Peste 650 de forţe de ordine au fost mobilizate pentru meciul Steaua - Rosenborg, care va avea loc joi seara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Steaua va juca, joi, cu Rosenborg FOTO AP
Steaua va juca, joi, cu Rosenborg FOTO AP

Peste 650 de poliţişti şi jandarmi vor asigura ordinea şi liniştea publică cu ocazia meciului de fotbal dintre Steaua Bucureşti şi Rosenborg, care va avea loc joi, pe stadionul „Arena Naţională”, începând cu ora 20.00.

Concret, peste 500 de jandarmi bucureşteni vor fi prezenţi la meciul Steaua Bucureşti – Rosenborg BK. Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 19.00 doar pe bază de bilete sau invitaţii. Pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în arena sportivă, spectatorii sunt sfătuiţi să vină la stadion începând cu ora deschiderii porţilor de acces. 

Jandarmeria Capitalei recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.

De asemenea, peste 170 de poliţişti bucureşteni vor acţiona astăzi pentru menţinerea ordinii publice şi a siguranţei rutiere, cu ocazia acestui meci de fotbal.

Poliţiştii vor acţiona atât pentru menţinerea ordinii publice în proximitatea stadionului, cât şi în alte zone de interes operativ, asigurând, totodată, accesul auto al riveranilor în zonele în care a fost blocată sau deviată circulaţia rutieră.

În acest sens, poliţiştii vor organiza şi intensifica acţiunile de patrulare în staţiile de metrou şi în mijloacele de transport în comun, urmând a lua măsuri de prevenire a înşelăciunilor comise prin diferite moduri de operare, a acostărilor de persoane, furturilor din genţi sau buzunare, respectiv a furturilor de/din auto.

Totodată, Poliţia Capitalei va accentua activităţile de prevenire şi combatere a infracţiunilor săvârşite cu violenţă şi a faptelor de natură să împiedice desfăşurarea normală a acestui eveniment.

Poliţiştii rutieri îşi vor intensifica acţiunile derulate pe principalele artere de circulaţie, în punctele ce prezintă  risc ridicat de accidente şi la orele cu trafic intens, în vederea fluidizării traficului şi prevenirii evenimentelor rutiere, limitarea excesului de viteză şi depistarea celor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite