Plângere penală depusă de Jandarmerie. Acuză o lovitură de stat la mitingul diaspora

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jandarmeria a făcut o sesizare la DIICOT în care acuză că a existat o tentativă de lovitură de stat la protestele din 10 august.

Jandarmeria invocă un articol din Codul penal care pedepseşte drastic „schimbarea ordinii constituţionale, care pune în pericol securitatea naţională”. 

Pedepsele prevăzute de acest articol sunt cuprinse între 10 şi 20 de ani închisoare, arată Digi24.

DIICOT a înregistrat sesizarea primită din partea Jandarmeriei, există aşadar un dosar penal. Până la acest moment, însă, nu s-a început urmărirea penală cu privire la fapta invocată.

Jandarmeria Română este condusă actualmente de Ionuţ Cătălin Sindile, împuternicit de ministrul Carmen Dan în această funcţie, dupa ce mandatul fostului şef, Sebastian Cucoş, care era la rându-i împuternicit, a expirat.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunţat, marţi, în Parlament, că a depus la DIICOT o „acţiune” prin care expune evenimentele petrecute la protest.

Art. 397 Noul Cod Penal Acţiuni împotriva ordinii constituţionale

(2) Întreprinderea de acţiuni violente împotriva persoanelor sau bunurilor săvârşite de mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituţionale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, dacă se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite