Piteşti: Nou-născut ars de o asistentă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O fetiţă în vârstă de doar o zi a fost transportată de urgenţă în această dimineaţă la spitalul de copii Grigore Alexandrescu din Bucureşti, după ce a suferit arsuri la secţia de Neonatologie a Spitalului Municipal Câmpulung.

O asistentă care a vrut să încălzească bebeluşul a pus lângă trupul acestuia o sticlă cu apă caldă. Nou-născutul a suferit astfel arsuri de gradele III şi IV la cotul şi şoldul stâng, pe 3% din suprafaţa corpului.


"Este vorba de o fetiţă născută normal, în urmă cu 24 de ore, care prezintă arsuri profunde, pe cotul stâng şi şoldul stâng, provocate prin încălzirea cu o sticlă de apă caldă, pusă în pătuţ de o asistentă din cadrul secţiei de Neonatologie de la Spitalul Municipal Câmpulung.

Bebeluşul nu a fost trimis la Bucureşti pentru că avea viaţa pusă în pericol, ci pentru a preîntâmpina o situaţie gravă", a declarat dr. Anca Alexandrescu, director coordonator DSP Argeş.


Direcţia de Sănătate Publică Argeş a deschis o anchetă la spitalul Câmpulung, acolo unde conducerea demarat la rândul său o anchetă internă pentru a afla cine se face vinovat.


Micuţa, însoţită de mama sa, Ana Maria Marin 18 ani din comuna Mihăişti, a fost transportată cu ambulanţa la Bucureşti unde a primit îngrijiri medicale la Secţia de Chirugie Plastică de la Spitalul Grigore Alexandrescu, acolo unde medicii i-au curăţat arsurile. Starea micuţei este stabilă.

Părinţii fetiţei sunt şocaţi de cele întâmplate. "Copilul s-a născut perfect sănătos. Am aflat de la mama ei ce s-a întâmplat. Asistena nu mi-a spus nimic. Am cheltuit o groază de bani cu naşterea, peste 10 milioane", a spus Narcis Marin, tatăl fetiţei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite