Politico: Ce atuuri are Laura  Codruţa Kovesi în faţa celorlalţi doi candidaţi

Politico: Ce atuuri are Laura  Codruţa Kovesi în faţa celorlalţi doi candidaţi

Laura Codruţa Kovesi ăn timpul audierii de la Bruxelles / FOTO EPA - EFE

Publicaţia Politico scrie despre candidatura Laurei Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror-şef al Parchetului European şi remarcă faptul că audierea lui Kovesi s-a diferenţiat faţă de audierile celorlalţi doi candidaţi, François Bohnert, din Franţa, şi Andrés Ritter, din Germania. Politico subliniază că discursul de început al lui Kovesi a fost aplaudat.

”Spre deosebire de cei doi, Kovesi nu are sprijinul ţării sale, din cauza punerii sub acuzare a politicienilor corupţi de rang înalt. Munca ei a transformat-o într-un erou al campaniei anti-corupţie, însă guvernul României acuză instituţia pe care aceasta a condus-o că a încălcat legea şi a demis-o din funcţie anul trecut”, scrie Politico
„La audierea în comisie, discursul de început al lui Kovesi a fost aplaudat. Ea a afirmat că procurorii trebuie să aibă coloană vertebrală şi a vorbit despre experienţa sa în a lucra sub presiuni”, adaugă publicaţia. 
„Problema pentru doamna Kovesi a fost probabil faptul că guvernul din ţara ei a făcut campanie împotriva sa şi nu a arătat niciun fel de sprijin, lucru vital la nivelul Consilului”, a declarat un diplomat european citat de Politico. 
Campania contra lui Kovesi a fost criticată de mai mulţi membri ai Parlamentului European. 
„Suntem dezamăgiţi de atacurile la adresa unuia dintre candidaţii selectaţi pentru postul de procuror-şef al Parchetului European, atacuri lansate de autorităţile din România. Există îngrijorări cu privire la faptul că acestea riscă să submineze integritatea procesului de selecţie”, i-au transmis într-o scrisoare Guy Verhofstadt şi Sophie in 't Veld, din  grupul european ALDE, preşedintelui Parlamentului European Antonio Tajani, arată digi24.ro.
Politico mai notează totuşi că, cel mai probabil, controversele din jurul lui Kovesiau crescut scorul candidatului Franţei. 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: