru 2022.

În justiţie s-au păstrat aceleaşi sporuri, diferenţa e plafonarea de 30%.

Indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică cresc după un coeficient raportat la salariul minim pe economie.

La începutul săptămânii, şi sindicaliştii de la Cartel Alfa au solicitat demiterea ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, şi a ministrului Consultării Publice, Gabriel Petrea, pe care îi acuză de „modul defectuos şi incompentenţa cu care au abordat elaborarea proiectului legii salarizării unitare”, dar şi pentru că nu a existat consultări cu toate sectoarele.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite