Plângere penală depusă pe numele lui Tăriceanu, trimisă de DNA la Parchetul General

Plângere penală depusă pe numele lui Tăriceanu, trimisă de DNA la Parchetul General

Calin Popescu Tariceanu FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi-a declinat competenţa în favoarea Parchetului General în legătură cu o plângere depusă de un medic împotriva preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, în care este reclamat pentru fals în declaraţii. Şeful Senatului a declarat ironic că „se bucură că trăieşte într-o ţară a delaţiunilor şi a dosarelor”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au declinat competenţa soluţionării dosarului 616/P/2017 în favoarea PÎCCJ, lucrare care se referă la infracţiunea de fals în declaraţii comisă în anul 2010 de actualul preşedinte al Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

„Mă bucur că trăiesc într-o ţară a delaţiunilor şi a dosarelor, după cum se dovedeşte. Alt comentariu nu am să fac. Nu am fost anunţat şi nu am alt comentariu de făcut”, a declarat Tăriceanu atunci când jurnaliştii l-au întrebat cum comentează informaţia cu privire la acest nou dosar.

„Infracţiunea de fals în declaraţii nu este de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ci, având în vedere calitatea persoanei reclamate, aceasta este de competenţa Parchetului de pe Lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie“, se arată în ordonanţa semnată de Constantin Irina, procuror în cadrul Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie din cadrul DNA.

Dosarul în cauză a fost înregistrat la DNA în urma unei plângeri depuse la sfârşitul anului trecut (13.12.2017) de medicul german Vladimir Atanasie Marinescu, prin care acesta îl acuză pe Tăriceanu că, în calitate de deputat liberal, şi-a falsificat declaraţia de avere pe anul 2011.

Conform documentelor depuse de medicul german, la vremea aceea, Călin Popescu-Tăriceanu ar fi omis să treacă în declaraţia de avere că în august 2010 ar fi beneficiat, împreună cu familia sa, de un concediu gratuit oferit de familia Tudor (Daniel şi Doina) în vila acestora din localitatea Izmir, Turcia, şi de o croazieră pe iahtul Tudor. De menţionat că atât Daniel Tudor (fost preşedinte ASF), cât şi Doina Tudor (ex-senator PNL), cercetaţi în arest la domiciliu, au fost trimişi în judecată, în 2016, de procurorii DNA pentru fapte de corupţie.
citeste totul despre: