Poliţia Română, la un pas de marea rebranduire. Cum vrea Marcel Vela să-i schimbe numele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul de Interne, Marcel Vela, îşi doreşte să schimbe numele Poliţiei Române în Poliţia Naţională, precizând că este vorba despre o rebranduire.

El a declarat pentru că solicitarea a venit din partea poliţiştilor, care spun că atribuţiile şi imaginea Poliţiei Române şi ale celei Locale interferează şi îşi doresc o delimitare clară. 

  

"Mi-au cerut acest lucru poliţiştii. Nu mi-au cerut sindicatele, eu am vorbit cu poliţiştii din stradă. În momentul de faţă, Poliţia Română şi cea Locală interferează şi ca imagine, şi ca atribuţii. Şi este normal să existe o separare instituţională. Plus că este şi pleonasm Poliţia Română, pentru că este poliţia din ţara noastră", a declarat ministrul de Interne, citat de ziare.com. Marcel Vela a ţinut să precizeze că schimbările vor fi făcute anul viitor şi doar după o dezbatere amplă cu poliţişti, sindicate, angajaţi din MAI şi jurnalişti. 

  

 "Aceste schimbări se vor face anul viitor, dar va exista o dezbatere publică la care vor luă parte poliţişti, sindicate din Poliţie, angajaţi ai Ministerului de Interne, jurnalişti. Vom analiza în profunzime toate părerile, iar după aceea vom lua o decizie despre cum se va face această rebranduire", ne-a explicat ministrul.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite