Petre Daea: Cormoranii sunt atât de iscusiţi, nu îi învinge nimeni

Petre Daea: Cormoranii sunt atât de iscusiţi, nu îi învinge nimeni

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, cel care a susţinut că ar trebui să se permită vânătoarea cormoranilor pentru că afectează piscicultura, a declarat, luni, la Sibiu, că aceste păsări sunt iscusite şi nu pot fi învinse. Daea a ţinut să felicite iniţiatorii legii care prevede vânarea cormoranilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Întrebat, luni, la Sibiu, ce părere are despre iniţiativa legislativă privind vânătoarea cormoranilor, Petre Daea, ministrul Agriculturii, a spus că este o problemă importantă la nivelul Uniunii Europene şi că mai mulţi miniştri din statele UE sunt îngrijoraţi.

”Este o problemă extrem de importantă la nivelul Uniunii Europene şi pentru care ministrul Agriculturii din România, alături de încă 19 miniştrii din ţările din  UE sunt îngrijoraţi datorită faptului că este o presiune formidabilă pe acest sector, iar piscicultorii solicită de mult timp şi lucrul acesta a fost auzit de Parlamentul European pentru că în noiembrie 2008, în Parlamentul European a fost o rezoluţie care spunea foarte clar că trebuie să se intervină întrucât la nivelul UE pagubele produse de cormorani se ridică la peste 300.000 de tone de peşte, ceea ce înseamnă echivalentul producţiei de acvacultură din Franţa, Germania, Cehia şi Ungaria. Iar în România este o situaţie deosebită. Iată că şi parlamentarii din România au purces pe acest drum al legiferării, cum au făcut şi alte ţări până acum”, a declarat Daea.

Ministrul spune că mai multe ţări au solciitat Comisiei Europene derogări pentru a putea rezolva problema cormoranilor.

”Toate ţările din Uniunea Europeană au solicitat la Comisie cel puţin o dată derogări pentru a  regla efectivele de păsări în aşa fel încât piscicultorii să poată să aducă producţia pe care o realizează cu mare efort pe masa consumatorului, în aşa fel încât lumea să mănânce peşte bun, proaspăt şiprodus de piscicultorii noştri”, a declarat ministrul.

Întrebat, de asemenea, ce părere are despre motivaţia iniţiatorilor legii privind vânarea cormoranilor, cum că  aceste păsări sunt inteligente şi stresează peştii, Daea a spus că informaţia nu este lipsită de temei.

”Cred că această informaţie nu este lipsită de temei pentru că s-a referit  la faptul că sunt atât de iscusiţi în lupta aceasta  încât nu îi învinge nimeni. Am mai spus-o, nu se feresc de nimic, urmăresc cu foarte mare atenţie prada şi acţionează în consecinţă”, a spus ministrul.

Petre Daea a ţinut, în final, să îi felicite pe iniţiatorii legii: ”Vreu să îi felicit pe parlamentarii români care au făcut acest pas juridic şi au toată susţinerea mea. Din momentul în care am atras atenţia la nivelul UE, oamenii îmi spun că trebuie să reglăm această situaţie care produce pagube ţării”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: