Plenul CSM discută azi validarea concursului câştigat de Adina Florea pentru şefia Secţiei Speciale

Plenul CSM discută azi validarea concursului câştigat de Adina Florea pentru şefia Secţiei Speciale

Adina Florea/ Foto Inquam photos

Plenul CSM are pe ordinea de zi a şedinţei de azi validarea rezultatelor la concursul pentur şefia Secţiei Speciale pentru investigarea magistraţilor, potrivit agendei publice. Procedura vine în contextul în care tot mai multe instituţii europene cer desfiinţarea acestei secţii.


Consiliul Superior al Magistraturii  (CSM) are luni, reprogramată, şedinţa plenului în care urmează să valideze numirea Adinei Florea în fruntea Secţiei Speciale, dar şi să se pronunţe asupra cererii lui Gheorghe Stan de ai fi rezervat postul în cadrul SIIJ pe durata celor nouă ani cât va activa la Curtea Constituţională. Programată iniţial pentru joi, şedinţa CSM a trebuit să fie amânată după ce au absentat ministrul Justiţiei Ana Birchall, procurorul general Bogdan Licu, preşedintele ÎCCJ Cristina Tarcea, vicepreşedintele CSM Nicolae Solomon, judecătorul Bogdan Mateescu şi procurorul Tatiana Toader. 

Tensiuni între Lia Savonea, şefa CSM, şi Ana Birchall, ministrul Justiţiei

Joi, după absenţa de la şedinţa CSM, printr-un comunicat de presă, ministrul Justiţiei a anunţat că a informat-o din timp pe Lia Savonea, preşedintele CSM, că nu poate participa la şedinţa de joi a plenului, precizând şi că a cerut stabilirea unei zile din săptămână dedicată şedinţelor CSM. „Pentru a evita asemenea situaţii, am purtat, discuţii cu Lia Savonea în care am rugat-o (...) să stabileasca o zi pe săptămână dedicată Plenului CSM şi care să nu se suprapună peste ziua cu activităţi guvernamentale”, a transmis ministrul. CSM a răspuns că şedinţele nu pot fi programate în funcţie de agenda fiecăruia dintre membri, menţionând că nu poate da curs solicitării ministrului Justiţiei de a participa la şedinţe, întrucât întrunirile Guvernului nu sunt stabilite într-o anume zi din săptămână, pe când cele ale CSM au loc, de obicei, joia.

Membrii CSM critică modul imprevizibil în care sunt stabilite şedinţele

Tensiunile dintre şefa CSM şi ministrul Ana Birchall au scos la iveală faptul că mai mulţi membrii ai CSM, inclusiv Cristina Tarcea, preşedintele Curţii Supreme, s-au arătat nemulţumiţi de către modul în care Lia Savonea gestionează activitatea consiliului. „Doamna preşedinte nu m-a consultat niciodată în legătură cu data la care stabileşte şedinţa de plen, deşi, mai ales atunci când sunt probleme importante pe ordinea de zi, ar trebui să o facă. Un membru de drept are şi alte îndatoriri, nu poate asigura prezenţa prin delegare şi are o agendă construită cu mult timp înainte. Au fost şi situaţii în care chiar şedinţele de secţie au fost convocate intempestiv, chiar în aceeaşi zi, şedinte de care nu ştiam, chiar dacă vizau probleme ale ICCJ”, a declarat Cristina Tarcea pentru publicaţia mainnews. 
De altfel, încă din luna martie, patru membri CSM, Andrea Chiş, Tatiana Toader, Cristian Mihai Ban şi Florin Deac, i-au transmis şefei CSM o adresă unde îi cereau acesteia respectarea legii privind convocarea şedinţelor şi să indice criteriile de selectare a lucrărilor care intră pe ordinea de zi. „Nu suntem în măsură să stabilim un program al altor activităţi pe care le exercităm în calitate de membri aleşi ai consiliului datorită modului imprevizibil în care sunt stabilite şedinţele Plenului şi ale Secţiei de judecători, precum şi ordinea de zi a acestora”, se arată în adresa celor patru judecători.

Instituţiile Europene cer desfiinţarea Secţiei Speciale, o „anomalie a sistemului judiciar”

Experţii din grupul statelor împotriva corupţiei, GRECO, organism al Consiliului Europei, se declară foarte îngrijoraţi de activitatea Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) şi recomandă Executivului de la Bucureşti să desfiinţeze această „anomalie a sistemului judiciar”, ce reprezintă un real pericol pentru independenţa Justiţiei. Surse politice au declarat pentru „Adevărul” că raportul GRECO ce urmează să apară luni este unul „dezastruos pentru România”, fiind criticate dur modificările legislative privind pensionarea magistraţilor la 20 de ani, răspunderea materială a magistraţilor, modul de promovare in magistratură, dar şi garantarea independenţei procurorilor.

Experţii GRECO au constatat, în timpul sesiunii plenare desfăşurate în perioada 17-21 iunie, că ţara noastră a implementat doar una dintre cele cinci recomandări formulate în decembrie 2017, în urma procedurii de evaluare ad-hoc a României. Reamintim că această evaluare a fost demarată odată cu reforma sistemului judiciar declanşată de către majotitatea PSD-ALDE, o evaluare ce s-a extins apoi asupra modificărilor ulterioare ale legislaţiei din justiţie realizate prin ordonanţe de urgenţă.
În ceea ce priveşte activitatea Secţiei Speciale (SIIJ), potrivit publicaţiei G4media, care citează surse de la Strasbourg, experţii GRECO se tem că secţia specială poate fi folosită în scopuri politice şi critică faptul că Guvernul a scos activitatea secţiei în afara autorităţii procurorului general. Mai mult, în raport se arată că România nu doar că a ignorat total şi a încălcat recomandarea de a desfiinţa secţia specială, ci a întărit-o detaşând poliţişti care, contrar tuturor regulilor, vor ancheta magistraţi.

Ce asptecte vizează recomandările GRECO

Recomandările GRECO din 2018 au vizat impactul modificărilor asupra pensionarilor anticipate şi asupra promovărilor pe criterii de merit şi specializare; înfiinţarea şi funcţionarea secţiei speciale; cadrul legal pt asigurarea independentei procurorilor; drepturile, obligaţiile şi incompatibilităţile magistraţilor; răspunderea materială a magistraţilor pt erori judiciare. Din cele cinci recomandări, experţii GRECO notează că doar recomandarea numărul 4 poate fi considerată implementată. Prin decizia CCR 45/2018 s-a stabilit că funcţia de magistrat este incompatibilă cu orice altă activitate, cu excepţia celor didactice din învăţământul universitar.

Un raport dur din partea GRECO nu poate reprezenta o surpriză în contextul în care, la începutul lunii martie, Secretariatul Executiv al GRECO atrăgea atenţia asupra nerespectării recomandărilor anterioare „în sensul în care numirea judecătorilor şi a procurorilor în funcţii de conducere trebuie făcută pe baza unor criterii adecvate, clare şi obiective” şi reiterau opinia că „nou înfiinţata Secţie pentru investigarea infracţiunilor din justiţie trebuie desfiinţată”. Mai mult, la începutul acestei luni, experţii din cadrul Comisiei de la Veneţia, au transmis un draft autorităţilor de la Bucureşti în care atrag atenţia că „întrucât secţia (SIIJ- n.r.) nu ar fi în măsură să soluţioneze în mod eficace toate cauzele care intră în sfera să de competenţă, această riscă să constituie un obstacol în calea luptei împotriva corupţiei”. 

Secţia Specială: primul dosar, prima înfrângere în instanţă

Curte Supremă l-a achitat vineri pe Eugen Stoina, fost procuror DNA Sibiu, trimis în judecată anul trecut de către Secţia Specială sub acuzaţia de sustragere de la testul de alcoolemie. Este primul dosar instrumentat şi trimis în judecată de SIIJ. Potrivit minutei instanţei, decizia de achitare a fost dată în baza art. 16 alin. 1 lit. b din Codul de Procedură Penală, „fapta nu este prevăzută de legea penală”. Potrivit acuzării, în ianuarie 2018, aflându-se în Bucureşti la volanul unui autoturism, Eugen Stoina a intrat în coliziune cu un alt autovehicul care se afla oprit, în coloană, la semafor, generând tamponarea în lanţ a încă două autoturisme, precum şi vătămarea corporală a magistratului. „Din probele administrate reiese că inculpatul ar fi părăsit unitatea medicală fără a avea avizul medicului de gardă. Ulterior, inculpatul a fost căutat de organele de Poliţie rutieră (...) cu solicitarea de a se prezenta la sediul Brigăzii Rutiere. Inculpatul s-a prezentat la sediul Poliţiei Rutiere unde a fost testat cu aparatul alcooltest. Ulterior, inculpatul a fost condus apoi la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe de sânge, stabilindu-se că acesta consumase băuturi alcoolice", preciza Parchetul.

Decizia instanţei nu este definitivă. Rămâne de văzut dacă Secţia Specială va ataca cu apel decizia curţii, în contextul în care recent SIIJ a decis retragerea apelurilor DNA în două dosare, în care erau vizaţi Sebastian Ghiţă şi Viorel Hrebenciuc.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: