UPDATE Vecina suspectului care a raportat o activitate dubioasă în faţa casei acestuia a sunat la 112 DUPĂ apelurile Alexandrei Măceşeanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O vecină a lui Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul dispariţiei Alexandrei Măceşanu din Caracal, a sunat de două ori la numărul unic de urgenţă 112, la ora 3.00 şi la ora 5.00, în dimineaţa de 26 iulie, după ce Alexandra sunase la 112. Informaţia iniţială, care plasa apelul vecinei înainte ca Alexandra însăşi să sune la 112, este eronată

ERATĂ  Informaţia iniţială publicată de G4Media.ro potrivit căreia o vecină a suspectului a sunat la 112 înainte de apelurile Alexandrei Măceşeanu a fost eronată. Potrivit unui răspuns oficial al STS, vecina a sunat de două ori joi noaptea, după ce tânăra sunase deja de trei ori joi, dupa ora 11.00. 

***

Potrivit unor surse judiciare citate de G4Media.ro, femeia a sunat cu câteva ore înainte ca fata dispărută, Alexandra Măceşanu, să sune şi ea la 112 în jurul orei 11. Vecina a raportat că, în faţa porţii lui Gheorghe Dincă, erau două autoturisme parcate portbagaj în portbagaj. Le-a spus poliţiştilor că ea crede că are legătură cu cazul fetei dispărute.

Primul apel al femeii a fost la 3 dimineaţa, iar al dpoilea circa două ore mai tărziu, când martora a revenit pentru a cere informaţii. Poliţistul de serviciu i-ar fi spus să stea linisţită.

„Doamnă, culcaţi-vă liniştită. Sunt maşinile Poliţiei. Nu le mai păziţi, doamnă! Nu trebuie să staţi dumneavoastră trează ca să o găsim pe fata”, ar fi fost dialogul de la 112 dintre vecină şi poliţistul de serviciu, potrivit sursei citate/

Pe 25 iulie, la câteva ore după apelul femeii, Alexandra Măceşanu a reuşit să sune la 112 de pe un telefon al criminalului. Poliţia a intrat pe proprietatea lui Dincă 19 ore mai târziu. Alexandra Măceşanu este de negăsit.

Alexandra Măceşanu, în vârstă de 15 ani, a fost dată dispărută miercuri, 24 iulie, iar joi, fata a sunat la ora 11.00 de trei ori la Serviciul de Urgenţă 112, anunţând că este sechestrată.

Cu toate datele furnizate, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale nu a reuşit identificarea unei adrese exacte, ci o arie de căutare, poliţiştii având nevoie de 19 ore pentru a intra în imobilul principalului suspect.

Cu patru luni mai devreme, o altă tânără a fost dată dispărută, Mihaela Luiza Melencu de 18 ani, bunicul ei fiind anunţat printr-un telefon că va pleca în Elveţia şi că nu vrea să se mai întoarcă.

Un telefon asemănător a primit şi mama Alexandrei, a doua zi după dispariţia fetei sale, un bărbat spunându-i că va pleca cu ea în Belgia şi că este iubitul tinerei.

Gheorghe Dincă, zis Popicu, a fost arestat sâmbătă, 27 iulie, pentru 30 de zile, şi este acuzat de viol, sechestrare şi trafic de persoane.

Citeşte şi:

EXCLUSIV Mărturia unui anchetator care a participat la percheziţiile din Casa Groazei: „Suspectul dorea să-şi vândă casa“

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite