Peste 700 de cereri de pensionare din Ministerul de Interne în doar patru zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunţat că de vineri până marţi au depus cereri de pensionare peste 700 de poliţişti.

”De vineri până astăzi au depus cereri de pensionare 700 de poliţişti. De la începutul anului au solicitat ieşirea la pensie peste 3.200 de angajaţi ai MAI. Printre cei care au solicitat ieşirea la pensie sunt şi 16 chestori. Media de vârstă la pensionare este de 55 de ani”, a declarat ministrul Carmen Dan, într-o intervenţie la Antena 3.

Valul de pensionări este generat de intenţia Ministerului Muncii de a elabora un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care să fie modificat modul de calcul al pensiilor militarilor, noul algoritm urmând să le reducă apreciabil pentru cei care se vor pensiona după adoptarea actului normativ. Adoptarea OUG ar putea fi unul dintre motivele pentru care se doreşte convocarea sesiunii extraordinare a Parlamentului, între 2 şi 4 august.

Între ianuarie şi iunie 2016, au fost inregistrate 1.821 de cereri de pensionare, de aproape trei ori mai puţine decât anul trecut (5.363 între ianuarie şi iunie 2016). În întregul an 2015 Casa de Pensii a MAI a înregistrat 12.999 de dosare. Casa are în evidenţă 62.698 de titulari şi 14.866 urmaşi.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite