Ministerul Justiţiei nu a primit până marţi de la instanţe deciziile privind îndeplinirea condiţiilor pentru solicitarea extrădării lui Sebastian Ghiţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Justiţiei a anunţat că, până marţi după-amiază, nu a primit de la instanţe deciziile privind îndeplinirea condiţiilor pentru solicitarea extrădării din Serbia a fostului deputat Sebastian Ghiţă.

UPDATE  "Până la momentul emiterii prezentei informări de presă, 18 aprilie 2017, orele 17.30, Ministerul Justiţiei nu a primit din partea instanţelor judecătoreşti nicio încheiere definitivă în sensul dispoziţiilor legale”, arată Ministerul Justiţiei.

Sursa citată a precizat că, în 15 aprilie, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din Poliţia Română a informat instanţele care au emis mandate de arestare preventivă pe numele lui Sebastian Ghiţă că acesta a fost reţinut de către autorităţile sârbe, în 14 aprilie, pentru o perioadă de 48 de ore.

Adresa a fost transmisă atunci şi Ministerului Justiţiei, „exclusiv spre informare, în conformitate cu dispoziţiile articolului 66 alineatul 2 din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională”.

Ulterior, în 17 aprilie, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din Poliţia Română a informat instanţele şi cu privire la arestarea provizorie a lui Sebastian Ghiţă, în vederea extrădării, pentru o perioadă de 18 zile, începând tot din 14 aprilie, şi acea adresa fiind transmisă Ministerului Justiţiei „exclusiv spre informare”.

"Imediat după primirea încheierilor prin care instanţele informate în condiţiile de mai sus, de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, constată că sunt îndeplinite condiţiile pentru solicitarea extrădării (conform dispoziţiilor art. 66 alin. (2) – (6) din Lege), Ministerul Justiţiei îşi va exercita atribuţiile prevăzute de lege, în conformitate cu art. 66 alin. (7) şi următoarele din actul normativ menţionat.

UPDATE Poliţia de Frontieră Română a anunţat, marţi, că vor fi făcute verificări pentru a se stabili modul în care fostul deputat Sebastian Ghiţă a plecat din ţară, fiind prins în Serbia după aproape patru luni de la dispariţia sa, potrivit News.ro

"Poliţia de Frontieră Română va efectua verificări specifice pentru a stabili modalitatea prin care Sebastian Ghiţă a părăsit teritoriul României în funcţie de rezultatul anchetei desfăşurate de autorităţile abilitate şi de datele de interes ce vor rezulta în urma instrumentării dosarului penal”, au precizat reprezentanţii Poliţiei de Frontieră, adăugând că la finalizarea acestor verificări, se vor lua măsurile stabilite de lege.

UPDATE Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a emis un mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă, într-unul dintre dosarele în care acesta este judecat, verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru extrădarea fostului deputat, după ce în 15 aprilie instanţa a fost sesizată de Biroul Interpol despre reţinerea lui Ghiţă în Serbia.

Surse judiciare au declarat marţi, pentru News.ro, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată, în după-amiaza zilei de 15 aprilie, de Biroul Naţional Interpol, în legătură cu o cerere în raport cu Legea 302/2004 privind cooperarea internaţională.

Instanţa supremă va urma procedura privind extrădarea, care este confidenţială, conform articolului 66 alineatul 14 din Legea 302, a precizat sursa citată. Potrivit articolului 66 alineatul 14, „în cazul în care persoana urmărită nu este arestată provizoriu în vederea extrădării, procedura prevăzută în acest articol are caracter confidenţial, până în momentul în care statul solicitat este învestit cu cererea de extrădare”.

UPDATE Un complet al Curţii de Apel Ploieşti a constatat, marţi, în cadrul unei şedinţe în Cameră de Consiliu că se îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru extrădarea în România a fostului deputat Sebastian Ghiţă, au declarat pentru News.ro surse judiciare. Potrivit surselor citate, în cursul zilei de marţi sau cel târziu miercuri Curtea de Apel va trimite Ministerului Justiţiei documentele în baza cărora va fi declanşată procedura de extrădare.

Ştirea iniţială

Poliţia Română a precizat că schimbul de date şi informaţii cu autorităţile din Serbia şi Slovenia au dus la reţinerea lui Sebastian Ghiţă, iar toate procedurile au fost coordonate de procurorul de caz încă din noaptea în care fostul deputat a fost reţinut la Belgrad.

Poliţiştii români au solicitat autorităţilor slovene să verifice autenticitatea documentelor prezentate de Sebastian Ghiţă, iar datele au fost transmise autorităţilor sârbe.

„Conform competenţelor, Poliţia Română a realizat un schimb activ de date şi informatii, cu colegii din Serbia şi Slovenia, care au condus la reţinerea celui în cauză”, arată Poliţia Română.

De asemenea, specialiştii Institutului Naţional de Criminalistică au efectuat o  constatare tehnico-ştiinţifică, al cărei rezultat a fost transmis autorităţilor sârbe.

Poliţia Română a precizat că a desfăşurat toate aceste activităţi sub coordonarea procurorului de caz şi că a respectat normele legale în astfel de situaţii.

„Inclusiv în noaptea de 13 spre 14 aprilie, poliţiştii români s-au aflat în contact direct cu procurorul de caz”, a mai arătat sursa citată.

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a fost localizat şi reţinut la Belgrad, în noaptea de 13 spre 14 aprilie. Ghiţă avea permis de conducere şi buletin de Slovenia şi era împreună cu fratele său în momentul capturării.

În 14 aprilie, o instanţă din Serbia a dispus arestarea lui Sebastian Ghiţă, pe o perioadă de 18 zile, în vederea extrădării.

În ziua în care Sebastian Ghiţă a fost arestat în Serbia, Curtea de Apel Ploieşti a admis o contestaţie la executare formulată de procurorii DNA Ploieşti şi a dispus anularea mandatului de arestare preventivă emis pe numele fostului deputat în 15 martie de Tribunalul Prahova şi a mandatului de arestare preventivă din 3 aprilie emis de Curtea de Apel Ploieşti, ambele în dosarul în care este urmărit penal pentru infracţiuni de trafic de influenţă, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat, respectiv pentru că ar fi pretins şi primit de la reprezentanţii firmelor Teamnet Internaţional şi Asesoft International sume de bani pentru a determina factorii decizionali ai unor instituţii şi autorităţi publice să le atribuie contracte de prestare de servicii IT.

„Dispune emiterea unui nou mandat de arestare preventivă faţă de inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian, în conformitate cu dispoziţiile celor două încheieri mai sus menţionate, pentru toate infracţiunile pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală”, se arată în decizia Curţii de Apel Ploieşti din 14 aprilie, care poate fi contestată în trei zile de la comunicare.

Ministrul Justiţiei, Tudor el Toader, a anunţat, marţi, că instituţia a pregătit procedura de extrădare a lui Sebastian Ghiţă, dar trebuie să aştepte de la instanţe încheierea verificării legalităţii, pentru a putea începe procedurile de aducere în ţară, fără respectarea acestor etape existând riscul ca procedura să fie "lovită de nulitate şi să profite de ea cine are interesul să profite".

"Potrivit legii, instanţele din România emitente ale mandatelor de arestare trebuie să verifice în procedură de urgenţă îndeplinirea condiţiilor legale pentru a solicita extrădarea. Încheierea judecătorului de la prima instanţă este atacată cu contestaţie. Ceea ce înseamnă că nu rămâne definitiv la primă instanţă, ci la cea care verifică acea posibilă contestaţie formulată de către procuror”, a spus Toader.

Ministrul Justiţiei a explicat că, în procedura de urgenţă a verificării primei instanţe, doar procurorul poate formula contestaţie, „partea cealaltă neputând face din simplul motiv că ea este căutată, este cerută să fie adusă în ţară”.

Toader a adăugat că speră să nu existe motive de contestaţie, să rămână definitivă decizia primei instanţe pentru a declanşa procedura de extrădare.

Autorităţile sârbe au anunţat în 17 aprilie Poliţia Română că Sebastian Ghiţă a fost arestat în 14 aprilie. Mesajul a fost transmis cu întârziere pe canalul de cooperare poliţienească Interpol din cauza unor probleme tehnice apărute în sistemul Interpol Belgrad.

Ministerul Justiţiei preciza, după reţinerea lui Sebastian Ghiţă, că extrădarea unei persoane din Republica Serbia se poate solicita în baza Convenţiei europene de extrădare, încheiată la Paris la 13 decembrie 1957 şi a protocoalelor sale adiţionale.

Sebastian Ghiţă mai are un mandat de arestare preventive emis în lipsă, la începutul anului, de instanţa supremă, în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupţie, alături de foşti şefi de Parchet şi Poliţie din Prahova.

Sebastian Ghiţă a fost trimis în judecată în două dosare penale, cel în care mai sunt acuzaţi foşti şefi din Poliţie şi Parchet din Prahova şi un altul în care este judecat alături de fostul primar al Ploieştiului Iulian Bădescu.

De asemenea, Sebastian Ghiţă mai este urmărit penal în alte trei dosare de corupţie: dosarul privind vizita fostului premier britanic Tony Blair în România în 2012; dosarul în care cumnatul fostului premier Ponta, Iulian Herţanu, este acuzat de fraude cu fonduri europene şi alte infracţiuni, în care sunt cercetaţi şi fostul şef al CJ Prahova Mircea Cosma, precum şi fiul acestuia Vlad Cosma; dosarul care vizează contracte de achiziţie de programe informatice finanţate din fonduri publice, dar şi din fonduri europene, încheiate între anii 2007 şi 2015 de către mai multe societăţi comerciale cu profil de activitate în domeniul IT şi de asocierea dintre acestea şi societăţile comerciale Teamnet International şi Asesoft International.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite