Plenul CSM, amânat din nou din lipsă de cvorum. Şapte membri CSM cer amânarea validării Adinei Florea la şefia Secţiei Speciale

Plenul CSM, amânat din nou din lipsă de cvorum. Şapte membri CSM cer amânarea validării Adinei Florea la şefia Secţiei Speciale

Potrivit unor surse apropiate CSM câţiva procurori şi judecători au refuzat să participe la plenul de luni până nu sunt eliminate de pe ordinea de zi toate punctele care vizează Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie  FOTO Eduard Enea

Şedinţa plenului CSM, programată pentru ziua de luni, nu va mai avea loc din lipsă de cvorum, a anunţat preşedintele Lia Savonea. Potrivit unor surse din Consiliu, câţiva procurori şi judecători au refuzat să participe la plen până nu sunt eliminate de pe ordinea de zi punctele ce vizau Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ).

„Plenul nu se va ţine din cauza lipsei cvorumului, respectiv absenţei colegilor noştri judecători şi procurori de la şedinţă”, a anunţat preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Lia Savonea. Şedinţa ar fi trebuit să înceapă la ora 9:30.
 
Aceasta este a doua oară când plenul este amânat din lipsă de cvorum, arată mediafax.ro. Potrivit unor surse apropiate Consiliului, câţiva procurori şi judecători au refuzat să participe la plenul de luni până nu sunt eliminate de pe ordinea de zi toate punctele care vizează SIIJ.
 
„Nu a fost cvorum. Doamna preşedinte Savonea o sa vă dea toate detaliile. După cum observaţi, eu m-am prezentat la plen”, a spus ministrul Justiţiei, Ana Birchall, la ieşirea din sediul CSM.
 
Plenul CSM avea, luni, pe ordinea de zi validarea rezultatelor concursului pentru numirea procurorului-şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ), concurs la care procurorul Adina Florea a obţinut punctajul cel mai mare.
 
Un alt subiect aflat pe ordinea de zi era cererea lui Gheorghe Stan de a i se rezerva un post de procuror la Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ), până la încetarea mandatului de 9 ani ca judecător la Curtea Constituţională.
 
Discutarea rapoartelor Comisiei de la Veneţia şi ale GRECO
 
Şapte membri ai CSM, judecători şi procurori, cer amânarea validării concursului câştigat de Adina Florea la şefia Secţiei Speciale pentru anchetarea magistraţilor până după discutarea publică a a rapoartelor realizate de Comisia de la Veneţia şi GRECO (Grupul ţărilor anticorupţie) privind modificările din justiţie.
 
Cei şapte o critică luni într-un comunicat pe şefa Consiliului Superior al Magistraturii, Lia Savonea, că programează şedinţele plenului fără a-i consulta pe membri, arată g4media.ro. Atât ministrul Justiţiei, cât şi mai mulţi membri CSM, printre care şi preşedintele Curţii Supreme, au criticat-o pe Savonea pentru faptul că programează şedinţele fără să stabilească împreună cu restul membrilor.
 
Reamintim că, programată iniţial pentru joi, şedinţa CSM a trebuit să fie amânată după ce au absentat ministrul Justiţiei Ana Birchall, procurorul general Bogdan Licu, preşedintele Curţii Supreme Cristina Tarcea, vicepreşedintele CSM Nicolae Solomon, judecătorul Bogdan Mateescu şi procurorul Tatiana Toader. 
„Pentru a evita asemenea situaţii, am purtat, discuţii cu Lia Savonea în care am rugat-o (...) să stabilească o zi pe săptămână dedicată Plenului CSM şi care să nu se suprapună peste ziua cu activităţi guvernamentale”, a anunţat ulterior ministrul Justiţiei. În replică CSM a răspuns că şedinţele nu pot fi programate în funcţie de agenda fiecăruia dintre membri, menţionând că nu poate da curs solicitării ministrului Justiţiei de a participa la şedinţe, întrucât întrunirile Guvernului nu sunt stabilite într-o anume zi din săptămână, pe când cele ale CSM au loc, de obicei, joia.
 
Membrii CSM critică modul imprevizibil în care sunt stabilite şedinţele
 
Tensiunile dintre şefa CSM şi ministrul Ana Birchall au scos la iveală faptul că mai mulţi membrii ai CSM, inclusiv Cristina Tarcea, preşedintele Curţii Supreme, s-au arătat nemulţumiţi de modul în care Lia Savonea gestionează activitatea consiliului. „Doamna preşedinte nu m-a consultat niciodată în legătură cu data la care stabileşte şedinţa de plen, deşi, mai ales atunci când sunt probleme importante pe ordinea de zi, ar trebui să o facă. Un membru de drept are şi alte îndatoriri, nu poate asigura prezenţa prin delegare şi are o agendă construită cu mult timp înainte. Au fost şi situaţii în care chiar şedinţele de secţie au fost convocate intempestiv, chiar în aceeaşi zi, şedinte de care nu ştiam, chiar dacă vizau probleme ale ICCJ”, a declarat Cristina Tarcea pentru publicaţia mainnews. 
 
De altfel, încă din luna martie, patru membri CSM, Andrea Chiş, Tatiana Toader, Cristian Mihai Ban şi Florin Deac, i-au transmis şefei CSM o adresă prin care cereau respectarea legii privind convocarea şedinţelor şi să indice criteriile de selectare a lucrărilor care intră pe ordinea de zi. „Nu suntem în măsură să stabilim un program al altor activităţi pe care le exercităm în calitate de membri aleşi ai consiliului datorită modului imprevizibil în care sunt stabilite şedinţele Plenului şi ale Secţiei de judecători, precum şi ordinea de zi a acestora”, se arată în adresa celor patru judecători.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: